VIDEO Intrarea în oraşul de pe malul Borcei, modernizată cu şase milioane de lei. Cum va arăta drumul cu patru benzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrarea în Călăraşi va fi modernizată FOTO CJC
Intrarea în Călăraşi va fi modernizată FOTO CJC

Intrarea în oraşul Călăraşi, prin zona Siderca, va avea o nouă înfăţisare din toamna acestui an. Consiliul Judeţean va investi şase milioane de lei pentru repararea unei porţiuni de drum de 1,4 kilometri. Carosabilul va fi lărgit la patru benzi, se va construi un sens giratoriu, se va crea o zonă verde şi se vor construi piste pentru biciclişti.

Preşedintele Consiliului Judeţean(CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă a anunţat că au început deja lucrările la DJ 306 A, drum din incinta Siderca, prin care se face intrarea în oraşul d epe malul Borcei, venind dinspre Bucureşti, pe DN3. Reparaţiile vizează printre altele şi lărgirea carosabilului pe patru benzi.Constructorul, SC Drumuri şi Poduri SA, subordonat Consiliului Judeţean Călăraşi, a estimat că lucrările se vor derula pe o perioadă de aproximativ 3 luni. Valoarea modernizării drumului de 1,4 km este de 6 milioane de lei.

“Reparăm acest drum cu îmbrăcăminţi bituminoase uşoare, conform legislaţiei în vigoare. Vom lărgi la 4 benzi, drumul având o lungime de 1,4 km. Cheltuielile sunt estimate la 6 milioane de lei. Predarea amplasamentului s-a făcut către către SC Drumuri şi Poduri SA, iar lucrarea va fi realizată în 3 luni.

calarasi drum

Deci până în septembrie vom avea acest drum modernizat care va fi dotat şi cu un sens giratoriu în intersecţia de la Donalam pentru a delimita fluenţa circulaţiei către această societate. Până la ieşire mai sunt circa 100 de metri, cealaltă parte fiind a municipalităţii” a spus Iliuţă. Partea carosabilă a drumului se va lărgi la 14 metri şi va fi încadrată de câte o zonă verde de 1,5 metri precum şi de piste pentru biciclişti.

calarasi drum

"Lucrările la Drumul Siderca presupun, printre altele, lărgirea carosabilului la patru benzi, montarea separatarelor de drum, a indicatoarelor rutiere, trasarea marcajelor rutiere şi instalarea panourilor indicatoare. Va fi o investiţie de aprox. 500 de mii de euro, din bugetul Consiliului Judeţean Călăraşi pentru municipiul Călăraşi", a  spus Iliuţă.

Reţea europeană de transport

În prezent, transportul rutier nu asigură deschiderea necesară unei cooperări transfrontaliere şi conectarea judeţului Călăraşi şi implicit regiunilor adiacente, la reţeaua europeană de drumuri. "Un element important al dezvoltării economico-sociale este conectarea Călăraşiului la magistrala IV de transport rutier, europeană.

calarasi drum

Totodată, una dintre posibilităţile pentru atragerea investitorilor este crearea unei infrastructuri de transport care să realizeze descărcarea fluxurilor ridicate de trafic (sezon estival, week-end sau interdicţii pe alte rute care leagă Ucraina de sud – estul Europei-coridorul Pan European de transport IV) din DN21 către DN3 pentru a asigura rezolvarea acestei probleme deosebit de importante pentru participanţii la trafic din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, precum şi pentru cei aflaţi în tranzit care se îndreaptă către Constanţa, Bulgaria şi Grecia”, a explicat preşedintele CJ Călăraşi. 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite