Mari domnitori români. Cum au ştiut ei să-şi slujească patria şi să pună interesul ţării înaintea tuturor

Florina Pop, Dorin Ţimonea, Claudia Bonchiş

Publicat: 29.10.2014 13:36

Ultima actualizare: 07.08.2022 10:39

Mihai Viteazu, unul dintre marii domnitori romani FOTO: timpul.md

Înainte de formarea statului român, provinciile româneşti, numite de istorici Ţările Române, au au avut în fruntea lor conducători abili, buni strategi militari, modele în adevăratul sens al cuvântului. Aceştia au pus interesul ţării înainte propriului lor interes, lucru care se vede din faptele lor.

Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazu, Gabriel Bethlen (principe al Transilvaniei), Iancu Corvin de Hunedoara şi fiul acestuia, Matia Corvin sunt câţiva dintre amrii domnitori ai românilor din toate regiunile istorice. Faptele lor au rămas în cărţile de istorie şi vorbesc de la sine drept modele de corectitudine, de iubire de ţară şi respect faţă de simboluri, indiferent de etnia pe care o au.

Imaginea lui Ţepeş

Vlad Ţepeş - Dracula (foto dreapta, credit foto: descopera.ro) a fost domnitor al Ţării Româneşti în trei rânduri: 1448, 1456-1462 si 1476. Este, poate, cel mai cunoscut domnitor peste hotarele ţării. Numele lui a ajuns subiect al povestirilor de groază încă din timpul vieţii sale. La sfârşitul secolului al XIX-lea, popularitatea lui a fost reînviată prin romanul lui Bram Stoker, iar astăzi datorăm filmelor cu Dracula asocierea dintre acest personaj şi România.
Turcii îl numeau Ţepeş, din cauza pedepsei sale preferate, trasul în ţeapă. Relaţia cu boierii şi întărirea autorităţii domneşti au fost cele mai mari provocări ale lui Vlad Ţepeş în politica internă. A optat pentru o domnie autoritară, în care poziţia domnului să primeze în faţa boierimii. I-a pedepsit pe trădători, inclusiv pe cei din familia domnească. Orice bănuială de trădare inducea rapid la acuzarea celui bănuit şi pedepsirea sa, de obicei cu tragerea în ţeapă şi confiscarea averii.
Povestirile româneşti spun despre Ţepeş că "a fost un domn grozav de aspru. Pe cine prindea cu minciuna, ori că se poartă rău cu ai batrâni, ori că asupreşte pe sărac, iute-iute îl pedepsea cu ţeapa. Tot cu ţeapa pedepsea el şi pe turcii care veneau, când si când, pe la noi dupa jafuri. Pe hoţi, pe mincinoşi şi pe leneşi nu-i putea suferi. El făcu tot ce putu pentru a conteni ast soi de oameni din ţară”. Vlad Ţepeş a rămas în istorie ca un model de şef de stat prin acţiunile sale ferme de guvernare şi igienizare a societăţii.

Apărătorul creştinătăţii. Singurul voievod român declarat sfânt

Considerat ca fiind un apărător al creştinătăţii, Ştefan cel Mare (foto mai jos, credit foto: arhiva Adevărul) a domnit, în Moldova între 1457 şi 1504. A purtat numeroase bătălii cu turcii, iar triumful lui a fost privit ca o reuşită a creştinătăţii împotriva păgânilor. Domnitorul a înălţat Moldova şi a implicat-o ca putere în procesul complex, transformator, care a făcut din Europa celei de a doua jumătăţi a secolului al XV-lea o „Nouă Europă”.
Istoria ne arată că s-a adaptat împrejurărilor şi a ştiut când să folosească sabia şi când arma diplomaţiei, a acţionat cu îndrăzneală şi prudenţă pentru a crea şi menţine echilibrul între forţele în mijlocul cărora a fost obligat să manevreze.
Încă de la începutul domniei sale a înţeles că Moldova în libertate şi în înălţarea ei trebuie să se bizuie, în primul rând, pe sine, pe tăria internă, dată de coeziunea locuitorilor, asigurată de exerciţiul libertăţii lor, şi pe forţa militară. Anii săi de domnie au reprezentat cea mai bună colaborare între Domnie şi Biserică. Drept dovadă stau numeroasele biserici ridicate în timpul domniei sale.
Mărturiile istorice au întreţinut de-a lungul secolelor amintirea lui Ştefan cel Mare, care a introdus poporul român în istoria europeană. Numele lui este un nume-simbol în panteonul gloriei româneşti.

Timp de 17 decenii, Alba Iulia a fost capitala Principatului autonom al Transilvaniei

Cetatea Bălgradului l-a găzduit, timp de zece luni, şi pe Mihai Viteazul. Episodul a stat la baza consituirii, la 1918, a statului naţional unitar român.

