FOTO Pensiunea Ada, una dintre proprietăţile imperiului Aldis, cuprinsă de flăcări. Paguba se ridică la 250.000 de lei
0Pensiunea Ada, una dintre proprietăţile regretatului afecerist George Naghi, a fost cuprinsă de flăcări, duminică dimineaţă, la ora 07.00. 19 pompieri au intervenit cu 4 autospeciale pentru a stinge vâlvâtaia ce ameninţa şi restaurantul.
Focul a izbucnit la acoperişul unei clădiri, situate în apropierea localului. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit produs la nivelul unui conductor electric defect. Patru echipaje specializate de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi, sub conducerea inspectorului şef al ISU Călăraşi, s-au deplasat la această intervenţie, cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 2 ore şi 42 de minute.
În urma incendiului au ars acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 750 mp,grinzi de susţinere din lemn şi astereală din lemn, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 250.000 de lei.
Pompierii militari au evacuat în totalitate bunurile aflate în interiorul clădirii şi au limitat extinderea incendiului la clădirile aflate în imediata apropiere. Valoarea bunurilor salvate se ridică la suma de aproximativ 2.500.000 de lei.
Cel mai drag loc
Pensiunea face face din ferma Aldis, unul dintre cele mai dragi locuri ale fostul milionar George Naghi. După ce acesta a sfârşit într-un cumplit accident nautic pe 7 august 2011 pe braţul Borcea, văduva sa a înstrăinat o parte din bunuri.
Declinul
Imediat după decesul patronului fabricii de mezeluri din Călăraşi, afacerea a început să scârţâie. La conducerea celei mai mari fabrici de mezeluri din ţară a rămas Gina Tănase, fiica adoptivă a lui George Naghi, şi soţul acesteia, Vasilică. În 2012 , Alina, soţia lui George Naghi, a decis să vândă ferma, cel mai drag loc al miliardarului, terenurile agricole, dar şi casa de la Dunăre, încercând astfel să rezolve din problemele financiare ale companiei. Ar fi cerut 7 milioane de euro şi a avut şi câţiva potenţiali clienţi. Doar ferma a fost vândută cu 3 milioane de euro libanezului Jihad Ibrahim al Khalil, care detine 21.000 de hectare de teren agricol în judeţele Călăraşi, Giurgiu şi Constanţa şi despre care s-a spus ca ar fi apropiat cu Omar Hayssam.
Vă recomandăm şi: