Primii ani de şcoală, un calvar pentru Arghezi. Scriitorul era ultimul elev din clasă, campion la corigenţe
0
Primii ani de şcoală ai lui Tudor Arghezi au fost un chin. Scriitorul nu a excelat deloc la învăţătură, reuşind performanţa la gimnaziu să fie ultimul din clasă şi chiar să rămână corigent la mai multe materii. A pierdut chiar şi examenul de Capacitatea din cauza restanţelor pe care le avea.
Deşi a început bine, şcoala o sfârşeşte prost. Povestea adevărată a primului an de învăţătură a lui Tudor Arghezi se petrece la şcoala Petrache Poenaru, din Piaţa Amzei (Bucureşti), „într-o clădire cu un lung etaj culcat peste un rând de prăvălii”, sub îndrumarea Părintelui Abramescu, un „diacon alb, aproape imberb, înalt şi zvelt, blând şi serafic, plin de bunătate şi căldură sufletească”. Înzestrat cu aceste calităţi, perfecte pentru meseria de dascăl, Arghezi îşi amintea că în câteva luni învăţătorul a reuşit ca toţi copiii din clasa lui să înveţe să citească „fără silabisiri” şi să poată scrie după dictare.
Astfel, în iunie 1888, la finalul anului şcolar, s-a întâmplat ceva remarcabil: toţi cei 45 de băieţi din clasa Părintelui Abramescu au luat premiul I. Cu această ocazie, Arghezi îşi aminteşte şi în ce a constat premiul, împărţit în 45 de părţi egale: biscuiţi englezeşti pe care micuţii i-au savurat aşezaţi pe iarbă în jurul blândului dascăl. Un prim pas de bun augur pentru viitorul inegalabil poet!, se aratăe în volumul „Pe urmele lui T. Arghezi” de Florea Firan, Bucureşti, 1981.
Cea mai amară vârstă a vieţii
Conform Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, Tudor Arghezi îşi defineşte copilărie „cea mai amară vârstă a vieţii”. Avea trei ani când a fost dat în grijă cuiva din Bucureşti, ceea ce înseamnă că mama lui nu l-a putut întreţine după ce Nae Theodorescu, tatăl, îşi abandonează familia. Pe atunci Ion Theodorescu (numele adevărat) va fi înscris în 1887 la şcoala primară „Petrache Poenaru”, aflată în enoria bisericii Brezoianu. Primii ani de şcoală nu i-au pus probleme, greul începe la gimnaziu.
Elev al Gimnaziului „Cantemir-Vodă”, în primul an „reuşeşte performanţa” de a fi ultimul din clasă, cu toate că promovează la toate materiile. În anul al II-lea de gimnaziu adună corigenţe la geografie, matematică şi gimnastică, de care scapă totuşi în septembrie.
În clasa următoare, nu mai are acest noroc, rămâne corigent la matematică şi e nevoit să repete anul. În anul terminal e iarăşi corigent, la limba elină, plus muzică. Deşi promovează în toamnă, pierde examenul de Capacitate, care se dădea pe atunci numai vara. Astfel, viitorul Tudor Arghezi trebuie să-şi întrerupă studiile. Ca o ironie, tot în perioada aceasta, nevoit să se întreţină singur, va medita la algebră (unde era corigent) un plutonier. Plutonierul îşi depăşeşte profesorul şi ia examenul.
Promovează toate examenele
Au mai trecut cinci ani, timp în care Arghezi mai întâi s-a călugărit, apoi a devenit diaconul Iosif N. Theodorescu. Pe 4 mai 1901, cere Ministerului Instrucţiunii Publice aprobarea pentru admiterea „în numărul celor ce depun examene cu preparaţie în particular.” Este repartizat la „Noul Institut de Băieţi” din Bucureşti. Susţine examenul de „mică Capacitate” pentru absolvirea gimnaziului şi se înscrie la liceu. Mult mai determinat, în 1902, printr-o dispoziţie specială, dată de acelaşi Minister al Instrucţiunii Publice, susţine şi promovează toate examenele pentru clasele a cincea şi a şasea de liceu.
Eram făcut pentru a deveni scriitor
Îşi dă demisia din postul de diacon la Catedrala Mitropolitană în 1905 şi cere, totodată, un concediu pentru studii. Mitropolitul Iosif Gheorghian îi face rost de o recomandare către rectorul Universităţii Catolice din Fribourg. N-avea şi Bacalareatul, aşa că nu se poate înscrie. Rămâne în oraşul elveţian două luni, cu speranţa intactă că va susţine Bacalaureatul la Bucureşti şi va reveni la universitate. În 1906, călătoreşte la Geneva. Se stabileşte aici, în condiţii foarte precare. Subvenţiile de la tată încetează şi ele. De nevoie, se înscrie la o şcoală de meserii, devine bijutier şi îşi câştigă astfel existenţa. Gândul de a obţine o diplomă nu-l părăseşte. Într-o scrisoare către Gala Galaction mărturiseşte că o diplomă i-ar mai reduce din dificultăţile vieţii, i-ar mai uşura traiul. Din nefericire, nu va reuşi nicicând să o obţină.
Cu toate acestea, şederea în străinătate n-a fost în zadar. Poetul Tudor Arghezi îşi va da seama de lucrul acesta mai târziu: „Fără Elveţia şi fără Geneva, nu aş fi căpătat niciodată conştiinţa intimă şi secretă, de mine însumi, că eram făcut pentru a deveni scriitor”, se arată în Dicţionarul General al Literaturii Române.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Putin cel groaznic: Cum a reuşit să ducă Rusia sub nivelul Coreei de Nord în doar 7 zile
Se încarcă comentariile...