Alba Iulia a fost, între 1542-1711, capitala Principatului autonom al Transilvaniei. Este perioada în care devine şi un important centru de cultură, în plină epocă de manifestare a umanismului renascentist. Cunoaşte un mare avânt activitatea tipografică, atât pentru a răspunde nevoilor învăţământului, ale oficiilor de cult, cât şi ale diferitelor ştiinţe umaniste. Potrivit istoricului Gheorghe Anghel, în această perioadă, pe teritoriul oraşului Alba Iulia s-au dezvoltat cele mai mari manufacturi economice din Transilvania: turnătoria de tunuri a principilor, depozitele de sare de la Partoş, din care sarea se transporta cu plutele pe tot parcursul Mureşului până la Arad. Iau amploare şi construcţiile edilitare care vor înfrumuseţa mult oraşul. Vorbim de şcoli, biserici, fântâni, dar şi de Palatul princiar, care l-a găzduit pe Mihai Viteazul şi a supravieţuit până în zilele noastre.

Domnia de zece luni a lui Mihai Viteazul în Cetatea Bălgradului

Voievodul şi-a făcut intrarea triumfală în Cetatea din Alba Iulia, în 1 noiembrie 1599. Chiar dacă a fost sfătuit de boierii şi de către unii din sfetnicii săi să nu rămână la Alba Iulia, voievodul n-a mai vrut să plece din Transilvania, pe care a considerat-o prielnică şi situată într-o poziţie strategică mai favorabilă decât Ţara Românească faţă de duşmanul tradiţional, Imperiul Otoman. În acest fel a început un capitol pe care istoricul Nicolae Iorga îl intitulează „Lupta cu oamenii împăratului” care a durat din noiembrie 1599 şi până în august 1600, când a fost ucis pe câmpia Turzii.

Potrivit istoricului Gheorghe Anghel, mesajele transmise de voievod din Alba Iulia au fost: menţinerea în starea în care se află, adică stăpânul Transilvaniei, sprijin financiar pentru armată, iar ca titlu poate fi „cel mai mare de prinţ, duce şi chiar rege”. Mai cerea gardă personală de 2000 de nemţi, respectiv 2000 de unguri şi cehi. Încă de la început, a primit un răspuns negativ. Ardealul nu putea fi dat lui Mihai, întrucât fusese promis fratelui împăratului. În vara anului 1600, voievodul a convocat Dieta, la Alba Iulia. Pentru prima dată apar şi prevederi pentru populaţia românească a Transilvaniei: dreptul de păşunat; interzicerea sub pedeapsă a maltratării iobagilor români de către domnii de pământ şi scutirea preoţilor români de a presta muncă iobăgească. La Curtea de la Alba Iulia a fost întocmit Catastihul ţării, în care erau înregistrate, cu meticulozitate, în limba română veniturile şi cheltuielile ţării. Episodul domniei de 10 luni a lui Mihai Viteazul (foto mai sus, credit foto: timpul.md) în Cetatea din Alba Iulia a stat la baza consituirii, la 1918, a statului naţional unitar roman.

„Măreţul colegiu“ Academic din vremea lui Bethlen

Dezvoltarea capitalei Principatului Transilvaniei se leagă şi de numele lui Gabriel Bethlen (foto dreapta, credit foto:agero-stuugart.de), principe al Transilvaniei între 1613-1629. În vremea sa, a fost înfiinţat Colegiul Academic (1622), prima Universitate din Transilvania, unde au activat profesori din Germania, Olanda şi Anglia. Prin aspectul clădirii, care azi nu mai există, şi prestigiul cadrelor didactice, „măreţul colegiu“ era în epocă cea mai importantă şcoală superioară. Este considerat prima piatră de temelie a Universităţii din Cluj.

Iancu de Hunedoara, românul care a fost guvernator al Ungariei

A fost ban de Severin (1438-1441), voievod al Transilvaniei (1441-1446) şi guvernator al Ungariei (1446-1452) şi de căpitan general al regatutului Ungariei (1453-1456). S-a remarcat prin calităţile sale extraordinare de comandant militar.
Prin acţiunile sale militare şi diplomatice a oprit la mijlocul secolului al XV-lea ofensiva turcilor spre Europa Centrală şi a apărat statele de la nordul Dunării de pericolul otoman. Iancu Corvin de Hunedoara (foto mai jos, credit foto: wikipedia) s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată pentru merite deosebite de împăratul Sigismund de Luxemburg, în calitatea acestuia de rege al Ungariei.
Iancu de Hunedoara a fost voievod al Transilvaniei între anii 1441 şi 1456. El s-a remarcat prin calităţile sale de comandant militar şi prin faptul că a studiat mult timp tactica de luptă a otomanilor, constituind detaşamente de cavalerie uşoară capabile să execute lovituri rapide asupra adversarului.
Aceste victorii i-au asigurat un prestigiu deosebit în Europa, motiv pentru care atât Papa de la Roma, cât şi statul veneţian îl considerau potrivit pentru a conduce trupele militare într-o viitoare cruciadă antiotomană.

Ultima confruntare cu otomanii a lui Iancu a avut loc în 1456. Sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului în 1453, s-a lovit de Iancu în dorinţa sa de a cuceri Belgradul. Iscusistul comandant militar român a respins atacul turcilor şi apoi a atacat direct tabara duşmană. La câteva săptămâni după victoria de la Belgrad, Iancu Corvin de Hunedoara a murit la 11 august 1456, în urma izbucnirii unei epidemii de ciumă, în tabăra oastei sale, la Zemun.
A fost înmormântat în catedrala catolică de la Alba-Iulia, iar pe piatra lui de mormânt a fost scris: S-a stins lumina lumii. Papa de la Roma (Calixt al III-lea) l-a numit “atletul cel mai puternic, unic, al lui Hristos“.

Povestea legiuitorului Matia Corvin

Matia corvin s-a născut pe 24 februarie 1443 în Cluj-Napoca, fiind al doilea fiu al lui Iancu Corvin de Hunedoara. După moartea tatălui său, pe 24 ianuarie 1458, Matia Corvin e aclamat de peste 15.000 de oameni în calitate de rege al Ungariei. Nobilii provinciali l-au aclamat datorită memoriei tatălui său, în timp ce baronii l-au ales cu speranţa că îl vor putea uşor manipula pe adolescentul de 15 ani. Nimeni nu bănuia puternica personalitate a celui căruia i-au încredinţat coroana unuia dintre cele mai mari regate europene de la finele Evului Mediu.

Una din cele mai cunoscute legende ale istoriei clujene spune că fiul lui Iancu de Hunedoara, regele Matia (fotomai jos, credit foto :wikipedia), care a devenit între 1443 şi 1490 unul din cei mai importanţi conducători ai Ungariei, a vizitat Clujul în timpul domniei sale, pentru a vedea cum sunt trataţi oamenii.

„Aflat în trecere prin Transilvania, Matia s-a deghizat în student călător, a intrat incognito în oraşul său natal. În piaţa centrală a oraşului, Matia a asistat la o scenă în care plebeii oraşului erau obligaţi de oamenii judelui, sub ameninţarea biciuirii, să care cu braţele buşteni pentru gospodăria sa. Protestând împotriva acestei nedreptăţi, regele deghizat în student a fost biciuit şi obligat să se alăture sărmanilor oraşului în munca grea“, povesteşte istoricul Tudor Sălăgean, în cartea „Legendele Clujului“.

„Legenda spune că Matia ar fi avut inspiraţia de a scrie pe trei lemne din curtea judelui <<Aici a fost regele Matia. Unde este dreptatea?>>. Eliberat odată cu lăsarea serii, regele s-a întors în tabăra sa de lângă oraş. A doua zi, acesta a revenit, în fruntea suitei sale strălucitoare, fiind întâmpinat cu mare fast de judele oraşului“, continuă povestea. Judele l-a asigurat pe rege că legile sunt respectate, însă Matia a căutat lemnele însemnate de el şi, odată ce le-a găsit, l-a pedepsit pe jude şi a luat măsuri pentru a asigura stricta respectare a drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor oraşului.
Ovidiu Pecican, unul din cei mai cunoscuţi istorici şi scriitori ai urbei, spunea, mai demult, pentru „Adevărul“, că majoritatea breslei din care face parte dă crezare acestei legende. „Istoricii pariază pe autenticitatea întâmplării. Mie îmi place exemplaritatea ei“, ne-a spus Pecican.

„Matia a fost apreciat drept unul dintre cei mai mari regi pe care i-a avut Ungaria de-a lungul timpului, dar el nu este simbolul unei singure naţiuni sau etnii. Preţuit de germanii clujeni în mijlocul cărora s-a născut şi de toţi germanii (saşii) ardeleni fiindcă le-a recunoscut organizarea politico-administrativă superioară numită Universitas Saxonum (“Universitatea saşilor”), el este deopotrivă revendicat şi de români, prin originea pe linie paternă, prin mândria de a se considera, ca şi românii, urmaşul romanilor. El a fost şi un european, prin efortul de apărare a Creştinătăţii, prin ideile sale umaniste, prin preţuirea culturii, prin întemeierea bibliotecii vestite numite “Corvina” sau "Corviniana"“, scris rectorul UBB, academicianul Ioan-Aurel Pop, despre Matia Corvin în Historia.

Statuia lui Matia Corvin, un simbol al Clujului