Transformarea uluitoare a unui grajd într-o casă de vis. „E locul unde mama mamei mele mă chema” FOTO
0O româncă a reușit să transforme un fost grajd într-o casă de vis și în locul unde se refugiază ori de câte ori reușește să evadeze din aglomerația orașului. Acum, fostul grajd este un adevărat colț de rai pentru ea.
Tot mai mulți români sunt tentați să renunțe la viața tumultoasă din orașe aglomerate ca București, Cluj sau Iași și aleg să se mute la țară. Viața la țară vine la pachet cu o mulțime de avantaje, dar și cu unele dezavantaje. Totuși, de multe ori cei care trag linie spun că alegerea de a se muta a fost inspirată și au de partea lor argumente.
Printre aceștia se numără și o femeie care a renunțat la București pentru a trăi într-un mediu total diferit. Bucureșteanca și-a relatat experiența într-o postare pe Facebook, pe grupul Mutat la țară - viața fără ceas, unde a povestit cum și de ce a luat decizia să se refugieze ori de câte ori are ocazia la țară, dar mai ales cum a reușit să transforme un grajd într-o casă primitoare și spațioasă.
„Am plecat din sat pe vremuri comuniste. Mi-am petrecut cei 16 ani la țară, aproape de pământ, de animale, bătrâni și muncă la câmp. Avem doar 10 ani când furam câte un sac cu porumb, o găleată de mere toamna, duse pe umerii firavi. Rod al pământului și muncii măicuței mele. Nu, nu furam. Ne asiguram hrana din munca noastră. Urât a fost comunismul! Dar nu departe asta vreau să vorbesc. Se ocupă istoria, sper!”, sunt primele ei cuvinte.
Pandemia, factorul declanșator
Femeia a povestit cum a ajuns în București și de ce a decis, arc peste timp, să renunțe la viața din Capitală și să se întoarcă chiar acolo de unde plecase încă din adolescență.
„Vreau să vă spun că la nici 17 ani, am ajuns în București. Greu sa ajungi în București la un liceu, dacă nu aveai relații. Iar norocul meu a fost un Om ce m-a văzut plouată într-o zi de toamnă adevărată, prin noroi, cu cizme de cauciuc prea mari pentru vârsta mea, în noroaie nedemne pentru un copil, doar. Probabil i s-a făcut milă. Am 52 de ani și mi-am văzut de viață prin Bucureștiul faimos. În pandemie, când ne-au închis în casă am râvnit după noroi, ploaie și cizmele de cauciuc. Atunci am știut că e musai să mă întorc cumva, acolo, unde chiar dacă am avut o copilărie cumva chinuită, puteam fugi sub vreun nuc să respir, să mă încarc, să plâng în liniște și să vorbesc cu mine”, a mai scris ea.
Însă opțiunile ei erau limitate. Chiar și așa, ea și-a văzut mai departe de vis și a profitat de oportunitate. Și a reușit ceea ce părea puțin probabil să facă: a transformat un grajd dărăpănat într-o casă plină de viață.
„Un singur loc era disponibil. Un grajd-fânar, unde odată, copilă fiind mergem să dau vacilor fân, să le rânesc, să le adăp, să le mulg, să le vorbesc. Pe acea structură am construit ce se vede în poze. Dar n-aș fi putut niciodată face asta fără ajutor. Cum sângele apă nu se face, sprijinul absolut a venit din partea altui OM. Se știe el... e din familie. Harnic cum n-am mai pomenit! Fără el și acum era în paragină acel loc. A crezut în proiectul ăsta de suflet, ne-a susținut, a muncit cum n-aș fi crezut vreodată că poate munci o mână de om! Este locul unde mama mamei mele mă chema în miez de ierni grele să îmi dea alune culese toamna și gutuie coaptă le plită. Să îmi aline amărăciunile vieții venite mult prea devreme peste ființa mea. Îmi trebuia mâna aia de alune și un pupat pe frunte. Imediat îmi trecea!”, și-a continuat ea mesajul emoționant.
Propriul colț de rai
Acum, femeia se refugiază ori de câte ori are ocazia în acel colț de rai al ei, pe care l-a construit practic din nimic, pornind de la un modest grajd.
„Am reușit să facem doar atât. Mulțumim Divinității și oricui a gândit și a construit cu noi frumos despre acest loc pustiit de vreme și vremuri. Fugim acolo, din București ori de câte ori putem. Și cel mai de preț „amănunt”, părinții îmi sunt în viață și sunt acolo, peste drum de fânarul meu. Și-s bătrâni tare. De câte ori vin, îi găsesc în poartă zâmbind. Iar când plec, îi las plângând molcom și parcă împăcați cu ideea că data viitoare s-ar putea să nu-i mai găsesc în poartă. Dacă mă mai sfâșie ceva la vârsta asta, asta e. Gândul că o dată și o dată, am să vin acolo și nu-i mai văd în poartă. Și-au dorit mult să vin acolo și să îmi fac „locul meu”. Iată că, dorința de părinte, probabil rugăciunile lor au făcut că acel loc plin de bălării să prindă viață. Mulțumesc pentru atenție și răbdare”, a mai scris ea.
Finalul mesajului e la fel de emoționant și se încheie cu un apel pentru cei care fie au origini în satul românesc, fie vibrează la gândul că într-o zi ar putea să aibă o căsuță sau o căbănuță departe de vuietul civilizației urbane.
„Iar dacă îmi permiteți o sugestie. „Reveniți la rădăcini”! Nu lăsați satul, cum zice Steliana în acest cânticel! Încurajați-vă copiii să revină după studii, la sat. Vor avea de lucru și vor ști să schimbe mentalități învechite, nu neapărat nocive! Nicăieri nu-i că acasă!”, a încheiat femeia.
A stârnit emoție printre oameni
Rândurile sale au creat o emoție aparte în rândul internauților. Cei mai mulți nu și-au ascuns emoția, iar unii au mărturisit că se gândesc serios să-i cale pe urme. În scurt timp, ea a obținut aproape 7.000 de aprecieri, iar peste 600 de oameni au comentat.
„Foarte frumoasă povestea! Chiar am lăcrimat. Mă regăsesc într-un fel. Povestea mea a început, în urmă cu 15 ani. Felicitări! Frumos, simplu, elegant. Se poate și la țară!”, a scris cineva. „Frumos tot ce ați făcut acolo, dar cu scrisul m-ați făcut praf, citeam și lacrimile îmi curgeau pe obraz! Felicitări Doamna, pentru tot ceea ce sunteți!”, a adăugat o altă internaută.
„Dar cât de frumos v-ați ocupat de interioare, mult bun gust, eleganță, decență, mi-a plăcut tare mult! Felicitări pentru tot ceea ce ați realizat, stimată doamnă”, a mai scris cineva.
Așa cum se întâmplă în astfel de cazuri, au existat și mesaje ironice, puține desigur. „Te-a gonit democrația la țară”, a „înțepat” cineva.
Se încarcă comentariile...
