Ardelenii i-au votat pe doctorii cu care se mândresc | adevarul.ro

Ardelenii i-au votat pe doctorii cu care se mândresc

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Adevărul de Transilvania, 3 noiembrie
Adevărul de Transilvania, 3 noiembrie

Campania iniţiată de cotidianul „Adevărul" a ajuns la final. În zilele următoare veţi afla poveştile celor cinci finalişti din fiecare oraş al Transilvaniei.

Campania „Medicii cu care oraşul se mândreşte" a fost începută în urmă cu aproape două luni în Cluj, Braşov, Oradea, Sibiu, Târgu-Mureş, Satu-Mare, Baia Mare, Bistriţa, Alba Iulia şi Zalău. Selecţia candidaţilor s-a făcut în mai multe etape. Astfel, în prima fază, au fost selectate jurii de specialitate, formate din reprezentanţi ai Colegiilor Medicilor, de la spitalele judeţene şi de la direcţiile judeţene de sănătate publică. Membrii juriilor i-au nominalizat pe medicii pe care ei îi consideră cei mai relevanţi, atât profesional, cât şi moral. În acelaşi timp, jurnaliştii „Adevărul" i-au nominalizat şi ei pe doctori pentru campanie. Concomitent, au fost deschise liste de nominalizări pe site-urile locale, unde toţi cititorii au fost invitaţi să facă propuneri. În fiecare oraş, timp de două săptămâni, cititorii i-au votat pe medicii pe care îi preferă.

Medicii cei mai votaţi

Printre cei mai votaţi medici clujeni se numără conf. dr. Alexandru Irimie, managerul Institutului Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă" din Cluj-Napoca, prof. dr. Nicolae Hâncu, specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice şi prof. dr. Dumitru Zdrenghea, cardiolog la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj. În topul preferinţelor cititorilor din Târgu-Mureş au fost Tiberiu Băţagă (medic ortoped), Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, şi chirurgul cardiovascular Horaţiu Suciu. La Sibiu, printre cei mai votaţi doctori se află medicul pediatru Sorin Iurian, asistent universitar şi şef al Clinicii Pediatrie I din cadrul Spitalului de Pediatrie din Sibiu, dr. Aurel Coman, chirurg la Clinica Polisano şi dr. Gheorghe Ghișe, șeful compartimentului de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. La Oradea, cei mai votaţi doctori au fost Dumitru Mohan, şeful secţiei de Neurochirurgie de la Spitalul Judeţean, dr. Hadrian Borcea, șeful UPU - SMURD Bihor, şi dr. Carmen Pantiș, coordonatoarea programului de transplant organe de la Spitalul Județean din Oradea. În preferinţele cititorilor din Braşov, printre cei mai votaţi doctori au fost Ioan Oprea, medic neonatolog la Maternitatea Braşov, specialist care a reuşit multe „minuni", ajutând la supravieţuirea unor bebeluşi de doar câteva sute de grame. Un loc important în preferinţele cititorilor braşoveni îl ocupă Mihai Ion, chirurg la Spitalul Militar. Medicul a reuşit, acum şapte ani, să facă, în premieră pentru Braşov, o operaţie de înlocuire a esofagului. Un alt medic braşovean foarte votat a fost ginecologul Cezar Podaşcă, poate cel mai căutat specialist din Braşov în acest domeniu.

Mai sunt două etape

Rezultatul acestui sondaj va conta 33% în stabilirea ierarhiei finale. Tot cu 33% va contribui juriul de specialitate, iar cu alte 33 de procente va contribui redacţia. Punctajele cumulate vor fi folosite la stabilirea ierarhiilor finale, adică a primilor cinci medici cu care fiecare oraş se mândreşte. Următorul pas al campaniei noastre este prezentarea poveştilor de viaţă ale celor cinci câştigători din fiecare oraş. Poveştile medicilor din Transilvania, clasaţi în topul nostru pe primele cinci locuri, vor apărea începând de luni 7 noiembrie, în ziarul „Adevărul".

Criteriile de selecţie

Reputaţie şi integritate:
ţine cont de cât de cunoscut este medicul pe plan local, pentru faptele sale bune bune;

CV-ul doctorului:
studii aprofundate, cursuri de specializare, cărţi publicate şi premii obţinute;

Inovaţie şi cercetare:
a participat la operaţii în premieră pentru comunitatea în care activează, dacă a avut interventii medicale cu un grad înalt de dificultate finalizate cu succes, ori a făcut proiecte prin care a reuşit să doteze spitalul cu aparatură performantă;

Nu primeşte şpagă: s
ă respecte jurământul lui Hypocrate şi să nu-şi condiţioneze actul medical de primirea unor bani sau cadouri.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite