A doua zi de controale la Oil Terminal Constanţa. Directorul companiei: „Situaţia ar putea deveni delicată“

0
0

Zeci de jandarmi, poliţişti şi inspectori ai Gărzii Financiare Constanţa şi ai Direcţiei Regionale Vamale Constanţa au descins ieri la punctele de lucru Oil Terminal. Controalele au continuat şi astăzi.

Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) spuneau ieri că acţiunea de verificare a companiei Oil Terminal este una de amploare, care ar putea dura câteva zile.

„Acţiunea este organizată cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI). Sunt vizate cele trei puncte de lucru ale companiei Oil Terminal. Se va face o comparare între stocurile fizice şi cele menţionate în documente“, declara Marius Militaru, reprezentantul MAI.

Razie de amploare în Portul Constanţa, cu sprijinul SRI. Jandarmii au descins la Oil Terminal UPDATE


Din cele trei puncte de lucru ale companiei petroliere nu au fost ridicate documente. „Sunt vizate toate stocurile de produse petroliere finite şi brute, deţinute de Oil Terminal“, a ţinut să precizeze Silviu Wagner, directorul Oil Terminal.

El spune că autorităţile adună date şi informaţii despre activitatea companiei. „Dacă toate contoalele astea vor dura mai mult de trei-patru zile, situaţia ar puta deveni delicată. Momentan, sunt în curtea noastră, coabităm“, a mai spus directorul Oil Terminal.

Constanţa


Ultimele știri
Cele mai citite