IGPR: 174 de persoane, prinse în flagrant de poliţişti în ultimele 24 de ore
0
Poliţiştii au realizat, ieri, 3.075 de intervenţii la evenimente, dintre care 2.586 au fost sesizate de cetăţeni prin Apelul Unic de Urgenţă 112, fiind organizate 290 de acţiuni.
Conform Poliţiei Române, 174 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracţiuni sau imediat după aceea şi alte 6 persoane urmărite au fost depistate. În trafic, poliţiştii au constatat 121 de infracţiuni rutiere, fiind reţinute 223 de permise şi retrase 128 de certificate de înmatriculare.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii au verificat peste 31.000 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină şi au aplicat peste 7.500 de amenzi privind restricţionarea circulaţiei, în valoare de aproximativ 16.000.000 de lei.
În cursul zilei de ieri, 13 aprilie, peste 13.000 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menţinerea ordinii publice în zona spitalelor şi locaţiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulaţiei, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată D.S.P.