Un tânăr, urmărit internaţional pentru jaf organizat în Italia, prins de poliţişti
0Un bărbat, în vârstă de 20 de ani, din Călăraşi, urmărit internaţional pentru jaf organizat sau armat, a fost prins de poliţişti pe 5 noiembrie, după ce pe numele său fusese emis mandat de arestare europeană.
Poliţiştii din Călăraşi, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, au depistat un bărbat pe numele căruia autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare pentru jaf organizat sau armat. Pe numele suspectului, autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare, pentru o condamnare de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru jaf organizat sau armat, faptă săvârşită pe teritoriul Italiei, în anul 2012.
Pentru depistarea urmăritului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, urmând a fi dispuse măsurile legale pentru predarea către autorităţile din Italia.
Vă recomandăm şi:
Fostul deputat Marko Attila, urmărit internaţional prin Interpol