De ce au fost întârziate dosarele cu politicieni. Profesor de Drept Penal: „Procurorii au așteptat momentul potrivit”

Profesorul de Drept Penal Sergiu Bogdan spune că termenele de prescripție din România sunt la standarde europene. Motivele pentru care dosarele sunt întârziate țin de faptul că acestea sunt pline de „maculatură irelevantă”, iar la dosarele cu politicieni se așteaptă „momentul potrivit”.

Profesorul Sergiu Bogdan, șeful Catedrei de Științe Penale a Facultății de Drept UBB. FOTO: UBB

Sergiu Bogdan, profesor universitar de Drept Penal la Universitatea Babeş-Bolyai, șeful catedrei de Ştiinţe penale şi avocat, vorbește despre efectele hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prescripție. „Înalta Curte a spus că se aplică deciziile Curții Constituționale (CCR), care oricum trebuiau aplicate”, afirmă Bogdan.

Astfel, există două tipuri de termene de prescripție: simplu și special. „Dacă termenul de prescipție simplu este, să zicem, de 10 ani, asta înseamnă că dacă în 10 ani de la sâvârșirea faptei nu se întâmplă nimic în dosar se prescrie răspunerea penală. Dacă se întâmplă ceva, acel ceva trebuie să-i fie comunicat inculpatului și din acel moment termenul simplu este dublat. Acesta este termenul special”. Acum, termenul se dublează doar dacă actul făcut de procuror este și comunicat părții, explică Bogdan. Un dosar nu poate fi pe rol mai mult decât prevede termenul special. 

„Nu pot pot să vă spun că nu au profitat de aceste circumstanțe anumiți inculpați. Din punct de vedere juridic e simplu răspunsul: există argumente juridice. Problema ține de consecințele pe care le generează, dacă scopul scuză mijloacele sau nu”, a conchis Bogdan. 

De ce întârzie procurorii dosarele complexe

Bogdan crede că legea actuală cu privire la prescripție permite procurorilor și instanțelor să finalizeze un dosar înainte de intervenția termenului de prescripție. „Eu am făcut un studiu cu privire la termenele de prescipție simple la nivel european și suntem în standarde”, spune profesorul universitar. În opinia sa, soluția este ca procurorii să elimine 80% din birocrația de urmărire penală. El spune că în România un rechizitoriu e ca „un roman clasic”, în timp ce în Germania, spre exemplu, are aproximativ 2-3 pagini.

„În Vest, sesizarea instanței se face cu un rechizitoriu de 15-20 de pagini la cea mai complexă faptă. La noi, rechizitorii sub 25 de pagini nici la conducere sub influența alcoolului n-avem. Apoi, avem o grămadă de volume de hârtii, care se plimbă, se fac proceduri care-s foarte complicate și consumă timp”, spune Bogdan.

Soluția e simplă, arată el: „În faza de urmărire penală administrezi ce probe vrei tu, faci câte volume vrei tu, dar la instanță trimiți rechizitoriu și propunere de audiat 15 martori relevanți din 100 audiați. Dacă nu faci asta, avocatul apărării va cere audierea în instanță a tuturor celor 100 de martori pe care i-ai audiat și asta durează foarte mult”.

În plus, el crede că faptele nu trebuie dovedite cu sute de probe, ci ajunge administrarea a celor mai relevante trei probe: „În viața reală, dacă întrebați un judecător, vă va spune că sunt trei chestiuni relevante care l-au convins într-un sens sau în celălalt. Nu toate poveștile și zecile de hârtii costisitoare și inutile”.

Bogdan crede că o problemă sunt și motivările hotărârilor judecătorești care se întind pe sute de pagini. „Discuțiile adevărate pot fi analizate în trei pagini. Restul sunt pseudodiscuții, hârtii și lucruri inutile. În Germania, un proces pe fond, în penal, dacă durează mai mult de zece zile, se reia”.

Profesorul susține că, de cele mai multe ori, dosarele acestea complexe în care sunt implicați oameni politici sau apropiați ai acestora sunt întârziate la procurori. „Acuma, de ce fac asta, trebuie să-i întrebați pe ei. Eu pot doar să speculez: așteaptă un moment mai potrivit. De obicei, acest moment potrivit sunt alegerile, iar noi avem alegeri din patru în patru ani. Cel puțin dosarele celebre despre care se spune că scapă sunt din perioada 2012, 2013, 2014. Atunci erau comise faptele. După 2014, au început să fie anchetate. Iar în 2008-2009 erau anchetate fapte din 2005-2006”.

Bogdan mai spune că nu vor scăpa violatorii și criminalii, pentru că aceste fapte sunt imprescriptibile. În ceea ce privește faptele de corupție și evaziune fiscală, Bogdan menționează că pot continua procesele pentru recuperarea prejudiciilor. 

Pot avocații să amâne procesul până la prescripție?

Întrebat despre faptul că avocații apărării folosesc „tertipuri juridice” pentru a determina împlinirea termenului de prescipție, Bogdan a spus: „Pentru a face asta, avocații ar fi trebuit să calculeze de la început. Când tu ai, de exemplu, un termen de prescripție de 16 ani, ca avocat poți să-ți faci calculul în acest sens?” El a susținut că procesele care vor fi afectate de decizia Inaltei Curți durează dintr-o sumedenie de motive. „Eu pot să vă dau un exemplu de la mine, un dosar care a fost trimis în judecată în 2013. De atunci, au fost schimbați șase judecători, s-au transferat, s-au mutat, s-au nu știu ce. Asta a înseamnat că de fiecare dată am început de la zero. Întrebarea mea este: „care e vina mea”?

Bogdan a susținut că avocații pot recurge la modalități de a prelungi durata procesului  doar când mai este puțin până la intervenția termenului de prescripție, un an sau o jumătate de an: „Să facă un calcul de la început că peste 16 ani sau 10 ani procesul se va încheia este enorm. Chestiunile aceste se pot face când știi că se apropie prescripția. Amâni că ești blonav sau alte câteva motive. Eu nu am văzut să se întâmple așa ceva. În plus, judecătorul știe și nu-l ia nimeni de prost. Sunt situații în care trebuie să ceri, de exemplu, expertize suplimentare”. El a susținut că sunt foarte multe dosare prost făcute care permit avocaților să ceară clarificări, care au ca efect prelungirea procesului.

Profesorul a mai suținut că procurorii ar trebui să țină seama atunci când își fac strategia de toate elementele prin care procesul poate fi prelungit: „Aparent ar trebui să investighezi toate elementele, dacă faci asta te pierzi într-o grămadă de detalii și fiecare detaliu înseamnă un nou motiv de exploatat pentru avocatul apărării. E clar că inculpatul e infractor, dar merită să mă concentrez să-mi consum resursele acolo, afectând ceea ce este clar?” 

În acest context, Bogdan a susținut că și introducerea Camerei preliminare înaintea începerii procesului este o pierdere de timp: „Este un mecanism de a pierde vremea, în condițiile în care același judecător e obligat să facă același lucru, ulterior, încă o dată.”

Bogdan a concluzionat arătând că în orice sistem de drept persoanele vinovate scapă pe motive de procedură: „Asta e o chestie de normalitate pe care noi nu o recunoaștem oficial. Neoficial, toată lumea știe. Oficial nu putem recunoaște”.

Saga deciziilor CCR cu privire la prescripție

Istoria începe în 2012, când existau mai multe dosare vechi, celebre, care au devenit subiect de dezbatere publică. Pentru a nu interveni prescripția, adică un termen stabilit de leguitor din momentul în care este săvârșită fapta și până la judecarea definitivă a dosarului, s-au căutat soluții. „În România, media de soluționare a unui dosar la instanță este de 2-3 luni de zile. Problema este că sunt câteva dosare care durează mult. Pentru acele puține dosare, sistemul judiciar s-a plâns că se prescriu dosarele pe rol și, în 2012, prin lege, termenul de prescripție s-a dublat”, explică Bogdan.

Apoi, în 2014, când a intrat în vigoare actualul Cod Penal, în urma unui lobby puternic, s-a stabilit că orice fel de act al procurorului întrerupe prescripția, spune Bogdan. „Asta înseamna că face procurorul o adresă și s-a întrerupt prescripția. Acesta este subterfugiul prin care au dublat, de facto, toate termenele de prescripție. În 2018, Curtea a spus că nu e în regulă ca legea să prevadă că orice fel de act întrerupe prescripția și că ar trebui să se revină la situația anterioară, în care orice act care e comunicat părților întrerupe prescripția”, explică specialistul.

Legea însă nu s-a modificat. „Unii au spus că nu e nevoie să se modifice legea, pentru că se va „rezolva” problema în instanțe, care vor aprecia că nu se aplică decizia CCR, lucru care s-a întâmplat. Majoritatea instanțelor au decis că nu se aplică”, spune profesorul.

În 2022, CCR a revenit și a spus „Nu este în regulă cu ați „rezolvat-o” în practică, pentru că instanțele nu sunt organ legiuitor și ar trebui modificată legea. Nu e vina instanțelor, și nici a parchetelor, ci a leguitorului care din 2018, de când a aflat de decizia CCR, nu a făcut nimic”, explică specialistul. El arată că, într-un final, după cea de-a doua decizie a CCR, din 2022, legea s-a modificat în sensul cerut.