„Revoluţia“ fiscală duce la taxe mai mari în Cluj-Napoca şi Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Cluj-Napoca ar putea să crească taxele şi impozitele locale pentru a compensa astfel pierderile de la buget, după modificările aduse de Guvern Codului Fiscal. Măsura ar urma să fie luată de anul viitor. Situaţia e similară şi în Suceava.

Clujenii ar putea să plătească impozite şi taxe locale mai mari începând din 2018. Viceprimarul Dan Tarcea a anunţat că există discuţii serioase în acest sens, fără a preciza cuantumul majorărilor. 

”Ne gândim să creştem taxele şi impozitele locale, dar încă nu avem toate datele. Încă nu ştim nici cât va fi salariul minim pe economie şi nici dacă vor exista compensări din partea Guvernului. Nu ne dorim să punem o povară suplimentară pe clujean, chiar dacă premierul ne-a sugerat acest lucru la asociaţia municipiilor. Creşterea taxelor şi impozitelor nu este cel mai fericit pas, având în vedere că se scumpesc şi utilităţile”, a afirmat Tarcea.

În cazul în care măsurile anunţate de viceprimar vor fi adoptate, cei mai afectaţi vor fi salariaţii din Cluj, care se vor confrunta în acelaşi timp şi cu o scădere a veniturilor, după transferul plăţilor contribuţiilor de angajator la angajat. 

Dă vina pe Guvern

Viceprimarul dă însă vina pe ultimele modificări aduse Codului Fiscal, prin care s-a stabilit reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Astfel, bugetul local ar urma să piardă dintr-un foc peste 30 de milioane de euro, pentru că, potrivit Legii finanţelor publice locale, 44% din sumele colectate din acest impozit se repartizează automat bugetelor locale. 

”Sunt peste 30 de milioane de euro pe care ar urma să-i pierdem. Gândiţi-vă că atât costă o sală polivalentă şi că noi pierdem o sală polivalentă pe an. S-a tot vorbit despre descentralizare, dar această măsură este de fapt o centralizare mascată. În loc să te poţi folosi de banii produşi de unitatea ta administrativ teritorială, banii sunt puşi într-un coş comun şi se folosesc după cum vrea unul sau altul”, a mai afirmat Tarcea.

Banii din creşterea taxelor ar urma să ajungă la bugetul de investiţii

Anterior, primarul Emil Boc anunţase că oraşul pe care-l conduce ar putea pierde nu mai puţin de 30 de milioane de euro, din cauza modificărilor operate la Codul Fiscal. 

”Pierdem o şansă importantă de a continua multe proiecte de investiţii care, fie vor fi eliminate, fie vor fi cu frâna trasă. E o lovitură foarte puternică şi fără precedent, de o asemenea amploare în ceea ce înseamnă devalizarea bugetelor locale în favoarea guvernului central. Clujul va suferi o tăiere de 30% a proiectelor de dezvoltare, a politicilor publice. Încă nu am pus degetul pe rană să vedem unde vom tăia. Oriunde este posibil”, a spus primarul Clujului.

Cluj-Napoca are un buget de peste 300 de milioane de euro în 2017, fapt care-l plasează pe locul secund în ţară, după Bucureşti. Din această sumă, aproximativ 30%, adică în jur de 90 de milioane de euro, reprezintă bugetul destinat investiţiilor pentru anul curent.

Şi în Suceava cresc taxele

Taxele şi impozitele locale vor fi majorate în 2018 cu aproximativ 20% în municipiul Suceava, aşa cum a anunţat primarul Ion Lungu. Acesta a explicat că majorarea va fi făcută pentru a compensa parţial pierderile de la bugetul local determinate de scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, conform noilor măsuri fiscale adoptate de Guvern.

Astfel, impozitele pe clădirile rezidenţiale vor creşte de la 0,08 la 0,10%, impozitele pe clădiri nerezidenţiale vor creşte de la 1,5 la 1,8%; clădirile care sunt utilizate ca sedii pentru activităţi economice vor fi impozitate cu 0,5%, faţă de 0,2%, cât este impozitul în prezent; în ceea ce priveşte impozitarea autovehiculelor, maşinile electrice sau cele hibride vor beneficia de o reducere a impozitului de 95% pentru a-i încuraja pe suceveni să achiziţioneze mai multe astfel de vehicule; vor fi scutite de impozit clădirile care deservesc domeniul social.

De asemenea, vor rămâne nemodificate taxele pentru patinoarul artificial. Creşterile ar urma să fie supuse aprobării consilierilor locali în şedinţa de pe 28 noiembrie. Ca sumă, creşterea impozitului pe locuinţe va însemna aproximativ 20 de lei în plus la garsoniere, 50 lei la un apartament cu patru camere sau 200 lei la imobilele care sunt sedii pentru diverse activităţi economice. Taxele şi impozitele locale nu au mai fost majorate în municipiul Suceava de aproximativ 10 ani.

Citeşte şi

Emil Boc, despre modificarea Codului Fiscal: „Clujul va suferi o tăiere de 30% a proiectelor de dezvoltare“

Bilanţul lui Emil Boc la 1 an: Parndorf de România, Buftea de Cluj, aquaparc, centură  metropolitană şi alţi demoni

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite