VIDEO Parada impresionantă la Buzău, cu sute de militari şi zeci de vehicule de luptă
0Peste 5.000 de persoane au participat, joi, de Ziua Naţională a României, la parada militară organizată în faţa Instituţiei Prefectului. Au defilat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu peste 600 de militari şi angajaţi ai Ministerului de Interne. În timpul ceremonialului, unui copil i s-a făcut rău şi a fost dus cu ambulanţa la spital.
Festivităţile au debutat la ora 10.00, cu ceremonialul religios, oficiat de către preoţi ai Arhiepiscopiei la Monumentul Eroilor, urmat de momentul depunerilor de coroane din partea mai multor instituţii buzoiene şi partide politice.
După ceremonialul de la monumentul eroilor, militarii au oferit spectatorilor un exerciţiu de îndemânare, drill-team.
Buzoienii au aşteptat cu sufletul la gură momentul culminant al întregii desfăşurări de forţe, parada militară. Rând pe rând, prin faţa oficialităţilor, au dat onorul militarii din garnizoană, trupele speciale, autospeciale cu cele mai noi echipamente de luptă prezente în teatrele de operaţiuni, dar şi angajaţii poliţiei şi pompierilor.
La parada militară au participat peste 600 de militari Garnizoana Buzău, a doua ca mărime din ţară, după Bucureşti, dar şi peste 60 de vehicule militare din dotarea Armatei, Poliţiei, Pompierilor şi Jandarmeriei. În timpul festivităţii, un copil de cinci ani, venit cu bunica la paradă, a leşinat şi a fost nevoie de intervenţia unei ambulanţe pentru a-l duce pe micuţ la spital.
După ce şi ultimul militar din Garda de onoare si din fanfara şi-a încheiat exerciţiul, buzoienii au rupt rândurile şi s-au mutat în Parcul Crâng. Edilii au organizat aici un concert de muzică populară şi au amenajat bucătariile unde s-au împărţit cele peste 3000 de porţii de fasole cu ciolan, plăcintă şi ţuică fiartă.