Şeful Poliţiei Cluj a ieşit pe teren în Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Poliţiştii clujeni au aplicat 169 de amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, poliţiştii clujeni au fost la datorie: au aplicat 169 de amenzi, cele mai multe, 108,  fiind legate de circulaţia pe drumurile publice. Un număr de 29 de sancţiuni au fost date pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Chiar şeful Poliţiei Cluj a fost prezent, sâmbătă, în apropierea marşului organizat de Noua Dreaptă.

Poliţiştii şi jandarmii clujeni au muncit cu toate efectivele în Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Chiar şeful Poliţiei, Tudor Grindean, a fost prezent sâmbătă, în jurul orei 12.00, în zona unde avea loc marşul organizat de Noua Dreaptă. Grindean şi alţi şefi ai unor departamente din Poliţie au observat manifestarea care a avut loc în Piaţa Mihai Viteazul de pe un trotuar lateral. Poliţiştii au desfăşurat acţiuni preventiv-reactive în locurile şi zonele de risc identificate atât în mediul urban, cât şi în localităţile rurale din judeţ. Evenimentul celebrat de etnicii maghiari a fost ţinut sub control, neînregistrându-se probleme deosebite.      
Au fost aplicate 169 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 108 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 29 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 8 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 24 prevăzute de alte acte normative. 

Au fost reţinute nouă permise de conducere

De asemenea, poliţiştii au reţinut 9 permise de conducere şi au retras           6 certificate de înmatriculare ale autovehiculelor verificate în trafic. În cadrul acţiunilor, poliţiştii au depistat 6 persoane suspectate de săvârşirea unor infracţiuni, fiind constatate în flagrant 5 fapte penale, 3 la regimul circulaţiei rutiere, 1 de natură judiciară şi 2 de altă natură.

Alcoolul la volan 

La data de 15 martie a.c., ora 03:10, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au depistat un conducător auto de 32 de ani din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Baba Novac din Cluj-Napoca, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin.1 din Codul Penal.

Şofer beat 

La data de 15 martie a.c., ora 13:00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au depistat un conducător auto de 32 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Rezultatul testului efectuat cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.  În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin.1 din Codul Penal.

Beat şi fără permis la volan

La data de 15 martie a.c., ora 22:05, poliţiştii rutieri din cadrul Postului de Poliţie Comunal Jucu, au depistat un conducător auto de 34 de ani din comuna Jucu, în timp ce conducea un autovehicul neînmatriculat din data de 21 ianuarie a.c.. De asemenea, conducătorul auto care circula pe  DC 40, pe raza comunei Jucu, judeţul Cluj, nu poseda permis de conducere şi se afla sub influenţa alcoolului, având o concentraţie de  0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, neînmatriculat sau neînregistrat”, „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare” , „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 334, alin.1  şi art. 335, alin. 1şi art. 336 alin. 1din Codul penal.

Citeşte şi 

VIDEO Accident la Cluj: a intrat cu BMW-ul în benzinărie

Accident mortal în Cluj. De Bobotează, trei oameni au murit şi doi sunt grav răniţi după ce maşina în care se aflau a intrat într-un autocar

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite