Dr. Pivniceru, rănit în Apuseni: „Aurelia a fost paralizată de la gât în jos, imediat după accident. Respira greu. Radu a resuscitat-o continuu, cred că o oră“
0
Medicul Cătălin Piviniceru, unul dintre supravieţuitorii accidentului din Apuseni, îşi aminteşte că după momentul prăbuşirii situaţia Aureliei Ion era foarte gravă. Era paralizată de la gât în jos şi respira greu. El a mai vorbit despre "agonia" pe care i-o provoca numai faptul că respira şi despre tot "coşmarul" trăit până la venirea salvatorilor.
Pivniceru, medic la Spitalul "Sf. Maria" din Capitală, a povestit despre accidentul aviatic în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, dar şi despre ce sentimente îl încearcă în urma acestei tragedii. "M-am trezit după accident pentru că mi-a sunat telefonul. Nu m-am putut ridica să-l iau, deşi cred că era la mai puţin de doi metri. Am fost incapabil să mă aplec şi să-l caut printre lucruri. Mă gândeam numai la soţia mea. Telefonul a sunat ore în şir. Nu l-am mai găsit nici până astăzi", a spus doctorul. Cătălin Pivniceru îşi mai aminteşte că, după ce avionul s-a prăbuşit, nu i-a văzut pe pilot şi pe copilot, aparatul de zbor fiind, practic, rupt de impactul cu solul. "Nu l-am văzut pe pilot, Dumnezeu să-l odihnească, şi nici pe copilot. Erau într-o râpă. Eu aveam multe coaste rupte, mâna stângă ruptă şi fractură de piramidă nazală, din cauza căreia pe faţă şiroia sângele. Doctorul Calu avea coste rupte. Amândoi abia respiram. Ianceu sângera de la un picior. Radu era cel mai mobil. Aurelia, Dumnezeu să o odiîhnescă, stătea întinsă pe jos. Era inertă", a arătat medicul Pivniceru pentru Mediafax .
“Respiraţia era o agonie”
El a mai vorbit despre "agonia" pe care i-o provoca numai faptul că respira şi despre tot "coşmarul" trăit până la venirea salvatorilor: "Ştiam că trebuie să respir ca să trăiesc. Dar, respiraţia era o agonie. Mâna ruptă atârna inutil pe lângă mine. Am trăit un coşmar până când am ajuns pe targă". "După câteva ore de luptă, m-a cuprins un somn şi dârdâiala. Eram la limita puterilor. Am avut noroc de trei ori. Că nu am murit pe loc, că nu am avut traumatisme grave, că ne-au găsit", a adăugat medicul.
“A fost paralizată de la gât în jos, imediat după accident”

El a mai spus că doctroul Zamfir alerga în continuu între cabina piloţilor, Aurelia şi ceilalţi medici răniţi, dar că fata nu ar fi putut fi salvată nici dacă echipajele de salvare ar fi ajuns la ei mai repede. "Legat de Aurelia, Dumnezeu să o odihnescă, au fost numai speculaţii. Îmi pare rău, sunt numai speculaţii. Văzând-o clinic toţi cei patru medici, sigur nu aveam tomograf, am spus «tetrapareză». A fost paralizată de la gât în jos, imediat după accident. Respira greu. Radu a resuscitat-o continuu, cred că timp de o oră", a spus Pivniceru. Medicul şi-a amintit şi de momentul venirii moţilor, spunând că a fost impresionat de sutele de bărbaţi plecaţi în căutarea lor. "Cred că acasă rămăsesesră numai femeile în vârstă şi copii. Toată suflarea era pe coaste. Am mers o bucată de drum pe jos, nu era altă posibilitate. Am mers apoi cu tractorul, altfel nu se putea, apoi cu off-road-ul, apoi ambulanţele", a arătat el. La Spitalul de la Cluj, au fost trataţi "ca în Vest", spune Pivniceru. "Aceiaşi oameni, ca la moţi. Profesionalismul colegilor noştri, dedicarea...a fost foarte plăcut pentru un medic care a devenit pacient", a mai spus el.
“Acum înteleg suferinţa”
Întrebat cum crede că va fi viaţa lui de acum înainte, Pivniceru a răspuns: "Eu am empatizat cu pacienţii mei. I-am crezut, dar nu mereu i-am înţeles. Acum înteleg suferinţa, pentru că am trăit-o Dacă nu trăieşti suferinţa, ca să ştii cât suferă bolnavul din faţa ta, îl înţelegi mai greu. Imediat ce sănătatea îmi va permite sper să fiu în mijlocul colegilor mei. Până acum timpul a trecut foarte repede. La accident timpul s-a oprit. Ne-a dat un răgaz de meditaţie, forţa să mergem cu şi mai mult curaj înainte".
Pe aceeaşi temă:
Ofiţerul Aura Ion nu a raportat că pleacă cu avionul: Armata şterge urmele
Ministerul Apărării refuză să răspundă în ce condiţii a plecat sublocotenentul Aura Ion cu avionul care avea să-i aducă moartea. Regulamentele militare interzic părăsirea garnizoanei fără raport scris şi aprobat de superiori.
MĂRTURII Dr. Sorin Ianceu: „Aura era inertă. Nu îşi putea mişca mâinile şi picioarele, ne striga pe nume. Imaginea ei mă afectează cel mai mult” Chirurgul orădean Sorin Ianceu s-a aflat în avionul prăbuşit, săptămâna trecută, în Munţii Apuseni. Când va fi externat, medicul îşi doreşte să meargă la mormintele lui Adrian Iovan şi al Aurei Ion, să se întâlnească cu colegul său dr. Radu Zamfir şi să îi viziteze pe moţii care i-au salvat. Nu exclude, însă, şi posibilitatea de a urca chiar la locul tragediei.
Rezultatele autopsiei pilotului Adrian Iovan şi a studentei, morţi în avionul care a aterizat forţat în Apuseni Medicul Gheorghe Vieru, şeful IML Alba, a dat publicităţii, în urmă cu scurt timp, rezultatele autopsiei efectuate la cei doi morţi în accidentul aviatic de la limita judeţului Cluj cu Alba, pilotul Adrian Iovan şi rezidenta.
FOTO VIDEO Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi
Centrul comunei Horea din judeţul Alba, aflată undeva în creierii munţilor Apuseni, la limita cu Clujul, era înainte de miezul nopţii o „tabără“ unde s-au adunat medici de la SMURD şi de pe ambulanţe, salvamontişti, pompieri, jandarmi, dar şi oameni din satele învecinate ca să îi găsească pe cei şapte pasageri ai avionul căzut în pădure.
Mărturii din avionul groazei. Unul dintre medicii supravieţuitori: „Ne-am prăbuşit, sunt întins pe pământ, abia respir”. Medicul Valentin Calu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan a murit, a sunat-o imediat după prăbuşire pe directoarea medicală a Spitalului Elias, Dana Safta, şi i-a transmis starea în care se află.






