Zece lucruri inedite despre Franţa. Cele mai ciudate legi care au existat în Hexagon, unele dintre ele încă în vigoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnul Eiffel este unul dintre simbolurile Franţei. FOTO: pxhere
Turnul Eiffel este unul dintre simbolurile Franţei. FOTO: pxhere

Civilizaţie. Cultură. Artă. Rafinament. Sunt doar o parte dintre atributele Franţei, o ţară care a influenţat enorm Europa şi întreaga lume, începând din zorii civilizaţiei franceze, în Evul Mediu, şi continuând până în zilele noastre.

Deopotrivă o mare putere în plan politic şi militar, dar şi una dintre ţările cu o cultură aparte, Franţa şi-a influenţat de-a lungul istoriei sale toţi vecinii. Chiar şi pe cei de peste Canalul Mânecii, rivalii lor britanici. Întorcându-ne în zorii istoriei medii, puţini ştiu că timp de trei secole limba franceză a fost limbă oficială şi pentru Anglia. Asta începând din 1066, după ce normanzii lui Wilhem Cuceritorul au cucerit Insula şi până în 1362, când Parlamentul a adoptat o lege specială pentru a înlocui limba franceză cu cea engleză.

Şi pentru că aminteam faptul că franceza a fost secole la rând limba oficială în Marea Britanie de azi, de amintit că franceza este a doua limbă străină cel mai frecvent predată, după limba engleză. Este în special cazul ţărilor care fac parte Comunitate Francofonă, unde chiar dacă nu este limbă oficială, este limbă străină prioritară în sistemul de învăţământ. De altfel, alături de engleză, franceza este o limbă predată în toate ţările, iar potrivit statisticilor, peste 100 de milioane de studenţi o învaţă.

Din ciudăţeniile curţii regale în timpul lui Ludovic al XIV-lea

Întorcându-ne câteva secole în timp, în glorioasa istorie a Franţei, Ludovic al XIV-lea, cunoscut şi ca Regele Soare a fost unul dintre suveranii europeni cu celel mai lungi domnii. A ocupat tronul timp de 72 de ani, începând de la frageda vârstă de cinci ani. Regele soare a fost unul dintre cei mai extravaganţi monarhi ai tuturor timpurilor. În anii în care s-a aflat pe tron, o lume întreagă s-a învârtit în jurul său, iar asta a dat naştere unor adevărate ciudăţenii. Aşa se face că la Versailles s-a dezvoltat un adevărat cult al regelului, însă doar supuşii săi cu adevărat norocoşi puteau asista la deşteptarea sa. Cu timpul, la curtea regală au apărut funcţii precum paza supremă a cravatelor regelui şi comandantul lenjeriilor de pat.  

Imagine indisponibilă

Tot ca o curiozitate, cronicile medievale franceze au reţinut un episod petrecut în 1226, când un porc a fost judecat, condamnat şi apoi ars de viu în  Fontenay-aux-Roses, pentru că ar fi atacat şi ucis un copil. O lege ciudată s-a aflat în vigoare timp de mai bine de două secole, intericându-le fermierilor să-şi numească porcii Napoleon.

Arc peste timp, un alt aspect inedit, dar care ţine de Franţa contemporană. Astfel, Franţa este una dintre puţinele, dacă nu chiar singura ţară în care este permisă căsătoria cu o persoană decedată. Totuşi, de precizat că o astfel de căsătorie poate fi autorizată doar de preşedintele Franţei. Un astfel de caz a fost reţinut de istorie chiar în urmă cu 10 ani. Atunci, doi îndrăgostiţi, Jonathan şi Magali Jaskiewicz, au decis să se căsătorească şi şi-au fixat nunta pe 24 ianuarie 2009. Totul s-a năruit cu doar două zile înainte de eveniment, când Jonathan a murit într-un accident rutier. Îndurerată, Magali nu a reuşit niciodată să se împace cu gândul şi a trimis o solicitare pe adresa preşedintelui Republicii Franceze de atunci, Nicolas Sarkozy. Acesta i-a acordat permisiunea, iar câteva luni mai târziu, în noiembrie, ea şi-a înregistrat căsătoria legal, deşi soţul ei murise.

Recordurile Franţei

Este vorba despre aceeaşi Franţa, paradis turistic, prima cea mai vizitată ţară a lumii, cu peste 80 de milioane de turişti anual. Parisul, dar şi litoralul cu plaje însorite şi numeroasele staţiuni de schi, cele mai multe din Europa, sunt adevăraţi magneţi pentru turiştii străini.

Franţa mai deţine şi alte recorduri: este primul producător de electricitate nucleară, dar şi ţara cea mai mare producătoare de vinuri din întreaga lume. Şi să nu uităm, Franţa este campioană mondială en-titre la fotbal, aşa cum a mai fost şi în 1998. Dar francezii sunt campioni mondiali şi când vine vorba de brânzeturi. Se estimează că în Franţa există în prezent peste 300 de feluri de brânzeturi. Nu acelaşi apetit l-au avut francezii pentru cartofi, care au fost interzişi în Hexagon în secolul al XVIII-lea, timp de mai mult de 20 de ani. Cu sau fără cartofi, bucătăria franceză de azi este una dintre cele mai apreciate la nivel mondial, la fel cum Franţa şi tot ceea ce înseamnă această ţară continuă să impresioneze şi să ocupe un loc aparte 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite