UBB inaugurează un laborator de cercetare a radonului, gazul radioactiv din locuinţă
0UBB găzduieşte luni, 23 ianuarie, un seminar despre cum România va pune în practică normele europene legat de radon, un gaz radioactiv întâlnit în materialele de construcţii.
„Radonul este un gaz radioactiv care provine din radiu care e generat de uraniu. Uraniul se transformă în radiu, iar acesta în radon. Uraniul se găseşte peste tot, există şi în unghia noastră o mică cantitate de uraniu, dar acolo unde e acumulat în cantităţi mari avem zăcăminte de uraniu. Uraniu există în sol pentru că solul e format din roci care conţin uraniu. Solul conţine uraniu, radiu şi degajă radon. În 4 zile radonul dispare, dar este produs tot timpul în sol, acesta fiind principala sursă de radon din locuinţe”, spunea, în martie 2016, pentru ”Adevărul”, profesorul Cosma.
Săptămâna viitoare, UBB organizează un seminar pe tema radonului cu denumirea „Implementarea Standardelor Fundamentale de Securitate în ceea ce priveşte Expunerea Populaţiei la Radon şi la Radionuclizii din Materialele de Construcţii". Evenimentul e realizat în parteneriat cu Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică Viena.
Seminarul începe luni, 23 ianuarie, de la ora 09.00, în amfiteatrul Iustinian Petrescu al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, situat pe strada Fântânele, numărul 30.
În acest context, UBB va inaugura Laboratorul de încercări radon „Constantin Cosma”, înfiinţat în cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, ca o recunoaştere adusă profesorului Constantin Cosma, pionier în cercetările de radon şi formator al echipei de cercetare din cadrul facultăţii.
Mai puteţi citi: