De ce este Naţionala U21 altfel. Profilul psihologic al generaţiei care poate schimba România: „N-au complexe faţă de campioni, nu-i ridică pe un piedestal“
0
Nu au complexe atunci când joacă cu echipe considerate mari, se percep la fel buni ca germanii sau englezii, sunt mai competitivi, mai curajoşi, cooperează mai mult. Aceste trăsături ale tinerilor fotbalişti români, caracteristice Generaţiei Z, pot explica atitudinea diferită din teren comparativ cu cea a fostelor generaţii. Cum va schimba România această generaţie ne explică psihologul Daniel David.
„Fotbalul practicat de Naţionala U 21 nu seamănă cu nimic din ce au jucat naţionalele României până acum” – este o constatare pe care au avut-o atât microbiştii amatori, cât şi specialiştii vis-a-vis de parcursul sportivilor români la Campionatul European de Fotbal U 21 din Italia.
Fotbaliştii români au avut o altă atitudine în teren: au fost mai curajoşi, au jucat fără complexe, au fost mai competitivi, şi-au dorit mai mult să câştige, au colaborat mai mult.
România este o ţară cu profil psihologic majoritar colectivist, caracterizat prin neîncredere faţă de cei din afara colectivului, concentrarea puterii sociale (cu tendinţe spre autoritarism), interpretarea incertitudinii aduse de viitor ca pericol şi controlul comportamentului social mai degrabă prin pedepse, decât prin recompense, iar cei „care sunt altfel”, „cei care ies din rând” sunt priviţi cu suspiciune.
Ţările din lume unde există cea mai mare bunăstare economică au, cu mici excepţii, profil psihologic autonom – adică au încredere mai mare în cei din afara grupului, apreciază valori precum asertivitatea, exprimarea liberă, autonomia, competitivitatea, libertatea, spiritul critic.
Calităţile arătate în teren de tinerii fotbalişti români ies din logica „colectivismului” fiind caracteristice indivizilor autonomi. De fapt, Generaţia Z – din care fac parte tinerii fotbalişti - are valori diferite , acesta este şi motivul pentru care psihologul Daniel David, autorul „Psihologiei poporului român”, crede că această generaţie va schimba, pentru totdeauna, România.
FOTBALIŞTI DIN GENERAŢIA Z
Adevărul: Din ce generaţie face parte Naţionala României U21 şi care sunt caracteristicile psihologice ale acesteia?
Daniel David: În general, generaţiile active social acum se definesc astfel: (1) generaţia „baby boomers” (cei născuţi între 1946-1964); (2) generaţia X (cei născuţi între 1965-1980); generaţia mileniarilor (cei născuţi între 1981-1996) şi generaţia Z (cei născuţi după 1997).
Simplu spus, o generaţie este definită printr-un interval de vârstă, coroborat cu experienţe sociale formative comune. Profilul psihocultural al unei generaţii are relevanţă pentru politici la nivel populaţional, nu în cazul unor evaluări individuale.
Aşadar, profilul unei generaţii nu are voie să greveze evaluarea individuală! Cel mult îţi poate oferi la nivel individual nişte ipoteze, pe care trebuie însă în analiză să le falsifici, nu să le confirmi. Într-adevăr, când vorbeşti la nivel individual, chiar dacă un individ face parte dintr-o anumită generaţie, s-ar putea să nu aibă profilul tipic pentru acea generaţie (cu atât mai mult pentru cei aflaţi la vârstele de trecere de la o generaţie la alta).
Acestea fiind spuse, revenind la întrebare, Naţionala României U21 face parte din generaţia Z, generaţie care are un profil de indivizi autonomi, caracterizat de valori de emancipare, nu de valori de supravieţuire specifice profilului colectivist dominant acum în România. Acest profil psihocultural vine cu dorinţa pentru mai multă performanţă şi cu aprecierea pentru competitivitate. În acelaşi timp, cooperează între ei pentru a obţine performanţa, acceptând mai greu concentrarea puterii (ideea de şef). E clar că puşi împreună, într-o echipă de 11, vor fi altfel, vor fi mai autonomi, mai emancipaţi, mai competitivi. Asta nu înseamnă că sunt şi mai buni faţă de celelalte generaţii. Eu spun că vezi altceva în mentalitate. Cât timp se va menţine acest lucru nu ştiu, pentru că vine şi antrenorul care poate nuanţa/schimba lucrurile.
În „Psihologia românilor” am arătat că românii au (încă) un profil colectivist, dar când îl analizezi pe generaţii, mileniarii şi generaţia Z au deja un profil de individ autonom, ca o partea mai tânără din generaţia X. Partea mai vârstică din generaţia X şi generaţia „baby boomers” au profilul colectivist şi dau astfel încă coloratura colectivistă a ţării. Când vorbesc de axa autonom (individualism) vs. colectivist mă refer la semnificaţia lor psihologică, nu la semnificaţia politică sau filosofică. De asemenea, prefer termenul de autonom celui de individualism, deoarece termenul de individualism are în limba română conotaţii negative (ex. de egoism), ceea ce nu acoperă realitatea psihologică; într-adevăr, individualism psihologic duce la empatie şi solidaritate umană mai mare decât colectivismul.
„CEI TINERI SE VĂD LA FEL CA GERMANII, CA BRITANICII, SUNT O GENERAŢIE GLOBALIZATĂ”
Cum îi vezi pe aceşti tineri fotbalişti în comparaţie cu cei din generaţiile mai vârstice?
În joc am putut vedea, de exemplu, că nu le era frică de faptul că joacă cu echipe foarte bine cotate. Ţin minte din poveştile celor din generaţiile mai vechi, care, cu unele excepţii, spuneau (citez aproximativ): „Când ne-am văzut în faţa brazilienilor/argentinienilor, de exemplu, ne tremurau picioarele. Să fim pe acelaşi teren cu Pele/Maradona era de negândit!”. Era, cu unele excepţii (vezi Hagi, etc.), un complex al colectivismului faţă de ceilalţi, care adesea erau definiţi ca „superiori”. Cei tineri se văd la fel ca germanii, ca britanicii, sunt o generaţie globalizată, nu au complexul acesta.
Repet, asta nu înseamnă că neapărat sunt mai buni la fotbal, dar cred că de aici vine atitudinea diferită. Ei se văd ca făcând parte din aceeaşi generaţie globalizată cu cei care joacă, indiferent că sunt germani, englezi, sau brazilieni.
Vechii jucători, trăind într-o ţară mai închisă, cu o structură psihoculturală colectivistă, mereu se vedeau altfel decât ceilalţi şi, de obicei, îi puneau pe un piedestal, mai ales pe cei care erau campioni. Speranţa era „să devenim ca ei”, „să le arătăm/demonstrăm lor că şi noi suntem valoroşi” sau măcar „să nu ne facem de râs în faţa lor”, în timp ce generaţia tânără doreşte să-i învingă pe cei pe care nu-i consideră diferiţi de ei şi pe care nu-i consideră evaluatorii lor.
Cum se raportează generaţia Z la înfrângere?
În plus, pentru această generaţie înfrângerea este un lucru normal al jocului (deşi nu dorit!), asociat cu o suferinţă funcţională, fără să fie însă o tragedie care să activeze scheme ale imaginii naţionale legate de complexe de inferioritate sau superioritate naţionale.
Într-o structură colectivistă, victoria sportivilor noştri era adesea şi o validare a valorii noastre ca popor/neam (dusă în Coreea de Nord până la extremă, prin pedepsirea sportivilor dacă au avut un eşec, dezonorând astfel poporul); într-o structură autonomă, victoria sportivilor este o bucurie, iar înfrângerea o tristeţe funcţională, mai mult sau mai puţin generalizată la nivel populaţional, fără însă ca asta să ne definească valoarea ca popor.
GENERAŢIA CARE VA SCHIMBA ROMÂNIA
Este Generaţia Z cea care va schimba România?
Da. Dacă vorbim de profil autonom vs. colectivist, generaţia Z, mileniarii şi generaţia X tânără dau deja o altă coloratură psihoculturală ţării. Spre exemplu, cu siguranţă, dacă facem comparaţii în interiorul ţării, aceste generaţii sunt mai autonome decât generaţia X vârstică şi generaţia „baby boomers”. Problema este următoarea: e clar că generaţia Z e mai autonomă decât „baby boomers” în România, dar va trebui să vedem cât de autonomă este în comparaţie cu generaţia Z de la nivel internaţional.
Eu cred însă că vom recupera eventualele diferenţe. De ce? Pentru că aceste generaţii sunt globalizate. În momentul când ai intrat pe internet, tu ai relaţionat cu oameni de vârsta ta din toată lumea, foarte uşor asimilezi valori internaţionale, iar tendinţele care apar în Statele Unite, de exemplu, ajung rapid la tinerii din România. Acum 20-30 de ai asta era mai greu. Apărea ceva în spaţiul vestic şi ajungea la noi după 10-15 ani, iar unii le îmbrăţişau, alţii nu.
Acum se întâmplă totul în timp real! Evenimentele sociale formative devin globale, ceea ce omogenizează mai mult generaţiile la nivel mondial! De aici vine speranţa mea, că vom recupera eventualele diferenţe psihoculturale între România şi spaţiul vestic la care am aderat. Sigur, aceasta este o ipoteză.
Ce pot spune însă cu siguranţă este că generaţiile Z, mileniară, X tânără sunt mai autonome decât generaţia x vârstnică şi generaţia „baby boomers”. Acestea fiind spuse, vreau să accentuez clar că un profil psihocultural nu este superior altui profil psihocultural. Dar poate să fie mai funcţional, în funcţie de opţiunile de dezvoltare ale ţării şi de poziţia geostrategică. Aşadar, necesitate sincronizării cu spaţiul vestic vine din opţiunile ţării, care a aderat la acest spaţiu. Iar pentru a nu rămâne marginală, trebuie să fie bine integrată, inclusiv psihocultural.
Fotbaliştii români s-au luptat de la egal la egal cu campioanele Europei. FOTO: EPA/EFE
Cum se va schimba viaţa în România, când dominantă va fi o generaţie formată mai ales din indivizi autonomi?
Indivizii autonomi formează grupuri sociale cu alţi indivizi automi mai ales pe bază de valori comune. Se nasc astfel comunităţi caracterizate de o solidaritate/cooperare/încredere intragrup ridicată, dar şi o deschidere/toleranţă spre alţii, deoarece oricine care împărtăşeşte valorile grupului este binevenit în comunitate. Pe de altă parte, în structurile colectiviste, grupurile se nasc adesea pornind de la relaţii de rudenie şi cunoştinţe/prietenii preexistente, astfel că un astfel de grup are iniţial o solidaritate internă, dar şi închidere spre cei din afara grupului (care nu fac parte dintre noi, din „familie”).
În timp însă şi solidaritatea internă se erodează, deoarece colectivismul vine cu concentrarea puterii, ceea ce alterează încrederea interpersonală în cadrul grupului.
Sigur că se nasc prietenii şi între indivizii autonomi, dar nu prieteniile, ci valorile comune stau la baza constituirii/funcţionării unui grup social. Atenţie însă, autonom nu înseamnă că nu îţi pasă de ceilalţi, ci înseamnă că nu depinzi de ceilalţi (ex. voia şefului/judecata grupului) decât prin prima unor relaţii sociale stabilite prin valori comune şi instituţii transparente, nu prin idiosincrazii sau practici revolute care omoară diferenţierea, dezvoltarea şi emanciparea individului.
Indivizii autonomi creează astfel comunităţi prospere socio-economic şi deschise, în timp ce indivizii colectivişti generează adesea colective mai puţin prospere socio-economic şi adesea mai închise.
Aşadar, eu cred că indivizii autonomi nu vor mai tolera concentrarea puterii sociale până la autoritarism nici la nivel politic, nici în instituţii, în mâna unora care se definesc ca şefi; aceştia vor fi văzuţi ca reprezentanţii lor, nu ca şefii lor, deci va fi o descentralizare a puterii sociale cu siguranţă.
Clanurile, găştile îşi vor pierde din forţă şi din influenţă, fiindcă, aşa cum am spus, un individ autonom creează grupuri cu un alt individ autonom pe bază de valori, nu neapărat cu cineva cu care este rudenie sau prieten.
Eu am aşa o strângere de inimă, când văd că se spune cu mândrie în diferite instituţii ale statului „suntem ca o familie”. Pe mine mă sperie asta, pentru că o familie are grijă de ea, în timp ce o instituţie a statului trebuie să servească populaţia, nu să aibă grijă de oamenii care sunt acolo. Aceasta e o problemă destul de mare, păcat că nu se înţeleg bine aceste lucruri.
Apoi, cred că controlul comportamentului social se va face şi prin recompense, nu atât de mult prin pedepse şi vânarea greşelilor. În plus, nu ne vom teme atât de mult de schimbare şi vom vedea elementele impredictibile legate de viitor ca oportunităţi, nu ca pericole. În fine, generaţiile autonome vor fi mai competitive, mai inovative.
Fotbaliştii români s-au luptat de la egal la egal cu campioanele Europei. FOTO: EPA/EFE
CELE MAI DEZVOLTATE ŢĂRI ALE LUMII AU PROFIL AUTONOM
Care vor fi consecinţele acestor noi realităţi?
Toate acestea vor duce, după părerea mea, la o creştere economică, la o bunăstare mai mare, aşa cum funcţionează societăţile moderne în general. Dacă ne uităm la nivel global, vom vedea că cele mai dezvoltate societăţi ale lumii, economic vorbind, au de obicei acest profil al individului autonom, cu unele mici excepţii.
Spre exemplu, China şi Japonia au un profil colectivist, dar acesta fie nu este foarte crescut (ca în cazul Japoniei), fie este compensat de competitivitate (China/Japonia) şi/sau de frică mai redusă faţă de elementele de nesiguranţă pe care le aduce viitorul (China).
Noi nu încurajăm nici competitivitatea (care este însă văzută adesea negativ, ca agresivitate), nici îmbrăţişarea incertitudinilor/schimbărilor aduse de viitor ca oportunităţi (încă le vedem ca pericole, deci trebuie să rămânem aşa cum suntem, rămânând astfel în urmă).
Citeşte şi
Se încarcă comentariile...
