O mamă de 75 de ani şi fiul ei de 43 de ani au fost găsiţi spânzuraţi, fiecare în locuinţa proprie din Huedin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite spânzurate, duminică, în locuinţele lor din municipiul Huedin, judeţul Cluj, Poliţia declanşând o anchetă în acest caz.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Anca Bolba, a declarat că două persoane, mamă şi fiu, de 70, respectiv 45 de ani, au fost găsite spânzurate, fiecare în locuinţa proprie.
Ea a precizat că trupurile celor două persoane au fost descoperite de către soţia bărbatului.
Cele două persoane nu au lăsat niciun bilet prin care să explice de ce şi-au luat viaţa, relatează Mediafax.

Primarul municipiului Huedin, Mircea Moroşanu, a declarat că este vorba despre o femeie de 75 de ani, Kovacs Elisabeta, şi de fiul ei, Kovacs Zoltan, în vârstă de 43 de ani.

"Oamenii au fost astăzi (duminică - n.r.) la biserică, nu a fost nicio problemă. După masă, bătrâna s-a dus să dea de mâncare la animale, iar nevasta fiului s-a dus într-o casă din apropiere. Când a venit înapoi, s-a dus în şură să vadă ce face soacra şi a găsit-o spânzurată. S-a dus în casă, să-i spună soţului, şi l-a găsit şi pe el spânzurat. Şura în care a fost găsită bătrâna se află pe aceeaşi stradă cu casa unde a fost descoperit bărbatul. Kovacs Zoltan nu avea copii", a precizat Mircea Moroşanu.

Poliţiştii spun că nu există suspiciuni în acest caz şi continuă ancheta pentru a stabili cauzele sinuciderii.
 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite