Radu Muntean, regizor: „Reflexul moral de a-ţi ajuta aproapele ne ajută să supravieţuim ca specie“
0„Întregalde“, filmul lui Radu Muntean selecţionat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs, la Cannes, este o provocare la reflecţie pe tema generozităţii, livrată sub forma unei poveşti cu accente de thriller. Regizorul a vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre aventura realizării unui film în condiţii dificile.
„Dacă însă căutăm să avem la cinematograf momentul acela de pauză mentală, poate bine-venită, după o zi complicată la serviciu, atunci «Întregalde» nu este, în mod sigur, filmul potrivit“, spune, sincer, Radu Muntean despre filmul său selectat la Cannes şi la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto. Regizorul susţine că nu face filme pentru toată lumea, dar asta nu înseamnă că ignoră publicul, realizând pelicule pentru festivaluri. Muntean vorbeşte despre condiţiile dificile de realizare a filmului, fie că vorbim de pandemie, fie de faptul că pelicula a fost filmată la munte: „Au fost frig, noroi, zăpadă, ceaţă, drumuri înguste şi greu accesibile – tot tacâmul. O serie întreagă de situaţii despre care ştiam că vor fi dificil de gestionat, la care s-au adăugat tot soiul de lucruri neprevăzute“.
Întrebat despre finanţarea filmului românesc, care la ediţia a 20-a a TIFF a fost reprezentat de 45 de pelicule, Muntean a susţinut că multe au fost realizate fără finanţarea prin CNC sau alte fonduri europene, care durează 2-3 ani în cel mai bun caz. De asemenea, el a profitat de ocazie să-i salute pe membrii juriului CNC din 2019, care i-au refuzat finanţarea filmului care a ajuns la festivalurile de la Cannes şi Toronto. „Sunt tare curios care va fi destinul proiectelor admise“, a încheiat regizorul.
„Weekend Adevărul“: Cum s-a născut ideea realizării filmului „Întregalde“?
Radu Muntean: S-a întâmplat acum vreo 10 ani şi a venit din două direcţii. Aflasem despre expediţiile umanitare organizate de o asociaţie de pasionaţi offroad şi mi s-a părut că e un bun punct de plecare pentru o discuţie despre generozitate, resurse, motivaţie, condiţionări. În acelaşi timp, am crezut că un film în patru personaje şi o maşină care rămâne împotmolită în pădure poate fi făcut cu bani puţini, fără ajutorul CNC-ului, care la ora aia era într-un impas încă şi mai mare decât cel în care se află azi. M-am înşelat – filmul s-a dovedit a fi mai scump decât îmi imaginasem, pentru că iluminarea pădurii pe timp de noapte, toată logistica deplasării echipei, modificarea maşinilor de joc au făcut ca bugetul să fie mediu spre mare, după standardele româneşti.
Producţia filmului a fost realizată în plină pandemie. Cum a afectat această experienţă procesul de creaţie?
A fost exact filmul de făcut într-o perioadă ca asta. Adică, sigur, ne-am testat toţi înainte să plecăm, am testat orice membru al echipei venea de la Bucureşti în timpul filmării, dar odată ajunşi acolo, am fost ca într-o bulă de siguranţă. Pentru oamenii din Râmeţ sau Întregalde, conceptul de lockdown n-are nicio relevanţă, ei sunt oricum relativ izolaţi de restul lumii. Cu toţii am avut sentimentul că suntem în locul ideal pentru momentul respectiv şi asta cred că a strâns încă şi mai mult buna legătură pe care am avut-o între noi, pe timpul pregătirii şi filmării.
Imagini din „Întregalde”. FOTO: Echipa filmului
Filmul are o tentă de thriller – cel puţin aşa rezultă din trailerul peliculei –, dar odată văzut, nu descoperi multe elemente de spectaculozitate. Aţi dorit să creaţi un soi de aşteptare, cum am văzut, spre exemplu, în „The Blair Witch Project“?
Sigur că, departe de a fi pariul principal al filmului, a existat totuşi o preocupare pentru a adresa prejudecăţile spectatorilor, influenţaţi de schemele dramaturgice ale cinematografiei mainstream. Ni s-a părut potrivit să facem asta, într-un film în care vorbim foarte mult despre prejudecăţi – ale celor de la oraş în raport cu localnicii şi invers.
Pelicula ne provoacă să ne gândim mult la noţiuni precum bunătate şi altruism. Tema este de foarte mare actualitate, în condiţiile în care, pe timp de pandemie, vedem oameni care refuză să poarte mască, deoarece le-ar cauza un mic disconfort, lucru care atârnă mai mult în balanţă pentru ei decât posibilitatea de a îmbolnăvi pe altcineva, probabil mortal. Aţi fost inspirat de vremurile în care trăim?
Poate că s-a întâmplat să facem filmul la momentul în care aceste noţiuni sunt la modă, dar cum spuneam, ideea filmului are zece ani, iar scenariul, în jur de trei ani.
Fără lecţii de moralitate
Tema aceasta a altruismului prezentată în film are note specifice naţionale româneşti sau este universală şi povestea s-ar putea spune, identic, în Spania, Germania sau Franţa?
Identic e mult spus. Sunt sigur că povestea capătă un pic alte nuanţe atunci când o plasezi în vestul Europei. Va fi greu să găseşti acolo un Kente Aron (n.r. – localnicul din Întregalde) şi poate că decalajul urban-rural este mai puţin spectaculos decât aici. Dar cred că, dincolo de diferenţele sociale, discuţia despre altruism este universală, dovadă felul în care filmul a fost recepţionat şi comentat la Cannes.
La finalul peliculei, se trage vreo concluzie legat de aceste noţiuni de bunătate şi altruism? Care este părerea dumneavoastră despre limitele în care funcţionează aceste calităţi umane?
Filmul nu-şi propune să livreze o cheie de interpretare a temei şi nici să ofere lecţii de moralitate. Fiecare îşi poate extrage propria concluzie şi cred că asta e frumuseţea vizionării unui film ca „Întregalde“. Eu cred că reflexul moral, de a-ţi ajuta aproapele, indiferent cât este el de legat de proiectul personal al fiecăruia, e ceea ce ne ajută să supravieţuim ca specie. Faptul că nu există, după părerea mea, altruism în valoare absolută nu ne face pe toţi nişte ipocriţi. După mine, este bine să trăieşti lucid şi să-ţi pui întrebări legate de motivaţiile acţiunilor pe care le faci.
Imagini din „Întregalde”. FOTO: Echipa filmului
Cum l-aţi găsit pe localnicul Luca Sabin şi când aţi decis că va deveni o parte importantă a poveştii? Cum a fost să lucraţi cu un amator?
L-am văzut când prospectam locaţiile în comuna Râmeţ, acum un an şi un pic. Mergea să cosească iarba din cimitir, cu încă doi consăteni. Personajul Kente Aron a fost mereu o parte importantă a poveştii. E adevărat că am preluat de la domnul Sabin multe dintre poveştile dumnealui, de pe vremea când avea aceeaşi meserie cu personajul Kente, dar traseul personajului, jaloanele lui dramaturgice au rămas cele din scenariu. Una peste alta, am avut mare noroc cu domnul Sabin. A înţeles repede ce are de făcut şi, mai ales, că nu trebuie să se joace pe sine, ci pe Kente Aron, şi a fost tot mai bun, de la o zi la alta. Imediat a fost parte din echipă, iar cei trei actori principali au avut grijă să se simtă perfect integrat. Eu am introdus poveştile lui în scenariu, apoi am repetat fiecare cadru, ca la oricare altă filmare. Singura diferenţă a fost că nu l-am rugat pe domnul Sabin să memoreze textul, îi suflam eu replicile printr-o cască minusculă pe care o avea în ureche. Altfel, ar fi fost foarte greu să înveţe şi să reproducă textul ca şi cum ar fi fost al lui.
Faptul că nu există, după părerea mea, altruism în valoare absolută nu ne face pe toţi nişte ipocriţi. După mine, este bine să trăieşti lucid şi să-ţi pui întrebări legate de motivaţiile acţiunilor pe care le faci.
„Ne-a trecut glonţul pe la ureche“
Mulţi cinefili cred că actorii sunt nişte „răsfăţaţi“ pe platoul de filmare, dar din ce aţi povestit, la turnarea acestei pelicule nu a fost cazul. Ne puteţi povesti dacă au existat momente dificile pentru echipă din cauza condiţiilor speciale de filmare?
N-a fost uşor, dar toată lumea a fost pregătită psihologic şi logistic pentru condiţiile aspre din zona respectivă. Au fost frig, noroi, zăpadă, ceaţă, drumuri înguste şi greu accesibile, tot tacâmul. O serie întreagă de situaţii despre care ştiam că vor fi dificil de gestionat la care s-au adăugat tot soiul de situaţii neprevăzute. Probabil cel mai delicat moment a fost cel în care ninsoarea ne-a luat prin surprindere. A trebuit să ne adaptăm cu scenariul, să ne mobilizăm să filmăm rapid, atât timp cât încă zăpada putea să pară proaspătă, să schimbăm căruţaşul care ne-a dat ţeapă cu două zile înainte de filmare şi să aducem un cal de la Râşnov, care era să nu urce panta îngheţată pentru că nu era încălţat corespunzător. Au fost momente în care ne-a trecut glonţul pe la ureche.
Cum a fost primit filmul la Cannes? Dar de către publicul TIFF? Vă aşteptaţi să fie un succes de public?
Reacţiile au foarte bune şi foarte asemănătoare. În mod surprinzător pentru mine, bariera de limbaj n-a contat prea mult, şi atât spectatorii de la Cannes, cât şi criticii care au scris despre film au recepţionat filmul foarte aproape de felul în care îmi doream s-o facă. La Cluj, reacţiile au venit cam în aceleaşi momente ca la Cannes, dar au fost evident mai zgomotoase, mai entuziaste. Am fost foarte plăcut surprins de primirea caldă de la TIFF.
Îmi place să cred că «Întregalde» nu lasă indiferent spectatorul, că-l poate interesa pe moment şi îl poate urmări un timp după finalul filmului. Dacă, însă, căutăm să avem la cinematograf momentul ăla de pauză mentală, poate bine-venită, după o zi complicată la serviciu, atunci «Întregalde» nu este, în mod sigur, filmul potrivit. Sunt pline mallurile de filme care pot livra doza de evadare pe care şi-o doreşte publicul.
Imagini din „Întregalde”. FOTO: Echipa filmului
„Eu nu fac filme încifrate“
Se spune despre regizorii români că fac prea multe filme pentru festivaluri şi prea puţine pentru public. Ce părere aveţi despre acest lucru şi cum credeţi că se poziţionează filmul dumneavoastră?
Mie mi-e clar că nu fac filme pentru toată lumea şi nici nu-mi doresc asta. Dar, cum spuneam, la Cluj, publicul a reacţionat extrem de viu, a umplut o sală şi apoi un spaţiu exterior de 1.000 de locuri şi a rămas, aproape în totalitate, la discuţia cu echipa de după film, deşi trecuse de 12 noaptea. Şi proiecţiile din Bucureşti care au urmat mi-au confirmat că există, în mod evident, un public pentru filmele pe care le fac eu sau o parte din colegii mei, cu care sunt băgat de o parte a industriei în sertarul cu cineaşti care ignoră publicul. Că publicul nostru nu e mainstream, e foarte clar, dar nici nu e atât de nişat cum cred unii. Eu nu fac filme încifrate, toate cronicile care s-au scris până acum despre film au vorbit despre umor, tensiune, natură spectaculoasă şi, sigur, un anumit tip de debate moral. Îmi place să cred că „Întregalde“ nu lasă indiferent spectatorul, că-l poate interesa pe moment şi îl poate urmări un timp după finalul filmului. Dacă, însă, căutăm să avem la cinematograf momentul ăla de pauză mentală, poate bine-venită, după o zi complicată la serviciu, atunci „Întregalde“ nu este, în mod sigur, filmul potrivit. Sunt pline mallurile de filme Disney sau de blockbustere spectaculoase care pot livra doza de evadare pe care şi-o doreşte publicul. Trebuie să spun că în discuţia asta, pe care am tot auzit-o în ultima vreme, despre festivaluri versus public, este şi o doză de ipocrizie. Am remarcat că vorbesc despre film comercial cei care fac câteva zeci de mii de spectatori, în cel mai bun caz, şi nu cei care fac sute de mii, ca „5 Gang“ şi „Miami Bici“. Altfel spus, fiecare este liber să-şi construiască discursul pentru eşec aşa cum crede mai eficient de cuviinţă.
Anul acesta, la TIFF au rulat un număr-record de pelicule româneşti – nu mai puţin de 45. Este o nouă dinamică de finanţare a filmelor româneşti sau este doar o coincidenţă? Cât de greu v-a fost să găsiţi finanţare pentru filmul dumneavoastră?
Am fost şi eu surprins de numărul mare de filme româneşti de lungmetraj – scurte sunt mai mereu foarte multe. N-am apucat să văd niciunul, am fost ocupat cu promovarea lui „Întregalde“, dar am auzit lucruri bune despre câteva şi în mod sigur mă voi duce să le văd. Dacă nu mă înşel, unele au fost filme independente, făcute fără ajutorul CNC, şi asta face încă şi mai lăudabil efortul. Probabil că acesta poate fi începutul unei noi dinamici în filmul românesc, atât timp cât finanţarea unui film prin CNC şi alte fonduri europene durează 2-3 ani în cel mai bun caz. Eu unul am picat cu „Întregalde“ la primul concurs CNC la care am participat în 2019, şi cu ocazia asta vreau să-i salut pe membrii juriului de atunci. Probabil au avut standarde artistice foarte înalte, atât timp cât un scenariu picat a ajuns la Cannes şi la Toronto. Sunt tare curios care va fi destinul proiectelor admise.
Debutează cu Premiul I
Nume: Radu Muntean
Data şi locul naşterii: 8 iunie 1971, Bucureşti
Studiile şi cariera:
În 1994 a absolvit UNATC, secţia Regie Film. În domeniul filmelor documentare şi-a făcut debutul încă din perioada studenţiei, cu filmul „Şi ei sunt ai noştri“, pentru care a obţinut Premiul I la Festivalul Naţional de Film de la Costineşti, în 1992. În 1994 şi-a făcut debutul şi în film artistic, cu pelicula „Ea“, pentru care obţinea Premiul special la Festivalul de Film „Up and Coming“ de la Hanovra, Germania.
De-a lungul carierei primeşte numeroase premii internaţionale, atât pentru film artistic, cât şi pentru documentar. Cea mai recentă peliculă, „Întregalde“, a fost proiectată la mai multe festivaluri internaţionale, printre care cel de la Cannes şi de la New York.
Locuieşte în: Bucureşti
Vă mai recomandăm
TIFF 2021 în cifre. Peste 100.000 de iubitori de film au sărbătorit întoarcerea în sălile de cinema