Preotul „vrăjitor” din Bonţ îşi continuă activitatea
0
Petru Budeanu, preotul din satul Bonţ, din judeţul Cluj, deschide de mai mulţi ani cartea, o practică despre care mulţi credincioşi cred că îi permite să afle ce se va întâmpla în viitor. În ciuda faptului că încă din 2011 reprezentanţii Arhiepiscopiei Clujului i-au cerut să înceteze, preotul îşi continuă activitatea. La el vin oameni din toată ţara şi chiar din străinătate.
În 2011, Adevărul a realizat mai multe materiale despre activitatea preotului Petru Budeanu, care deschide cartea pentru a prezice viitorul. Pe de o parte reacţia Bisericii a fost de dezaprobare. „Din păcate, nu este un caz singular cel al preotului din Bonţ. Sunt şi alţii care deschid, cum se spune, Cartea, deşi această practică este împotriva canoanelor Bisericii Ortodoxe ", a declarat preotul Bogdan Ivanov, purtător de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Pe de altă parte, alţi preoti au explicat că este vorba doar despre o escrocherie. Părintele Viorel Bud, de la Catedrala Episcopală din Baia Mare, a susţinut că “Atunci când preotul „deschide Cartea" este vorba despre Pravilă sau despre Evanghelii. Pravila este rânduiala după care se conduce biserica. De cele mai multe ori, aceasta este tipărită cu litere slavone, dar şi în româneşte. Omul care apelează la astfel de preoţi, mai ales dacă este bulversat de necazuri, nu pricepe oricum nimic chiar dacă se uită în acea carte deschisă de preot. Şi Sfintele Evanghelii pot fi tipărite tot cu litere chirilice şi, atunci, omul care vrea să-şi afle rezolvări la necazuri crede că preotul deschide cine ştie ce carte".
Încă este căutat
Cu toate acestea, preotul este încă la mare căutare. Zeci de mesaje pe siteul biserici.org sunt zeci de mesaje în care oameni din toată ţara şi chiar din Spania cer indicaţii despre cum să ajungă la preotul din Bonţ. Ultimul mesaj a fost postat la sfârştiul anului trecut, “Vă rog din suflet să-mi raspundeţi, dacă a fost cineva la părintele acum în luna decembrie că aş dori şi eu să ajung acolo după sărbători”, scrie Neacşu Maria. Un al credincios din Constanţa a scris următorul mesaj: “Să îi dea Dumnezeu sănătate părintelui, am citit numai lucruri bune aş dori să merg în ianuarie la dânsul cu nişte probleme, ştie cineva dacă mai primeşte? Eu sunt din Constanţa şi până la Cluj e drum lung”. Giovana a scris din străinătate: “Doresc să contactez preotul Petru Bonte, eu nu sunt în România mă puteţi ajuta vă rog frumos”. Ana Maria a scris de asemenea din străinătate:
“Aş dori să stiu dacă vineri pe 28 decembrie se poate merge la părintele din Bonţ. Stiţi eu sunt plecată din ţară şi vin acasă doar de sărbători. Iubitul meu m-a părăsit şi eu aş dori să se întoarcă înapoi. Credeţi că poate să mă ajute părintele? Vă mulţumesc”.
Mai deschide cartea
Din acel moment, acesta nu a mai primit oamenii care apelează la el, veniţi din toate colţurile ţării, în biserică, ci în casa parohială. Sunaţi de reporterii Adevărul, reprezentanţii Arhiepiscopiei Clujului au susţinut atunci că vor lua măsuri. Cert este că practicile preotului au continuat şi în 2012. Un utilizator a postat pe sitetul amintit în luna septembrie : “Şi eu am fost la Părintele din Bonţ, iar problema mea s-a rezolvat. Dumnezeu să-i dea sănătate şi putere să poată ajuta pe toţi cei curaţi la suflet, dar cu probleme, necazuri şi supărări.” În august, o altă credincioasă scria:
“Eu am fost azi dimineaţă cu maşina...am ajuns dupa 6..am coborât.din maşina am statt la rând... iar la un moment dat când urma să intre o altă persoană a ieşit din casă şi a strigat la mine de 2 ori:"Aia cu cocul ...du-te la masină".
Ce spune Biserica
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, a susţinut: “Nu am mai primit sesizări în legătură cu preotul din Bonţ. Eu nu am cunoştinţă că ar mai fi continuat acele preactici. Măsurile luate în 2011 au fost că i s-a pus în vedere să-şi restrângă activitatea doar la atribuţiunile de preot. E greu să rezolvi un astfel de caz repede”. El a spus că se vor lua măsuri.