Derby-ul dintre Universitatea Cluj și CFR schimbă programul transportului public. Modificări pentru 5 linii de autobuze, 4 de troleibuze și 2 de tramvaie
0Universitatea Cluj și CFR Cluj se întâlnesc, luni, 9 decembrie, de la ora 20:30, în derby-ul Superligii. Învingătoarea poate să treacă pe primul loc al clasamentului.
Înaintea confruntării, CFR Cluj se află pe locul 3, cu 31 de puncte, iar Universitatea Cluj este a patra, cu 30 de puncte. Pe primul loc se află FCSB (33 de puncte), urmată de Dinamo (32). Echipa care va câștiga meciul de pe Cluj Arena poate prelua șefia clasamentului.
Miza partidei este una aparte, iar dincolo de aceasta rivalitatea dintre cele două cluburi clujene a depășit de multe ori orice limite. Circa 25.000 de spectatori sunt așteptați pe Cluj Arena, iar organizatorii au apelat și la Compania de Transport Public Cluj (CTP) pentru a prelungi programul mijloacelor de transport în comun.
Înaintea meciului, CTP a anunțat modificări pentru 5 linii de autobuze, 4 de troleibuze și 2 de tramvaie, după cum urmează:
„Mai multe linii de transport în comun vor avea azi, 9 decembrie, program prelungit de circulație, cu ocazia meciului de fotbal FC Universitatea Cluj – CFR Cluj 1907. Pentru a facilita deplasarea spectatorilor de la Cluj Arena spre domiciliu, după încheierea meciului de fotbal FC Universitatea Cluj – CFR Cluj 1907, CTP Cluj-Napoca informează publicul călător că, în data de 9 decembrie 2024, programul de transport public va fi prelungit în intervalul orar 22:15 – 23:00, pe următoarele liniile: autobuze 9, 24B, 30, 35 și M 26; troleibuze 3, 4, 6 și 25; tramvaie 101 și 102. De asemenea, reamintim călătorilor că pot utiliza și liniile de noapte 25 N (Str. Unirii – Str. Bucium), 54 N (Zorilor – Grigorescu), respectiv 5 N (Str. Aurel Vlaicu – P-ța Gării) ale căror programe pot fi consultate pe site-ul companiei: www.ctpcj.ro și în aplicația de mobil TRANZY (disponibilă din Google Play și App Store)”, au informat reprezentanții Companiei de Transport Public Cluj.