60 de ani de când primii turişti străini au aterizat la Constanţa. Primul comandant: „Eram în câmp cu două corturi luate de mine de pe litoral“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gen. Constantin Gheorghe
Gen. Constantin Gheorghe

În urmă cu 60 de ani, la 3 mai 1960, prima aeronavă civilă a aterizat pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa. Până atunci, pista cu o lungime de 2500 metri era destinată doar aeronavelor militare.

Primul comandant al aeroportului a fost generalul cu trei stele Constantin Gheorghe (1921-2017). În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a participat la 271 de misiuni de luptă, de vânătoare, de bombardament şi de cercetare. Războiul de pe frontul de Est şi de pe cel de Vest a însemnat însă multe vieţi pierdute: 70% din efectiv. 

După război, în anul 1958, Gheorghe Constantin a fost numit comandantul aeroportului Mihail Kogălniceanu. Numai că aeroportul nu exista. „Eram în câmp. Avem două corturi luate de pe litoral – unul pentru vamă şi unul pentru grăniceri – şi o pistă pentru avioane uşoare. Când au venit avioane grele, pista s-a lăsat şi a trebuit să o ridic“, a povestit într-un interviu acordat cotidianului Adevărul în 2016. 

Primul avion cu turişti germani a aterizat la data de 3 mai 1960, după doar doi ani de la înfiinţarea aeroportului. „Nu erau hoteluri, cele din Kogălniceanu sunt făcute de mine, la fel ca şi depozitele de carburanţi. Aerogara este făcută de mine. Toate instalaţiile sunt montate de mine“, îşi amintea primul comandant al aeroportului. 

    

Ceauşeştii şi problemele dintre generaţii 

Gheorghe Constantin a povestit o întâmplare hazlie din vremea când era comandantul aeroportului, în care eroi principali au fost Nicolae şi Elena Ceauşescu şi copiii lor Nicu şi Zoe. Într-o zi, la comandant a venit Vasile Vâlcu, prim-secretar la Constanţa, care l-a întrebat: „Unde este avionul cu «pai»?“. „Pai“ însemna „persoane foarte importante“. „Mie mi se comunicase că un avion cu persoane importante venea de la Bucureşti. Până la sosirea avionului, la aeroport au ajuns cu maşina Nicolae şi Elena Ceauşescu, care veneau de la Eforie, pentru a-şi întâmpina odraslele: pe Nicu şi pe Zoe. Cum s-a dat jos din avion, Nicu a trecut pe lângă ei fără să-i bage în seamă. Elena Ceauşescu i-a zis: «Hai, măi, Nicule, vino încoace». Ăla s-a uitat cu scârbă la ea şi apoi ea îi spune lui Ceauşescu: «Spune-i, tu, măi, că pe tine te ascultă». «Vino, mă, încoace», îi spune şi tată-su. Dar Nicu nici gând. Se urcă în maşină şi, când a pornit, am crezut că-i zboară roţile. Aşa a plecat“, a povestit fostul comandant care a asistat la discuţie. 

 „Dacă era băiatul meu, ce i-aş fi făcut…“, ar fi replicat Vasile Vîlcu, prim-secretar al Constanţei. „Numai că în aceeaşi noapte, băiatul lui Vîlcu a fost implicat într-un accident de maşină, în timp ce era cu nişte gagici“, povestea fostul comandant. Gheorghe Constantin a îndeplinit funcţia de comandant până în 1967.

La 1 iunie 1962 s-a inaugurat construcţia noii aerogări şi a corpului tehnic cu turnul de control. În această perioada existau deja curse între Constanţa şi Milano, Oslo, Copenhaga, Stocholm, Helsinki, Londra iar până în 1966 se zbura şi către Dusseldorf, Frankfurt, Viena, Zurich, Stockholm, Paris, Istanbul, Praga, Bratislava, Varşovia.

În perioada 1970-1971 se execută consolidarea fundaţiei pistei vechi şi prelungirea cu încă 1000 m a pistei betonate. Aerogara este dotată cu cabine Check-in pe fluxuri în 1986.

În cei 60 de ani de aviaţie civilă pe aeroport, infrastructura şi dotările aeroportuare s-au îmbunătăţit continuu pentru respectarea noilor cerinţe de siguranţă şi securitate aeroportuară, astfel încât pe aeroport au deservite de-a lungul timpului aeronave de tipul LI-2, IL-14, IL-18, BAC-1-11 400 şi 500, Lockheed-1011, IL-62, TU-154, Boeing 737/747/777, Airbus 330, C5, C17, până la aeronava cargo AN 124, conform unui comunicat de presă al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite