Vacanţă tradiţională la Sâncraiu, comuna clujeană unde te simţi ca acasă
0
La 60 de kilometri de aglomeraţia Clujului, chiar la intrarea pe „pământurile“ Apusenilor, se află o comună mândră, cu flori la fiecare casă şi oameni gospodari. Se numeşte Sâncraiu şi preţ de câteva zile devine casă, în fiecare an, pentru 7.000 de turişti din toate colţurile lumii. Îi atrage cu o tabără de dansuri populare maghiare, dar şi cu frumuseţile locului.
O poartă mare, din lemn, îi anunţă pe turişti că au intrat în comuna Sâncraiu, iar muşcatele de la ferestrele fiecărei case îi face să creadă că au nimerit într-un sat de vacanţă rupt de timp.
În Sâncraiu sunt în jur de 50 de proprietari de pensiuni, comuna având şi unul dintre cei mai bătrâni arbori din ţară - un tei pucios (cu frunză mică), bătrân de vreo 115 ani şi înalt de 20 de metri, care se află în curtea grădiniţei din Sâncraiu.
„Ştiu că teiul a fost plantat prin 1896 de un director al şcolii din comună, Czucza Istvan. Tot atunci acesta a plantat mai mulţi copaci. În 1914, poetul Ady Endre a cunoscut o femeie, Boncza Berta, dintr-o familie de nobili din Ciucea, şi au venit împreună la Sâncraiu în 1914“, povestea, în 2011, pentru „Adevărul“, Peter Monika Maria, o profesoară de limba maghiară din Sâncraiu.
Agenţie de turism pentru toată comuna
Povestea teiului o află mii de turişti care vin din Japonia, Argentina, Canada sau mai de aproape, din Europa - Olanda, Belgia, Germania, Polonia şi Ungaria. Ei vin la Sâncraiu prin agenţia de turism a lui Vincze István, clujean care de câteva zile a împlinit 60 de ani. În comună e ştiut drept „Episcopul“ nu pentru că ar avea alură de faţă bisericească, ci pentru că aşa a rămas în memoria satului, după porecla pe care a primit-o bunicul său. În plus, în comună sunt mai multe familii cu numele Vincze, iar porecla face diferenţa.
„Agenţia de turism am înfiinţat-o în 2002, iar de atunci vin la Sâncraiu mii de turişti. În ultimii ani, de după criză, vin, în medie, acum vreo 7.000“, spune Vincze István.
Îi place ce face. „Vorbim cu turiştii şi vedem unde vor să meargă şi apoi le propunem trasee frumoase. Unii vor să meargă în drumeţii, îi ducem la Muntele de Piatră, care e aici aproape, sau pe vârful Vlădeasa care e un traseu de o zi. Dacă îi ducem pe Vlădeasa facem un popas şi la casacada Vălul Miresei. Alţii vor să vadă biserici vechi, atunci îi ducem să vadă lăcaşurile din zonă. Alţi turişti vor să vadă Salina Turda“, spune proprietarul agenţiei.
Grajd transformat în pensiune
De turism s-a apucat din nevoie. A rămas şomer la 40 şi ceva de ani şi nu ştia încotro să o apuce. Îşi pierduse slujba de profesor, preda inginerie mecanică, la o şcoală din oraşul Huedin. S-a înscris la cursuri de turism, a învăţat şi engleză şi franceză ca să se înţeleagă cu turiştii. Iar azi, după 12 ani are o afacere bună prin care aduce în comuna natală mii de turişti.
Ca să aibă cât mai multe locuri de cazare şi-a transformat şura, construită în 1948, în pensiune şi sala de mese. A amenajat-o atât de bine încât doar poarta de lemn din exterior o dă de gol. Altfel n-ai zice că acolo a fost vreodată şură.
În sala de mese, decorată în stil tradiţional, încap vreo 80 de oameni. Din această sală, o uşă, din dreapta, dă spre o mică terasă cu viţă de vie, copaci şi muşcate unde se poate servi cafeaua.
În curtea „Episcopului“ mai sunt două clădirii. Una este o casa ţărănească construită în 1850, care a fost transformată în muzeu şi turiştii pot vedea cum trăiau odinioară oamenii din această zonă a lumii.
A doua clădire e o terasă deschisă, acoperită, cu un cuptor de făcut pâine în mijloc, iar în „gura“ acestuia se poate prepara tradiţionalul kürtös kalács. Pe aceeaşi tereasă se află o masă şi mobilier de bucătărie pictat în albastru, cu motive florale, specific zonei.
Vincze István a cumpărat, în urmă cu ceva vreme, o casă veche, din 1927, pe care a transformat-o în pensiune.
Şi din primăvară până-n toamnă, pensiunile sale sunt pline. Iarna organizează pomana porcului cu muzică tradiţională şi petreceri de Revelion. Bărbatul spune că se merită să trăieşti din turism, mai ales că în Sâncraiu se organizează, de 24 ani de ani (împliniţi anul acesta), o Tabără Internaţională de Dansuri şi Cântece. Această tabără atrage, fără pliante sau broşuri, sute de turişti veniţi din te miri ce colţuri ale globului.
„Dacă nu era tabăra, comuna ar fi fost una săracă şi nu ne-am fi gândit vreodată să facem agroturism. Am avut turişti la mine la pensiune cărora le-a plăcut aşa de mult încât au revenit anul următor şi şi-au adus şi copiii“, zice Vincze István.
Acum poate spune fără o umbră de îndoială că nu regretă pasul făcut în urmă cu 12 ani.
Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Recomandări pe aceeaşi temă
Drumeţie pe Muntele Mare, „străjerul“ nord-estic al Apusenilor
Două minunăţii ale naturii văzute de pe bicicletă: „monştrii“ de stană din pădure şi Cheile Turzii
Cheile Borzeştiului, sălbăticia la câţiva paşi de oraş. Cum te poate „vindeca“ natura de stres
Se încarcă comentariile...
