Portret / Noemi Bartos îi învaţă pe copii să schieze | adevarul.ro

Portret / Noemi Bartos îi învaţă pe copii să schieze

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A schiat de la vârsta de 4 ani, fără a avea, însă, performanţe notabile ca sportivă. Apoi a decis să se dedice activităţii de instructor, iar acum organizează tabere de schi pentru copii

Noemi Bartos a fost pasionată de schi încă de mică. La vârsta de patru ani, a avut primul contact cu pârtia, iar de atunci curiozitatea s-a transformat într-o pasiune care nu a dispărut nici după două decenii. A schiat la nivel de performanţă, dar a concurat mai mult la competiţii judeţene, în judeţul natal, Harghita. În urmă cu patru ani, Asociaţia Sportivă Telemark i-a oferit un post de instructor pentru a se ocupa de copiii dornici să înveţe tainele schiatului.

Acum, organizează tabere atât în ţară, cât şi în străinătate şi spune că există o atracţie foarte mare spre acest sport: „Organizăm atât tabere de schi, unde participă doar copiii, cât şi weekend-uri unde cei mici pot fi însoţiţi de părinţi. Recent, am avut o astfel de acţiune la Borsec, unde au participat 11 familii şi 10 copii, supravegheaţi îndeaproape de trei instructori. Am avut şi 30 de copii într-una din tabere“, spune tânăra.

Acţiuni în şcoli

Pentru a-i convinge pe copii să-şi testeze abilităţile pe pârtie, Noemi, împreună cu asociaţia din care face parte, organizează acţiuni de promovare în şcolile din Cluj. „Orice copil de peste şapte ani poate veni în tabără. Cei mai mici, de asemenea, dar trebuie să fie însoţiţi de părinţi. Mergem la şcoli şi împărţim fluturaşi. Cei doritori sunt sortaţi pe grupe de vârstă, iar după ce au învăţat să schieze, sunt liberi să continue sub forma în care doresc. Unii preferă să meargă mai departe şi să facă performanţă, iar alţii se mulţumesc să schieze ulterior doar din pasiune“, dezvăluie Noemi.

Orice doritor va plăti o taxă de 30 de lei pentru o oră de instructaj sau 50 de lei pentru două ore, în funcţie de preferinţe. „Unii copii după 2-3 ore deja ştiu să schieze, iar altora le sunt necesare câteva zile“, mai spune aceasta.

Tabără în Munţii Alpi

După mai multe tabere organizate în Munţii din ţară, Noemi şi copiii săi se pregătesc de un adevărat regal de schi în Austria. Micuţii s-au înscris la Telemark pentru un curs de cinci zile la Kaprun, în Austria. Deşi o astfel de acţiune nu este ieftină pentru părinţii care sunt nevoiţi să scoată din buzunar 430 de euro pentru a le putea facilita copiilor o astfel de tabără, nouă copii sunt înscrişi pentru plecarea din această săptămână.

„În preţul acesta, ei beneficiază de absolut toate serviciile, începând de la cele trei mese ale zilei, cazare şi terminând cu pârtiile de schi. Schiem pe toate pârtiile, în funcţie de vârstele copiilor. Transportul este asigurat cu microbusul, iar cazarea se face la apartamente care oferă condiţii foarte bune. Nu se compară ce-ţi oferă o ţară precum Austria cu ce este în România“, încheie Noemi Bartos. Deşi este cunoscut ca un sport costisitor, tot mai mulţi părinţi aleg să-şi înscrie copiii la acest sport, conform spuselor instructoarei.

PROFIL
Născută: 16 martie 1986, Miercurea-Ciuc
Familie: Necăsătorită
Studii: Masterat în Kinetoterapie, studentă în anul 3 la Psihopedagogie
 
CE-I PLACE
„Cu siguranţă prima pasiune de pe listă este schiatul. Sportul în general face parte din viaţa mea, indiferent dacă îl practic şi eu, sau doar în urmăresc“.

CE NU-I PLACE
„Să pierd veremea şi să treacă zilele fără să fac nimic. Nu-mi place ciorba de burtă“.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
-Se poate trăi decent dintr-un salariu de instructor de schi?
-Nu neapărat, de aceea nu este aceasta singura mea activitate. Fiind absolventă de kinetoterapie, predau ore de gimnastică medicală în şcoli. E greu să trăieşti dintr-un venit pe care te poţi baza doar câteva luni pe an, iarna.

-Sunt receptivi copiii la astfel de acţuni?

-Da, chiar există interes pentru schi. Mai mult, asociaţia noastră organizează şi tabere de vară, unde se practică înotul sau căţăratul şi foarte mulţi părinţi se arată interesaţi să-şi înscrie copiii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite