Cazul Garsoniera. Cum au ajuns „cutiile de chibrituri” construite sub comunişti produse imobiliare de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Garsoniera de 11 mp s-a închiriat cu 180 de euro. FOTO: Panoramic Imobiliare
Garsoniera de 11 mp s-a închiriat cu 180 de euro. FOTO: Panoramic Imobiliare

„Garsoniera cu canapea galbenă”, de 11 metri pătraţi, devenită zilele acestea subiectul a mii de postări pe reţelele sociale, este amplasată într-unul dintre blocurile construite sub regimul Ceauşescu în anii 70 la Cluj-Napoca. „Adevărul” a făcut o analiză despre cum au ajuns locuinţele liliputane produse de lux.

Dincolo de glume, ironii şi meme-uri despre garsoniera de 11 metri pătraţi, din Cluj-Napoca, închiriată cu 180 de euro în câteva ore, „Adevărul” a analizat fenomenul garsonierelor „cutii de chibrituri” din oraş, care se închiriază şi se vând la preţuri record. 

La mijlocul anilor 70, în Cluj-Napoca, s-au construit mai multe blocuri cu garsoniere de 11 metri pătraţi în cartierele muncitoreşti cele mai mari – Mănăştur, Gheorgheni, Mărăşti, Zorilor, Iris. După circa o jumătate de secol, aceste „cutii de chibrituri” au ajuns să coste - dacă luăm în considerare preţul pe metru pătrat - cât apartamentele de lux, mobilate şi utilate, în blocuri nou construite. 

În 2019, „Adevărul” relata despre o garsonieră de 11 metri pătraţi proaspăt renovată, de la etajul 4, ultimul al unui bloc construit în 1975, fără gaz, situat aproape de capătul cartierului Mănăştur, mobilată cu un dulap mic şi o comodă, pe care s-a cerut 24.500 de euro, adică 2.181 euro pe metru pătrat. Cel mai mic preţ la care puteai cumpăra, în 2019, o garsonieră era de circa 20.000 de euro, locuinţa aflându-se tot în Mănăştur şi necesitând investiţii în renovare şi mobilare. În 2005, preţul unei garsoniere de 11 metri pătraţi varia de la 10.000 de euro în Mănăştur, o zonă mai puţin căutată, şi 13.000 de euro în cartierul bine cotat Gheorgheni.

În 2019, „garsoniera cu canapea galbenă”, despre care s-au scris, săptămâna aceasta, sute de ştiri şi postări pe reţelele sociale, era un fel de legendă în lumea agenţilor imobiliari. „A fost scoasă la vânzare cu 25.000 de euro şi într-o săptămână a fost vândută, iar apoi, proprietarul a închiriat-o rapid cu 200 de euro pe metru pătrat”, spune agentul imobiliar care cunoaşte „universul” garsonierelor de 11 metri pătraţi din Cluj-Napoca. 

GALERIE FOTO CU GARSONIERE DE 11 MP DIN CLUJ ŞI DIN LUME

cluj garsoniera mica

FOTO: Cea mai scumpă garsonieră de 11 metri pătraţi pe care o puteţi cumpăra la Cluj-Napoca costă 33.500 de euro. 
   

Garsoniera de 3.000 de euro metru pătrat

Acum, poţi cumpăra o garsonieră de 11 metri pătraţi în Cluj-Napoca, în cel mai neatractiv cartier- Iris - cu preţuri începând de la 13.500 de euro, respectiv cu 33.500 euro în cea mai bună zonă – cartierul Ghergheni.     

Cea mai scumpă garsonieră de 11 metri pătraţi din Cluj-Napoca se află în Gheorgheni, în acelaşi bloc cu „garsoniera cu canapea galbenă”, şi costă 33.500 de euro, adică 3.045 de euro pe metru pătrat. Cu 3.045 de euro pe metru pătrat poţi cumpăra un apartament din centrul oraşului, decorat şi mobilat modern... 

Dacă vă întrebaţi cum este garsoniera de 33.500 de euro, în anunţul agenţiei imobiliare se arată: „Garsoniera este poziţionată la etajul 1 dintr-un imobil cu 4 etaje, într-o zonă liniştită în aproprierea mijloacelor de transport în comun şi a institutilor de învăţământ. Garsoniera este compartimentată într-o cameră cu bucătăria şi o baie. Imobilul este finisat şi utilat astfel: - ferestre termoizolante din PVC; - pereţi cu vopsea lavabilă; - centrală pe bloc; - pardoseală din parchet laminat; - gresie şi faianţă clasice în baie; - televizor Full HD; - cuptor.”

cluj garsoniera ieftina. foto blirz

FOTO: Cea mai ieftină garsonieră din Cluj-Napoca are 11 metri pătraţi şi este situată în cartierul Iris. FOTO: BLitz


Cea mai ieftină garsonieră pe care poţi s-o cumperi, acum, în februarie 2022, în Cluj-Napoca este situata în cartierul Iris, unul dintre cele mai puţin atractive pentru clienţi, şi costă 13.500 de euro. „Este poziţionată la etajul 3 într-un imobil cu 4 niveluri. Garsoniera este proaspăt renovată şi se oferă spre vânzare cu instalaţia electrică refacută. Confortul termic este asigurat de geamul termopon cu tâmplarie din PVC. Atuuri pentru acesta proprietate sunt pozitionarea intr-un imobil liniştit, tramvaiul la trei minute şi Hypremarketul Auchan la cinci minute de mers pe jos”, se arată în anunţ.

Un preţ mediu pe o garsonieră de 11 metri pătraţi, locuibilă, se situează în jurul sumei de 25.000 de euro, adică circa 2.272 de euro pe metru pătrat, un preţ la care poţi achiziţiona un apartament mobilat şi utilat într-un bloc nou, situat într-o zonă bună a oraşului. 

Cum e posibil acest lucru? Agenţii imobiliari consultaţi de „Adevărul” au explicat faptul că, raportat la piaţa imobiliară clujeană, poţi cumpăra puţine proprietăţi cu 25.000 de euro. În plus, acestea se pot da rapid în chirie studenţilor, care reprezintă 30% din piaţa de chirii a oraşului. 

„Închirierea unei garsoniere, la 180 de euro, ofertă ieftină în Cluj”

În ceea ce priveşte preţul de închiriere de 180 de euro - cu cât s-a dat în chirie „garsoniera cu canapea galbenă”, s-a creat o falsă impresie că orice garsonieră de 11 mp din Cluj-Napoca se închiriază rapid la acest preţ. În momentul de faţă, se pot găsi pe platformele specializate – circa 40 de oferte de garsoniere cu chirii între 100 de euro şi 200 de euro, dintre care circa zece sunt garsoniere de 11 metri pătraţi în diferite cartiere ale oraşului. 

De exemplu, o garsonieră de 11 metri pătraţi în cartierul Mănăştur, utilată şi mobilată modern, se închiriază cu 120 de euro - https://www.olx.ro/d/oferta/inchiriez-garsoniera-IDeYYna.html#d13b728ede_ Garsoniera este la cinci minute de staţia de autobuz, la două minute de un magazin alimentar, la cinci minute de grădiniţe şi şcoli.

Atunci, apare întrebarea „cum s-a închiriat aşa de rapid” această garsonieră? Specialistul Imobiliare.ro Daniel Crainic a explicat că există trei motive principale: garsoniera este mobilată şi utilată modern, este situată într-o zonă bună a cartierului Gheorgheni, aproape de cea mai mare facutlate din cadrul UBB- Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor şi singurul mall din oraş - Iulius Mall, iar garsonierele de mari, în această zonă, cu condiţii similare de amenajare, au preţuri de 250-300 de euro. 
 

„Nu preţul a şocat, ci suprafaţa. Bineînţeles că un spaţiu de locuit amenajat la preţul de 180-200 de euro/lună s-a închiriat foarte repede chiar dacă are 11 metri pătraţi. Sunt asemenea exemple şi în Timişoara, unde se închiriază spaţii chiar de 9 metri pătraţi. Vorbim de uscătorii sau spaţii comune ale unor blocuri vechi reamenajate în „garsoniere””, a explicat Crainic. El a mai susţinut că „închirierea unui spaţiu de locuit pentru o persoană, de tip garsonieră, la 180 de euro, e o ofertă ieftină în Cluj”.

Întrebat dacă a contat şi faptul că este utilată şi mobilată modern, specialistul imobiliar a răspuns: „Da, faptul că este amenajată e ceea ce a contat pentru a-şi mentine preţul. Acum, nu poţi să vii pe piaţă şi cu genul acesta de proprietate, şi să nu investeşti în amenajare, şi să ceri mulţi bani”.

Faptul că s-a închiriat aşa de repede este şi o dovadă a faptului că piaţa închirierilor începe să-şi revină, spune Crainic, pe fondul revenirii studenţilor la facultăţi şi al repornirii economiei. El estimează că, spre deosebire de preţurile apartamentelor, care au crescut, chiriile au scăzut, în acest moment ne aflăm sub preţurile din 2019. „Asistăm la o revenire a pieţei chiriilor, treptat, încă de anul trecut. Acest lucru se vede în toate oraşele mari care atrag studenţi şi forţă de muncă din alte zone. Dar încă nu am atins nivelul din 2019”, spune Crainic.

cluj garsoniera mica


FOTO: Garsonieră din Mănăştur de 11 metri pătraţi se închiriază cu 120 de euro. 

Fenomen apărut în marile capitale ale lumii

Crainic a mai spus că fenomenul locuinţelor foarte mici apare în marile capitale ale lumii. „E o criză a locuinţelor în toate oraşele mari.  În Olanda, se închiriază spaţii de locuit de opt metri pătraţi, iar în Franţa, spre exemplu, camerele de cămin studenţeşti sunt individuale şi încep de la o suprafaţă de 9 metri pătraţi pentru care se plăteşte o sumă relativ apropiată de cea a garsonierei din Cluj. Sigur că raportat la puterea medie de cumpărare, 200 euro pentru 11 metri pătraţi e un subiect de discuţii şi comentarii. Clujul e poate cel mai atractiv oraş din ţară astăzi, scumpirea spaţiilor de locuit e o consecinţă directă, vine la pachet”, a mai spus Crainic.

În Paris, spre exemplu, o garsonieră de 8 metri pătraţi se închiriază cu 200 de euro, iar una de 10 metri pătraţi ajunge la 300 de euro într-o zonă bună a capitalei franceze. Preţul este chiar bun comparativ cu Amsterdam, unde o cameră de 11 metri pătraţi într-un apartament cu trei camere se închiriază cu 700 de euro.

Daniel Crainic a spus, întrebat ce se va întâmpla în următoarele şase luni cu piaţa imobiliară, că apartamentele vor continua să se scumpească, cererea de locuinţe este în continuare ridicată, în condiţiile în care, cultural vorbind, a devenit „aproape o presiune socială să fii proprietar”, iar materialele de construcţii se scumpesc şi forţa de muncă este limitată şi tot mai scumpă.

„Chiriile nu au ţinut pasul, din cauza pandemiei, cu preţul de vânzare a locuinţelor, dar ne aşteptăm ca în perioada următoare să vedem o creştere a chiriilor, pe măsură ce activitatea va reveni la normalitatea de dinainte de pandemie astfel încât să ne apropiem din nou de randamentele pe care chiriile le aveau înainte de pandemie”, a mai spus Crainic.

Întrebat depsre cum va evolua piaţa birourilor, Daniel Crainic că, dat fiind că se va continua lucrul hibrid, flexibil biroul va juca un rol social în viaţa şi cultura unei companii. „Biroul va fi mai mult un vector de cultură internă şi un agregator de energii creative decât strict un spaţiu clasic de lucru. Unele activităţi vor fi efectiv desfăşurate de acasă, dar cultura companiei va fi asigurată la birou. Sigur că se va pune problema necesarului de spatiu şi probabil se va investi mai puţin în suprafaţă şi mai mult în design şi funcţionalitate”, a conchis Daniel Crainic.

Vă recomandăm să mai citiţi:   

Garsoniera minusculă care a provocat hohote de râs pe internet are deja chiriaş. Preţul pentru care s-a adjudecat

Val de ironii pe internet la anunţul închirierii unei garsoniere minuscule. „O încălzeşti cu o lumânare”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite