Se circulă în condiţii de iarnă pe calea ferată. Călătorii, sfătuiţi să ceară informaţii despre posibilele întârzieri
0
Traficul pe calea ferată la nivelul întregii reţele se desfăşoară în condiţii de iarnă şi pot apărea modificări în programul de circulaţie a trenurilor de pasageri din cauza temperaturilor foarte scăzute, cu implicaţii asupra infrastructurii feroviare şi asupra funcţionalităţii materialului rulant a anunţat, vineri, CFR Călători.
Personalul de tren este instruit să ofere informaţii călătorilor despre legăturile existente în această situaţie. De asemenea, CFR Călători şi CFR ţin legătura operativ cu personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs pentru a se putea lua cele mai bune măsuri pentru asigurarea condiţiilor optime de călătorie. CFR Călători sfătuieşte pasagerii ca, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre întârzierile şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor în staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară sau la telefon 021/9521.























































