Tot mai mulţi şomeri în judeţ. Peste 7.800 de persoane, afectate de lipsa unui loc de muncă

Lipsa locurilor de muncă îngroaşă rândurile şomerilor din judeţul Călăraşi. Oferta tot mai slabă a angajatorilor îi ţine pe oameni departe de slujbe. Cei mai afectaţi sunt bărbaţii care cu greu mai pot găsi un job.
Numărul total de şomeri înregistrat în evidenţa AJOFM Călăraşi la finele lunii decembrie 2012, reprezentând 7.872 persoane, a crescut cu 484 persoane. Din totalul şomerilor înregistraţi, 2.547 au fost şomeri indemnizaţi, iar 5.325 şomeri neindemnizaţi. „Rata şomajului în rândul bărbaţilor a crescut de la valoarea de 8,04% în luna noiembrie, la valoarea de 9,01% , iar rata şomajului în rândul femeilor a scăzut de la 5,93% la 5,88%. Pentru săptămâna 14 - 20 ianuarie 2012, în evidenţa AJOFM Călăraşi sunt înregistrate 34 locuri de muncă vacante în următoarele meserii/ocupaţii: confecţioner îmbrăcăminte, manipulant marfă, mecanic auto, inspector asigurare şi agent asigurare”, a precizat Simona Donciu, purtător de cuvânt al AJOFM Călăraşi.




















































