Filosof, despre semnele care prevestesc recăderea umanităţii în barbarie: „Armata rusă ucide copii, violează minori, bombardează spitale“
0
Profesorul de filosofie Ciprian Mihali susţine că masacrele de la Bucha, Kramatorsk sau Bordianka ne demonstrează că umanitatea recade periodic în barbarie. El spune că nu este vorba despre „un accident, căci semnele cruzimii se lasă mereu citite” şi acestea sunt de la violenţa familială, trecând prin violenţa faţă de animale, traficul de oameni, exploatarea copiilor, indiferenţa faţă de cei bolnavi sau neajutoraţi, cartierele de sărăci excluşi.
Profesor de filosofie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Ciprian Mihali a scris pe Facebook o postare în care discută despre „Cum progresează o societate?”.
„Auzim adeseori vorbindu-se în jurul nostru despre progresul sau dezvoltarea societăţii. Despre faptul că noi am fi mai „evoluaţi” decât bunicii sau strămoşii noştri.
Ne imaginăm progresul ca o evoluţie liniară, dinspre trecut, traversând prezentul înspre un viitor nesigur, dar mai degrabă superior prezentului.
Iar atunci când în jurul nostru se întâmplă orori precum cele din Ucraina, primul gând care ne vine în minte este cel al întoarcerii în timp.
Şi nu doar pentru că din trecut ne luăm exemplele şi comparaţiile, ci şi pentru că ne place să credem că răul cel mai mare, oroarea şi barbaria aparţin trecutului”, a susţinut profesorul.
Mihali afirmă că pe lângă acestă imagine populară şi optimistă a progresului, există imaginea cultivată în anumite cercuri intelectuale sceptice după care nu există, de fapt, progres moral sau uman.
Astfel, în ciuda progresului tehnologic şi ştiinţific, a condiţiilor exterioare de trai superioare celor ale predecesorilor noştri, de fapt progresul interior şi cel moral este o iluzie.
„Acestor două imagini merită să le contrapunem o a treia care îmi pare, spus repede, a fi mai adecvată la ceea ce trăim azi. În Ucraina, armata rusă ucide copii, violează minori, bombardează spitale şi gări, execută oameni la întâmplare. Există pe lanţul deciziei o continuitate în atitudine şi lipsă de consideraţie pentru umanitate între vârful cel mai înalt al puterii şi soldatul care apasă pe trăgaci ca să împuşte un om nevinovat şi neînarmat. Există, aşadar, ceva care pare să justifice ceea ce nu poate fi justificat: crima, cruzimea şi provocarea de suferinţă extremă”, a precizat profesorul.
Construim baraje care ne împiedică să cădem în barbarie
Mihali susţine că dacă există un progres moral individual şi colectiv, el ia forma capacităţii noastre de a construi baraje care ne împiedică să recădem în barbarie.
„Nu este vorba atât de o evoluţie către un viitor luminos, ci de convingerea noastră că între barbarie şi umanitate există praguri de netrecut. Praguri pe care le cunoaştem, pe care le înţelegem, pe care le învăţăm şi le transmitem copiilor noştri, astfel încât ceea ce am văzut sau am citit că s-a întamplat cândva în termeni de violenţă extremă să nu mai fie posibil”, arată el.
În evoluţia noastră în viaţă, ca persoane şi comunităţi, lucrăm la aceste baraje.
„Ne petrecem o parte din viaţă identificând sursele intolerabilului şi izolându-le dincolo de scuturile şi zidurile care ne definesc ca oameni. Da, în timp, de-a lungul istoriei, mai ales al celei recente, am putut exclude dintre oameni noi şi noi asemenea surse de suferinţă, am putut extinde perimetrul demnităţii umane. Iar acesta este fără îndoială un progres”, susţine profesorul de filosofie.
„Umanitatea recade treptat în barbarie”
În ciuda acestor progrese, vedem reizbucnind din loc în loc, pe suprafaţa Pământului, în războaie, sclavie, epidemii, totalitarisme, forme vechi şi forme noi ale barbariei.
„Semn că nu am domesticit îndeajuns aptitudinea noastră de a fi cruzi şi de a produce mari suferinţe celor din jur. Bucha, Kramatorsk sau Bordianka (aşa cum în istorie am avut alte nume: Rwanda, Srebenica, Siria, dar şi Holocaust, Gulag, Congo) ne demonstrează că umanitatea recade periodic în barbarie. Şi nu recade ca printr-un accident, căci semnele cruzimii se lasă mereu citite înainte în gesturi de mai redusă violenţă, dar totuşi prezente.
De la violenţa familială, femei şi copii bătuţi, trecând prin violenţa faţă de animale, traficul de fiinţe umane, exploatarea copiilor, indiferenţa faţă de cei bolnavi sau neajutoraţi, bolnavi psihic sau orfani legaţi de paturi, cartiere de sărăci excluşi în mahalalele marilor oraşe – putem găsi şi în timpuri de pace, în viaţa de zi cu zi, printre noi, alături de noi, asemenea complicităţi cu barbaria”, a detaliat Mihali.
„Trebuie să evităm ispita acelei puteri pentru care cruzimea este o formă de control a celuilalt”
Profesorul este de părere că nu am evacuat din noi capacitatea de a face rău extrem câtă vreme închidem ochii la asemenea izbucniri ale cruzimii.
„Pe de altă parte, deşi putem admite că da, toleranţa noastră la răul absolut a scăzut şi că sensibilitatea noastră e mai reactivă la degradarea umană şi la lipsa de demnitate, trebuie să învăţăm să distingem pragurile sub care nu trebuie să cădem şi, mai ales, să ne punem de acord, ca societate, care sunt aceste praguri şi ce trebuie să facem ca „aşa ceva” („Piteşti”, „canal”, „orfelinate”, „copii flămânzi”) să nu mai fie posibil.”
Concluzia profesorului clujean este că mai ales, să evităm ispita acelei puteri pentru care cruzimea este o formă de control a celuilalt. „Căci nicio putere nu este ferită de tentaţia întăririi ei prin dominaţia totală a supuşilor. Cu atât mai puţin o putere exercitată fără crâcnire de militari sau după un model milităresc.”, a conchis Mihali.
Cine este Ciprian Mihali
Ciprian Mihali are în spate o carieră solidă academică şi diplomatică. Profesor universitar la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj, la Facultatea de Filosofie, Mihali are, printre altele, un doctorat la Cluj, unul la Strasbourg, în Franţa, şi a fost angajat al Agence Universitaire de la Francophonie, iar ca diplomat a fost ambasadorul României în Senegal.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
