Consulul ungar cere îndepărtarea plăcuţei de pe grupul statuar Matia Corvin, pentru că „stârneşte tensiuni interetnice“
0Consului Ungariei la Cluj-Napoca, Szilagyi Matyas, s-a declarat preocupat de situaţia tensionată creată prin amplasarea, în 23 mai, a unei plăcuţe cu un citat din Nicolae Iorga la baza grupului statuar Matia Corvin şi a cerut, astăzi, într-o conferinţă de presă, înlăturarea de urgenţă a acesteia.
Potrivit consulului ungar, problema controversatei plăcuţe este dezbătută de reprezentanţi ai Ambasadei Ungariei şi ai Ministerului de Externe al României. „Amplasarea plăcuţei cu un citat din Iorga pe statuia lui Matei Corvin a necesitat o luare de poziţie maghiară, fiind vorba despre un proiect interguvernamental româno-maghiar care nu conţine nicio dispoziţie privind amplasarea unei astfel de plăcuţe după reabilitarea statuii", a spus consulul. În opinia acestuia, placa poate stârni o tensiune interetnică nedorită în capitala Transilvaniei.„Suntem optimişti şi sperăm ca această problemă să fie rezolvată urgent", a completat Szilagyi.
Consulul a precizat că este mulţumit de colaborarea cu Ministerul de Externe al României, însă şi-a arătat nemulţumirea faţă de colaborarea cu reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca. „Sper ca atitudinea primarului Sorin Apostu să se modifice într-o direcţie pozitivă. Trebuie să fim capabili să ne apropiem de spiritul toleranţei, de tradiţia multiculturală a Clujului. Avem datoria asigurării legalităţii unui proiect interguvernamental, în condiţiile în care contribuţia Ungariei la reabilitarea statuii lui Matei Corvin a fost în valoare de 400.000 de euro", a mai spus Szilagyi Matyas.
Szilagyi a afirmat că reamplasarea plăcuţei cu citatul din Iorga pe statuie „nu figurează nicăieri în proiectul interguvemental româno-maghiar". Consulul a precizat că va încerca, zilele următoare, să aibă o întrevedere cu primarul de Cluj, pentru a discuta problema plăcuţei.
Un alt subiect amintit de consul, astăzi, au fost plăcuţele de bun venit în cinci limbi, printre care şi maghiara, amplasate la intrările în Cluj-Napoca, ce au dispărut în prima noapte după amplasare. „Clujul este un oraş multicultural, care năzuieşte să devină capitală culturală europeană. În această idee, plăcuţele de bun venit în mai multe limbi, amplasate la intrările în oraş, nu ar trebui să deranjeze pe nimeni", a opinat diplomatul.
Tot în cursul zilei de azi, Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, împotriva „unor făptuitori necunoscuţi, pentru săvârşirea infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire a unor lucrări cu privire la grupul statuar Matei Corvin din Piaţa Unirii, monument clasat în grupa A, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 24 alin. 1 lit. a din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice".