Anticorpii, pe înţelesul tuturor. Medic: Avem celule, avem valoare. E ca la cârligele de tractare
0
Medicul Gabriel Diaconu explică pe înţelesul tuturor cum stau lucrurile cu anticorpii şi de ce nu există o relaţie perfectă între numărul acestora şi imunitatea dobândită prin boală. Vaccinarea însă poate învinge rapid în războiul cu replicarea virusului.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, psihiatrul explică pe larg ce sunt aticorpii, unde se formează în organism şi cât de eficienţi sunt ei în luta cu virusul:
„Bezna. Avem celule, avem valoare. Ciudata relaţie dintre români şi anticorpi.
Dacă întrebi un cetăţean pe stradă pe ce parte are ficatul, şi la ce foloseşte splina, şansele sunt că peste jumătate dintre ei n-au să-ţi poată răspunde la prima întrebare, dar peste trei sferturi la amândouă. N-are sens să ne ascundem după deget. Aceasta este starea de educaţie medicală a poporului nostru.
Nu pun aici în discuţie că o mai fină cunoaştere a felului în care funcţionează corpul omenesc ne-ar sensibiliza mai mult la medicină, sau sănătate. Una e să asculţi. Alta e să pricepi. Şi-am întâlnit şi oameni care, înţelegând diverse lucruri, nu vedeau pădurea de copaci.
Dar e un reper destul de fidel al stării de fapt, înainte măcar să introduci discuţia despre relaţia dintre un virus şi gazdă, respectiv antigenele virusului şi anticorpii gazdei.
Deşi nu este un subiect nou, totuşi capătă importanţă în discuţia momentului, mai exact credinţa nouă a românului ”trecut prin boală” că ”are anticorpi”. Anume că s-a imunizat la COVID-19 de vreme ce testele făcute arată asta.
Foarte scurt rapel al felului în care funcţionează imunitatea: avem o divizie militarizată în organism. Le spunem ”celule albe” sau ”leucocite”. Sunt de mai multe feluri, dar în sensul rândurilor următoare ne interesează în principal două: neutrofilele, respectiv limfocitele. Acestea din urmă sunt şi ele de mult mai multe feluri, şi trec prin multiple rânduri de maturizare, şi diversificare.
Rolul IgM şi IgA este să alerteze un prim contingent de luptă
Organul unde limfocitele merg să ”înveţe şcoală” este splina. În această şcoală ele proliferează policlonal, ca în Războiul Stelelor. Li se ”selectează” anumiţi receptori de suprafaţă care, mai târziu, funcţionează ca senzori de detecţie şi verigi în cascada imună. Respectiv ating capacitatea de a acţiona eficient împotriva inamicului.
Sunt limfocite care omoară direct. Sunt limfocite care omoară indirect. Ca un veritabil comando în adâncime, unele umblă aiurea prin organism, gata să intre în dispozitiv la orice moment. Altele stau prin cazărmi, organele noastre limfoide (noduli limfatici, plăci Peyer în intestin, apendice, amigdale şamd).
În mod particular, o linie de limfocite are capacitatea de a elibera imunoglobuline (Ig). Imunoglobulinele sunt nişte proteine cu o formă particulară, adaptată agresorului şi proprietăţilor acestora. La începutul luptei secretăm IgM (imunoglobuline M, de la litera grecească Miu), respectiv IgA (de la litera grecească Alpha) sau IgE (de la Epsilon), funcţie de ce se întâmplă şi pe unde se întâmplă.
Rolul IgM şi IgA este să alerteze un prim contingent de luptă cu privire la ţinta pe care o are. Cantitatea măsurabilă de imunoglobuline spune, întrucâtva, despre cât de dură poate fi lupta imună, independent de cum simţim noi boala. În permanenţă sistemul imun, în această fază, recrutează, antrenează, înmulţeşte celulele albe şi apoi le trimite la război. Dacă faci analize, în infecţie, vei vedea că poţi avea de 2 - 3 ori mai multe leucocite decât în mod normal.
Iar dacă vei doza, prin teste specifice, anticorpii şi apoi îi vei clasifica funcţie de proprietăţile lor electrice şi masa lor, ai să poţi chiar face un grafic, în evoluţie, despre IgM/ IgA, respectiv momentul apariţie IgG, şi cantitatea lor în timp.
IgG (imunoglobuline G, sau Gamma, sau gamma-globuline) sunt instrumente de artilerie imunitară. Sunt foarte eficace, şi de cele mai multe ori rezolvă problema din ”teatrul de operaţii” imunitar. Lucrurile pot să o ia razna la oricare dintre aceste momente, dar în diverse patologii cantitatea, calitatea sau lanţul de comandă privind IgG deraiază.
E o ”direcţie paşapoarte”
În COVID-19, avem posibilitatea să măsurăm atât IgM, cât şi IgG. Adică atât anticorpii de fază acută, cât şi martorii luptei pe care am dat-o cu infecţia. Devine absolut evident, de la început, că dacă a fost o luptă ”scurtă”, nu se consumă foarte multă muniţie. Dacă s-a dat doar în nas şi gât, marca imunităţii va fi de un fel. Dar dacă s-a dat în nas, gât, plămân, alte organe ţintă, vom avea cantităţi de anticorpi mai mari.
Nu există o relaţie perfectă între numărul de anticorpi, şi imunitatea dobândită după boală. Corelaţia e mai fină la capătul de jos, unde infecţie uşoară = anticorpi mai puţini = imunitate mai mică. De la un punct încolo al infecţiei, medie sau severă, răspunsul tinde să devină generalizat (îi spunem ”inflamaţie sistemică”).
COVID-19 are trei sub-componente: are un acid nucleic, are o cămaşă proteică, şi pe cămaşa respectivă are nişte cârlige de atac. Teoretic, fiecare componentă poate deveni ţintă pentru un anticorp.
Şi totuşi nu asta se întâmplă. Mama natură a lăsat lege că fiecare formă vie, bio-compatibilă, trebuie să aibă zone pre-determinate unde un lucru se leagă de alt lucru. Din această pricină, virusul nu poate să-ţi intre prin fund în organism (mă refer la COVID), iar imunitatea noastră nu-l poate ”agăţa” decât de anumite locuri pre-determinate.
Le spunem acestor locuri pre-determinate epitopi, sau ”regiuni de legare”. E ca la cârligele de tractare. Bine, tu poţi să-ţi agăţi remorca de varză şi de capotă dacă vrei. Dar asta e altă poveste.
Regiunile de legare, respectiv epitopii, sunt domenii ”recunoscute” de celule care cu asta se ocupă: prezintă antigene. E o ”direcţie paşapoarte”. Vine virusul, bună ziua actele la control, uite antigenele mele, ia poliţia de frontieră actele, poftiţi tovarăşul limfocit B, el zice că vine acasă dar arată suspect.
Mijlocul prin care se face analiza de antigen, de către limfocit, este de bio-similitudine. Adică parcă l-am mai văzut pe undeva, seamănă cu cetăţeanul cutărică.
Vaccinul îţi dă armament suficient
Oamenii interacţionează din vechime cu coronavirusurile. Drept urmare ”le ştim”. Drept urmare epitopii COVID nu sunt extratereştri. Cât priveşte cămaşa lui, nu are nimic distinct de alţi verişori primari. Dar când vine vorba de cârligele lui, ele sunt foarte diferite. Proteinele S ale acestui coronavirus au calităţi net superioare, şi codul lui genetic/ ARN îi dă proprietăţi complet noi faţă de alte neamuri mai apropiate ori îndepărtate.
Fapt este că dezvoltăm Ig M, apoi IgG, atât faţă de cămaşă (proteina N), cât mai ales faţă de cârlige (proteina S).
Sunt cele din urmă, împotriva proteinei S, care contează. Pentru că au capacitate ”neutralizantă”. Adică pun ţintă pe virus să-l omoare limfocitele.
Capacitatea neutralizantă depinde de cât de intens a fost studiată problema de celulele imunităţii.
Virusul suferă mutaţii. Noi feluri de proteină S apar. Locul, regiunea de legare e ”ascunsă” de virus prin plieri şi noi conformaţii spaţiale. Individul stă cu paşaportul la buzunar. Drept urmare vaccinurile, dar şi trecerea anterioară prin boală, pot să nu fie egal eficiente în faţa unei noi tulpini. O trecere anterioară prin boală - ipotetic - are avantajul de-a aduce şi ”lecţia de la uşă”, adică o imunitate secretorie la graniţă. Vaccinul nu dă asta.
Dar vaccinul e superior cât priveşte selecţia limfocitelor competente DINAINTEA infecţiei, încât să poată învinge rapid, fără probleme în războiul cu replicarea virusului.
Lecţia de luat acasă este că ”anticorpul” e muniţie. Şi că nu toate felurile de muniţie au acelaşi rol sau sens. Martorii că ai făcut infecţia nu spun de câtă muniţie ai. Vaccinul îţi dă armament eficient împotriva virusului. Dacă nu să-l oprească la graniţă, atunci să nu-l lase să-şi facă treaba murdară în organism.
Avem celule, avem valoare. Ce n-avem noi e abilitatea de a lucra cu concepte teoretice, unu că mulţi n-au dat pe la şcoală, alta că şi dacă au dat, tot n-au noimă cât priveşte felul de-a fi, şi de-a funcţiona, al relaţiei dintre patogeni şi gazde.”
Vă mai recomandăm şi:
Expansiunea economică a Ungariei în Europa Centrală şi de Est. România, cumpărată la bucată
Se încarcă comentariile...
