Patru inculpați din dosarul ambulanței atacate vor să scape de arest. Cât plătește statul pentru apărarea din oficiu | adevarul.ro

Patru inculpați din dosarul ambulanței atacate vor să scape de arest. Cât plătește statul pentru apărarea din oficiu

Publicat:
0
1 live

Patru dintre cele șapte persoane arestate preventiv în dosarul atacului asupra unei ambulanțe din localitatea Recea-Cristur, județul Cluj, au contestat măsura dispusă de Judecătoria Dej.

ambulanta dejeanul jpeg

Contestațiile vor fi analizate de Tribunalul Cluj, instanța competentă să soluționeze cererile formulate de inculpați, potrivit News.ro.

Cei șapte sunt acuzați că sâmbătă noaptea, în jurul orei 22.25, au atacat cu pietre, bâte și topoare o ambulanță care transporta un pacient. Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a produs după apariția pe TikTok a unor informații false potrivit cărora o ambulanță ar „fura copii”.

Au cerut arest la domiciliu sau control judiciar

În fața Judecătoriei Dej, inculpații au solicitat, prin intermediul avocaților desemnați din oficiu, înlocuirea arestului preventiv cu măsuri mai blânde, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar.

Luni, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tuturor celor șapte suspecți. Patru dintre ei au decis ulterior să conteste hotărârea.

Procurorii îi cercetează pentru distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. În plus, doi dintre inculpați sunt acuzați și de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, iar una dintre persoanele arestate este cercetată și pentru lovire sau alte violențe.

Cât costă apărarea din oficiu

Toți cei șapte inculpați au fost reprezentați în instanță de avocați desemnați din oficiu. Potrivit minutei Judecătoriei Dej, onorariul stabilit pentru fiecare avocat este de 1.304 lei și va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției, prin Baroul Cluj.

În total, statul va plăti 9.128 de lei pentru asistența juridică acordată celor șapte inculpați în această etapă procesuală.

Cazul a atras atenția opiniei publice după difuzarea unor imagini cu ambulanța vandalizată și mărturiile șoferului autospecialei, care a fost rănit la un ochi de cioburile geamului spart și a avut nevoie de intervenții chirurgicale de urgență.

Șoferul ambulanței atacate la Recea-Cristur, în județul Cluj, a fost supus unor intervenții chirurgicale de urgență după ce a fost rănit grav la un ochi de cioburile provenite din geamul autospecialei, spart în timpul agresiunii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite