Portretul polițistului de treabă: „Mămăligă sunt toți, nu-mi imaginez că polițiștii reali din SUA sunt altfel“

Polițistul Ilie, protagonistul peliculei „Oameni de treabă“, încearcă să supraviețuiască într-un sat ros de corupție până când „mămăliga explodează”. Actorul Iulian Postelnicu explică de ce se regăsește în Ilie și de ce crede că situațiile prin care acesta trece sunt posibile oriunde în lume.

Iulian Postelnicu îl interpretează pe polițistul Ilie. FOTO: Ionuț Rusu

„Oameni de treabă“, al patrulea lungmetraj regizat de Paul Negoescu, spune povestea lui Ilie, interpretat de Iulian Postelnicu (44 de ani), un șef de post divorțat, care încearcă să-și refacă viața, într-un sat din nordul Moldovei. Nu vrea mult: o livadă, poate o casă și, de ce nu, o familie. În satul adormit este comisă o crimă și viața liniștită a lui Ilie, care închidea docil ochii la traficul de țigări coordonat chiar de primar (Vasile Muraru), se complică așa de tare încât la reglarea de conturi din final „mămăliga explodează“ și lucrurile devin sângeroase. 

„Weekend Adevărul“ a vorbit cu actorul Iulian Postelnicu, care pentru interpretarea sa din „Oameni de treabă“ are deja în palmares două premii internaționale, despre portretul polițistului român, aflat între blazare și corupție, lașitate și alcoolism, dar și despre statutul filmelor românești care câștigă premii peste hotare, dar nu câștigă și publicul din țară.

„Weekend Adevărul“: Într-un interviu, regizorul filmului, Paul Negoescu, spunea că ați fost foarte implicat în rolul lui Ilie și v-ați documentat foarte mult. Așa faceți de obicei sau v-a motivat ceva în mod special la acest rol?

Iulian Postelnicu: Așa fac atunci când am senzația că propunerea rolului e suficient de avantajoasă, iar în cazul acesta, când am văzut scenariul și apoi când m-am întâlnit cu Paul, impresia asta a fost foarte puternică. Altfel, doar schițez lucrurile în funcție de timp și de cât de importantă e prezența mea în proiect.

Cum ați făcut documentarea pentru acest rol?

Prima etapă a fost lectura scenariului. Într-o fază destul de incipientă, o lectură rapidă, iar apoi din ce în ce mai atentă ca să pot extrage de acolo date despre personaj, despre Ilie, scenariul fiind foarte bogat în acest sens și oferind foarte multe lucruri despre el. După care, lucrurile pe care nu le cunoșteam și sunt date de scenariu ca fiind cunoscute de Ilie a trebuit să le documentez singur, ca să mă familiarizez cu ele. Mă refer aici la un pic de legislație, un pic de informații despre ce înseamnă o școală de poliție, despre ce înseamnă Academia de Poliție. Ilie este agent de poliție, nu a făcut Academia. Apoi m-am documentat despre ce înseamnă înființarea unei livezi de cireși (n.r. – visul lui Ilie este să-și înființeze propria livadă). Am căutat să aflu cât mai multe informații despre viața unui polițist din mediul microurban și rural, iar aici internetul e un instrument excelent. Am căutat mai multe informații despre personaj atât biografice, cum sunt date de scenariu, cât și emoționale: am încercat să aflu care sunt motivațiile, care sunt rănile, care sunt fricile lui, gândindu-mă că astea îl împing și îi dau direcțiile în care se duce.

Corupția, o temă secundară

În film este prezentată relația dintre șeful de post al unei comune din nordul Moldovei și primarul localității, care e secondat de preot, atât în ceea ce privește ajutarea sătenilor afectați de inundații, cât și în ceea ce privește traficul ilegal de țigări. Credeți că acest tip de relație este specific doar zonei rurale a României sau ar funcționa și într-un context urban?

Cred că funcționează oriunde, și la oraș, și în alte țări, pentru că relația între autoritatea politică, autoritatea administrativă și instituțiile așa-zis de forță este întotdeauna o chestiune care depășește niște granițe. Lucrurile nu sunt atât de bine separate nicăieri în lume. Din întâmplare, povestea asta e plasată într-un sat din nordul Moldovei. Filmul nu are ambiția, din ce știu, să descrie o realitate într-un fel documentar sau să vorbească despre corupție în general așa... Nu cred că asta a fost o temă principală nici pentru scenarist, nici pentru Paul și nici pentru mine nu a fost una dintre temele principale. Corupția devine și fundal, și o parte importantă din poveste, fără a fi temă însă.

Ați surprins foarte bine dualitatea personajului care, pe de o parte, este obedient în relația cu primarul, iar pe de altă parte, când interacționează cu sătenii sau cu colegul tânăr, proaspăt ieșit de pe porțile Academiei de Poliție, devine autoritar și chiar mitocan.

Da, el copiază autoritatea așa cum și-o imaginează el. În rest, e o strategie de supraviețuire. Cel puțin așa am înțeles eu relația cu superiorii. Cu orice formă de autoritate, omului îi convine s-o facă pe prostul, el nu este un briliant, dar o și face pe prostul, în mod clar se face că nu vede ce se întâmplă. Nu e atât de desprins de realitate încât să nu realizeze ce se întâmplă. Doar se preface și chestia asta îi convine. În relație cu ceilalți oameni, pe care ar trebui să îi servească, pentru care ar trebui să lucreze, se poartă execrabil. Ideea de șef în capul lui este tradusă în relația pe care o are cu Valentin, cu agentul care vine nou. E ceva iarăși scos dintr-o caricatură, nu cred că e normal să te porți așa cu cineva care se întâmplă să fie într-o organigramă mai jos decât tine.

De ce a explodat mămăliga

În finalul filmului, Ilie se revoltă și ajunge să-i omoare pe cei pe care i-a slujit. De ce a explodat mămăliga?

Îmi place foarte mult sintagma „a explodat mămăliga“ pentru că așa mi se pare și mie. Nu mi se pare că a fost explozia unei grenade, se pare că este o mămăligă care a fiert prea mult și a fermentat prea mult. Mi se pare că „binele“ pe care îl face în final este unul involuntar. Nu a fost o decizie „hai să fac dreptate“, „hai să fac bine“, el este într-un moment în care este și extraordinar de obosit fizic, după niște nopți în care s-au întâmplat foarte multe și în care a băut. În plus, el este și băut, de fapt, el e în permanență într-o stare de pre-, post- sau de ebrietate. Revolta lui are legătură și cu faptul că tocmai pleacă din sat femeia cu care el își făcea tot felul de filme în cap și plasează chestia asta în cârca primarului și a preotului. Atunci vine un moment de supărare, de furie, peste care s-a turnat alcool foarte mult. Cam astea au fost ingredientele care au dus la explozia aceasta a mămăligii.

La începutul scenei, Ilie chiar ia o dușcă serioasă de alcool ca să prindă curaj, probabil...

Cred că este și o obișnuință. Asta cu curajul cred că e o discuție foarte largă legată de cauzele alcoolismului și nu sunt în măsură să spun eu ce și cum. Eu am plasat gestul în obișnuința lui de a consuma alcool, probabil că-l și detensionează, probabil că organismul fiind obișnuit cu starea asta e dependent de alcool până la urmă.

„Ilie este un erou accidental”

Dacă era o chestie gândită, planificată, dacă își lua un pic de timp să elaboreze mai serios ce urmează să facă, era suficient să dea un telefon la Suceava și să reclame, să facă o plângere. În schimb, el merge cu două pistoale și cu o singură pereche de cătușe să aresteze mai mulți oameni. E clar că nu a gândit-o, că a fost ceva impulsiv.

Până la urmă, Ilie este un erou pentru că a destructurat o rețea de trafic de țigări?

El e un erou accidental, la fel ca în comicul involuntar. Dacă ar fi să mă întreb eu pe mine „Ai vrea să fii vecin cu omul ăsta?“, parcă răspunsul este „Nu“.

El pare a fi un „om de treabă“, nu?

Da, este de treabă așa la suprafață, până te întâlnești cu el, până ai de rezolvat o problemă, chiar și una mică, precum dispariția a două cearşafuri, nu mai vorbesc dacă e ceva mai serios cum ar fi o crimă.

Avem o scenă în care fosta soție îi spune să nu tulbure apele în comună, amintindu-i de ce a pățit când a făcut acest lucru când activa la Botoșani. Are Ilie și o parte pozitivă?

Discuția aia dintre ei și felul în care vorbește Mona, fosta soție, nu trebuie luată ad literam ca o chestie reală. Se întâmplă de foarte multe ori să vorbim între noi și să ne umflăm mai mult decât e cazul, să colorăm trecutul cu lumina care ne convine despre noi înșine sau despre alții. În ceea ce privește pozitivitatea lui, eu mă regăsesc în multe puncte cu atitudinea lui, nu-mi place acest lucru, dar mă regăsesc în multe dintre impulsurile lui, dar și în multe dintre „calitățile“ lui, cum ar fi lașitatea sau gândirea de genul „capul plecat sabia nu-l taie“. Poate că e unul dintre motivele pentru care mai mulți oameni au mai spus că se regăsesc în părți din Ilie. El e un om până la urmă și noi toți suntem oameni, avem o grămadă de defecte.

„Nu e cazul să aruncăm cu mămăligă în noi“

Imaginea lui finală e dată de încercarea lui de a se adapta situațiilor la care e supus?

Mi-e greu să răspund, e un om care, da, încearcă să supraviețuiască și, din păcate, are un destin tragic, dar el încearcă în felul lui.

Asta facem și noi, românii, încercăm să supraviețuim...

Cred că peste tot este așa. Nu e cazul să aruncăm cu mămăligă în noi prea mult, pentru că mămăligă sunt toți, adică nu-mi imaginez că polițiștii din Statele Unite sau din Anglia, cei reali, nu ce vedem prin filme, nu sunt altfel decât e fiecare dintre noi.

Credeți că în filmele de la Hollywood ne prezintă o imagine mitizată a unui polițist-erou care este curajos și se sacrifică pentru cetățeni?

Da, e un frumos instrument de propagandă și de comerț în care desenezi un erou și după aia îl vinzi. Mie mi se pare că imaginea eroilor din filmele de la Hollywood este departe de adevăr. Eu nu m-am întâlnit pe stradă cu niciun băiat cu ciocanul care să salveze lumea.

„Filmele de festival sunt mai degrabă experimentale, pentru un public de nișă“

Faceți parte dintr-o generație care a avut ocazia să experimenteze un pic și „epoca de aur“. Simțiți cumva o dezamăgire când vă gândiți cum a ajuns România acum față de ce speranțe erau atunci și față de acest film, care prezintă o bucățică de Românie în care primarul face grătare cu preotul în timp ce preia țigările de contrabandă de la traficanți care umblă la ei cu arme Kalașnikov?

Eu am prins perioada de dinainte de 1989, dar eram destul de copil și atunci nu eram suficient de copt încât să am planuri legate de viitor sau să am o imagine legată despre realitatea din jurul meu. După anii ’90 au început să se lege proiecții de viitor în ce mă privește. N-am cum să spun că sunt dezamăgit sau că sunt mulțumit, pur și simplu constat, încerc să constat ce se întâmplă în jurul meu și să mă adaptez și eu cum face Ilie, dar să nu fiu el.

Ce îi reproșați în principal lui Ilie?

În primul rând, atitudinea față de cetățean, față de săteni, că el e originar din satul acela. Atunci, poartă-te, domnule, bine! În primul rând, ești plătit s-o faci, și în al doilea rând, e omenește s-o faci. Cu asta aș începe.

Există anumite reproșuri față de producătorii de film din România în legătură cu faptul că se concentrează foarte mult pe realizarea unor filme de festival și prea puțin asupra unor filme pentru public. Cum vedeți aceste reproșuri?

E colorată în mai multe feluri realitatea asta. La un moment dat, începând cu anii 2000, niște regizori tineri atunci și-au dat seama că nu pot exista în cinema-ul românesc decât dacă țintesc niște festivaluri și au succes. Și atunci s-a format un soi de direcție către festivaluri, iar la festival, publicul căruia i te adresezi e foarte de nișă și produsele care ajung acolo sunt mai degrabă experimentale. Sunt precum e cercetarea în orice alt domeniu: nu e destinată consumului, ci celor care sunt în domeniu, care sunt atenți, celor care gustă lucrul acesta, tipul acesta de produs. În schimb, publicul larg consumă rezultatele cercetării, deoarece, până la urmă, orice film de public larg folosește teme, procedee care înainte au fost dezvoltate, inventate de oameni care au fost la festivaluri. Eu cred că de acum lucrurile o să înceapă să se miște și către public, pentru că lumea văd că este interesată și de așa ceva. Public este să n-ai loc unde să-l bagi, totul este să știi să ajungi la el, să știi să i te adresezi. Impresia mea este că ne vom mișca foarte repede în direcția aceea cu filmele în România.

Poate un actor din România să trăiască din film?

Nu, răspunsul este că nu poate. Într-un caz extrem de fericit, în care are mai multe filme pe an sau în care acceptă orice, ar fi posibil, dar din ce știu eu, nu este suficient.

CV

Laureat Gopo

Nume: Iulian Postelnicu

Data și locul nașterii: 25 iunie 1978, București

Studiile și cariera:

În 2002 a absolvit UNATC, secția Actorie, la clasa profesorului Dem Rădulescu.

De-a lungul timpului a jucat în mai multe filme importante, precum „Amintiri din Epoca de aur“, „Funeralii fericite“, „Otto Barbarul“ şi „Aurică, viață de câine“.

A jucat și în seriale precum „Las Fierbinți“ şi producția HBO „RUXX“.

Este și scenarist, pe lista lui de producții aflându-se „Las Fierbinți“, „Serviciul Român de Comedie“, „Mondenii“ și „Cuscrii“.

În 2019 a primit Premiul Gopo pentru rolul din filmul „Arest“, iar anul acesta, pentru rolul polițistului Ilie din „Oameni de treabă“, a primit premiul Cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film de la Cottbus și la Festivalul Internațional al Filmului Francofon de la Namur.