Succesul unui măcelar român din Spania. „Prin mici le povestesc şi le arăt ceva din gastronomia noastră“
0Marcel Martin a plecat la muncă în Spania de la 18 ani, în 2003, iar de câţiva ani are o afacere de succes: propriul brand de produse din carne - Martxel (Marcel în limba bască) şi trei magazine în Ţara Bascilor. Produsele sale basce se vând ca pâinea caldă, dar mai nou clienţii iberici încep să aprecieze şi micii româneşti.
Originar din Câmpia Turzii (judeţul Cluj), Marcel Martin (35 de ani) a plecat de aproape 20 de ani din ţară. Nu a făcut-o neapărat din spirit de aventură, ci obligat să-şi caute un viitor mai bun în Occident, într-o perioadă în care în România postdecembristă posibilităţile erau mult mai reduse decât sunt azi.
„Prima jumătate a vieţii mi-am împărţit-o între Cluj şi Luncani, locul copilăriei mele, dar după ce am împlinit 18 ani am decis să merg în Spania. Motivul meu? Acelaşi ca şi al celorlaţi tineri care plecau în acea epocă în căutarea unei vieţi mai bune şi cu speranţa că te vei întoarce, iar din banii strânşi acolo să-ţi cumperi o locuinţă şi să-ţi îndeplineşti visurile”, explică el.
Începuturi grele
Primii ani în Spania nu au fost tocmai simpli. Neavând rude sau prieteni pe tărâm iberic, Marcel a trăit o adevărată aventură. „În epoca respectivă, înainte de 2008, obţinerea actelor pentru a avea un contract de muncă era aproape imposibilă, aşa că nu-ţi mai rămânea decât acceptarea muncilor de sezon şi temporare, plătite de regulă la negru. Neavând pe nimeni aici, a fost greu, iar integrarea în primii ani a fost ca şi inexistentă”, povesteşte tânărul.
Deşi tinereţea, la pachet cu lipsa experienţei, a reprezentat într-un fel un dezavantaj, pe de altă parte a fost şi un atu. Aşa cum spune Marcel, în cazul său vârsta a reprezentat şi un avantaj pentru că i-a fost mai uşor să înveţe spaniola şi euskera, dar şi să se adapteze unor locuri de muncă în care nu avea niciun fel de pregătire şi experienţă iniţial. Însă de departe cel mai greu i-a fost că s-a trezit într-o lume complet străină, iar lipsa prietenilor şi a unui anturaj format din oameni de aceeaşi vârstă l-a obligat la un efort în plus. În Spania a cunoscut-o şi pe cea care avea să-i devină soţie, Loredana, o tânără originară din Suceava.
Aşa arată în interior unul dintre magazinele lui Marcel. FOTO Arhivă personală
„În primii patru ani am fost obligat să fac doar munci sezoniere, inclusiv cea de ospătar. Iar faptul că am avut o muncă prin natura căreia cunoşti multă lume, m-a ajutat să-mi fac treptat şi unele relaţii. Un timp, pentru a strânge bani alternam munca de ospătar cu alt job într-un depozit fructe. Apoi, în 2007 mi s-a oferit oportunitatea să lucrez într-o măcelărie unde am obţinut primul contract de muncă legal şi unde mi s-a oferit posibilitatea de a învăţa o meserie şi să am un loc de muncă stabil. Mai mult, măcelăria respectivă era una de tradiţie în localitatea Durango. Practic, acolo am învăţat meseria de măcelar. Şi tot aici, în Durango, am trecut la următorul nivel şi am început să mă familiarizez cu adevărat cu vasta cultură a acestei regiuni din Spania, una cu totul aparte”, spune tânărul.
Are propriul brand de produse din carne
Cu timpul, Marcel „a furat meserie” de la basci şi a decis să facă următorul pas. Din banii puşi deoparte, a deschis mai întâi o măcelărie. Şi nu s-a oprit aici. Cu timpul a reuşit să se extindă şi a mai deschis alte două magazine în provincia bască Bizkaia.
„Acum, împreună cu soţia suntem propeitarii a trei magazine: Martxel Harategia (carniceria - măcelărie) la Durango, Martxel Basque food Atxondo şi Martxel Market Măñaria, explică el. Numele Martxel care apare la toate magazinele sale înseamnă în limba bascilor Marcel.
În magazinele sale, românul vinde în special carne şi produse făcute din carne, dar şi alte alimente, toate de origine bască.
„Carnea de vită o achiziţionăm de la producătorii locali în întregime. Acest lucru reprezintă o garanţie pentru clienţi şi ne face diferiţi faţă de alte supermarketuri din zonă. Pe lângă vită vindem carne de pui, porc şi curcan. Tranşarea şi prepararea cărnii se efectuează în măcelărie. Vita e produsul care se vinde în cea mai mare proporţie şi cel căruia i se dă cea mai mare importanţă în această zonă. În plus, avem o colaborare cu Txogitxu, o firmă bască din San Sebastian care comercializează produse din carne de vită. Cotletul de vacă în special este un produs foarte apreciat în cultura bască şi se serveşte la toate restaurantele tradiţionale şi de renume cu stele Michelin”, susţine românul.
Sub brandul Martxel, în magazinul său se comercializează produse proaspete: crenvuşti, frigărui, produse marinate şi burgări, cei din urmă fiind aşa cum spune Marcel „semnul de identitate”.
Micii româneşti încep să-şi facă loc în meniul ibericilor
„O altă gamă de produse ar fi croquetas, sanjacobo, cordon blue şi nuggets de pui. Cei din urmă, la fel ca şi burgerii, ne reprezintă. De curând, a fost la noi un post de televiziune basc şi ei au cerut să filmăm elaborarea de nuggets. Ultima gamă de produse ar fi produsele gătite care necesită doar încălzirea : lasagna, ardei umpluţi cu carne, ciuperci, de bacalao, chiftele în sos. De asemenea, charcuteria reprezintă o altă categorie apreciată de basci. Aici sunt incluse produsele crud uscate cum ar fi chorizo, salchicon jamon, produsele fierte jamon cocido, pieptul de curcan şi mortadela. Toate acestea le facem în cantităţi relativ reduse, doar pentru magazinele noastre, pentru că le pregătim fără conservaţi şi aditivi”, susţine Marcel.
De curând, Marcel şi Loredana au decis să comercializeze şi produse româneşti. Aşa a luat naştere o colaborare cu o firmă românească producătoare de uleiuri naturale, Luna Solai. Iar pe lângă mezelurile tradiţionale basce şi spaniole, Martin spune că încep să aibă trecere şi mititeii româneşti, care par să fie şi pe placul ibericilor.
„Preparăm şi mici, pe care îi facem în plan degustare şi la solicitarea românilor pe care îi cunoaştem. Le oferim însă mici şi clienţilor spanioli. În felul acesta le povestesc şi le arăt şi lor câte ceva din gastronomia românească”, a mai afirmat el.
Cu gândul la ţară
Deşi a trăit jumătate din viaţa sa în Spania şi s-a acomodat excelent printre basci, Marcel duce dorul României. Şi chiar dacă s-a realizat în Spania şi are o afacere prosperă, nu exclude ca într-o bună zi să se întoarcă definitiv în Clujul pe care îl iubeşte atât de mult. De altfel, sentimentele lui sunt cumva împărţite între Ţara Bascilor, locul în care s-a realizat, şi România sa iubită.
Vă recomandăm să mai citiţi:
România, în ritm de melc. „Văd schimbări în bine, dar prea mici la scara câtorva ani”