Românca lăudată de Steve Jobs care înainte nu avea bani de mâncare şi chirie, iar acum are o companie de un miliard de dolari EXCLUSIV
0Alina Vandenberghe spune că la început salariul nu-i ajungea nici măcar pentru mâncare şi chirie. A riscat şi a vândut tot ce avea pentru a deveni antreprenor şi a meritat, dovadă că în doar şase ani a clădit o companie uriaşă, estimată azi la un miliard de dolari. Azi îi sunt clienţi aproape toate marile companii tech.
Alina Vandenberghe (37 de ani) a parcurs lungul drum de la tânăra aproape umilă dintr-un stat est-european greu de indicat pe hartă pentru americanul obişnuit şi până la un influent CEO, respectat peste tot în SUA. Într-un interviu pentru „Adevărul”, Alina Vandenberghe a vorbit despre drumul pe care l-a parcurs, început în 2008 şi transformat într-o poveste de succes.
Adevărul: Într-o lume a tehnologiei, tu ai ales să te ocupi de software şi asta ţi-a adus succesul. Dar care a fost drumul tău până aici şi cum te-ai apropiat de domeniul tech?
Alina Vandenberghe: În şcoală credeam că trebuie neapărat să programez ca să pot să fiu parte din valul tehnologiei. Mă forţam să mă lipesc de programare, dar nu a fost pentru mine. Nu am avut răbdarea necesară să stau şi să depanez erorile.
În schimb, am descoperit o altă parte a tehnologiei unde am mai mult control în ceea ce priveşte strategia. Se numeşte „product management” sau management de produs - şi îmbină toate lucrurile care îmi plac mie: design, strategie, management, planuri, comportament uman. „Secretul” a fost că am descoperit ceva ce mi s-a potrivit perfect. Am fost mereu fascinată de tehnologie şi de design şi de management. Un alt „secret” a fost că am avut noroc de profesori care au crezut în mine. Aş vrea să le pot da o îmbrăţişare mare acum doamnei Harjoaba din Şcoală 7 Generală, doamnei Doina Popescu de la Liceul Tudor Vianu şi doamnei Rodica Stoian, de la Politehnică.
Cum ai ajuns în America şi cum ai reuşit să te adaptezi?
Am venit aici în 2008 printr-o companie americană care angaja studenţi în România. Într-un final, m-am îndrăgostit de un american de origine franceză, partenerul meu de afaceri de acum, şi am aplicat pentru cartea verde prin căsătorie. Când am ajuns aici am fost şocată din multe puncte de vedere. Oamenii erau mult mai siguri pe ei, mai pozitivi. Erau mult mai multe oportunităţi pentru mine în tech, eram înconjurată de multe exemple de succes.
Cea mai mare provocare
Care a fost pentru tine cea mai mare provocare?
În primii ani am fost copleşită, iar primul obstacol pe care l-am dovedit a fost să îmi schimb complet atitudinea. Eram obişnuită să fiu umilă şi pe cont propriu. A trebuit să devin mult mai încrezătoare în forţele mele şi să lucrez cu oameni complet diferiţi ca să pot executa strategia pe care m-am propus-o. Aveam puţin peste 20 de ani şi trebuia să am maturitatea necesară să pun echipe de sute de oameni să lucreze la un ţel comun.
Nici nu mai ţin minte exact cât câştigam la început, dar îmi amintesc că nu luam suficienţi bani ca să pot să plătesc şi chiria, şi mâncarea. Am avut datorii acumulate uriaşe la început, mai mult decât valoarea unui apartament in România! Dar eram destul de nebună să cred că o să le plătesc uşor după ce investesc mai mult în cariera mea. Deşi am fost foarte încrezătoare, nu recomand nimănui să procedeze ca mine. Doar că eu nu aveam altă alternativă.
Şi care au fost atuurile tale?
În general, sunt o persoană foarte pozitivă şi asta m-a ajutat. Văd partea bună a oamenilor, a lucrurilor din jurul meu, iar ca rezultat văd oportunităţi acolo unde alţii nu le văd. De asemenea, n-am ezitat să-mi asum riscuri acolo unde nimeni nu ar fi îndrăznit.
Lăudată de Steve Jobs
La un moment dat, ai fost remarcată chiar de Steve Jobs, care te-a lăudat. Cum s-a întâmplat?
Steve Jobs, când a lansat iPad, a rugat câteva companii să facă aplicaţii pentru tabletă. Eu am reuşit să coordonez o echipă să facem o aplicaţie de ştiri pentru Reuters, cu video, cu informaţii financiare, şi am făcut-o destul de repede, în câteva săptămâni. Au fost impresionaţi şi au decis, la momentul respectiv, să vândă tableta cu aplicaţia noastră preinstalată. A fost un succes mare pentru Reuters, pentru că a câştigat milioane de cititori noi, iar eu am fost promovată foarte rapid şi am ajuns director de aplicaţii mobile.
Şi nu te-ai oprit aici...
Da, dacă la Reuters am ajuns director, la Pearson am avut titlul de vicepreşedinte, iar ulterior vicepreşedinte senior la compania de sănătate lansată de Oprah, ShareCare. Am reuşit să urc destul de rapid pe scara aceasta corporatistă.
Şi care a fost reţeta succesului?
Cred că eram relativ unică în mediul respectiv. Nu numai că înţelegeam industria - fie finanţe, educaţie, media sau sănătate - şi tehnologia pe care lucram destul de bine, dar eram printre cei foarte puţini care reuşeau să ducă rapid lucrurile la final. De obicei, în companiile mari toată lumea se mişcă foarte încet, sunt foarte multe documente de semnat, foarte mulţi oameni de convins. Eu reuşeam să mă mişc repede şi asta m-a ajutat mult.
O carte câştigătoare
Apoi ai decis să devii antreprenor şi ai riscat tot pentru asta. Ce te-a împins să faci lucrul ăsta?
Soţul meu mă bătea la cap să fiu şi eu antreprenor că am talent la construit software. Mi se părea ceva complet străin, dar mă uitam ce software foloseam noi la serviciu şi eram convinsă că pot face ceva mult mai bine pe cont propriu.
Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât planul era mai definit în faţa mea. M-a ajutat foarte mult Nicolas, soţul meu, care era deja antreprenor şi ştia mult mai multe despre partea asta. Şi am riscat. Ne-am vândut casa şi maşina şi am folosit banii pentru salariile angajaţilor. Noi nu am luat niciun salariu timp de doi ani, atât de convinşi era că vom avea succes Aşa a luat fiinţă Chili Piper.
Şi a fost un pariu reuşit, pentru că azi aveţi un succes uriaş şi sunteţi cotaţi la un miliard de dolari. Ce planuri aveţi pentru 2022?
Mă bucur mult să văd că suntem cotaţi la valoarea asta. Dacă reuşim să executăm strategia corect o să ne dublăm valoarea foarte repede! Dar partea financiară e secundară pentru mine. Din punct de vedere personal, la un anumit nivel nu mai face diferenţa în viaţa de zi cu zi. Am tot ce îmi trebuie deja, aşa că nu am visuri cu maşini mai rapide sau pantofi scumpi. Dar sunt foarte motivată de ceea ce urmează pentru Chili Piper şi de calea pe care am luat-o să creştem o companie de care suntem mândri şi care are un impact global.
Ce clienţi aveţi în prezent?
Cam toate companiile mari tech din America sau din Europa sunt clienţi. Printre clienţii noştri sunt Spotify, Airbnb, Monday şi Expedia. Foarte puţine dintre companiile mari nu folosesc serviciile Chili Piper.
Ai luat în calcul să investeşti la un moment dat şi în România, să-ţi deschizi poate o filială aici?
Chiar mă gândesc serios la asta. Deocamdată, mă uit la un partenariat cu Endevor, dar ţin ochii deschişi şi pentru alte proiecte. De exemplu, la anul sper să sponsorizăm Techsylvania, o conferinţă grozavă la care am avut oportunitatea să particip în 2021.
Vă mai recomandăm şi: