Un drum a fost rupt şi un pod avariat din cauza alunecărilor de teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pământul alunecă din cauza ploilor
Pământul alunecă din cauza ploilor

Ploile din ultimele zile au făcut mai multe probleme în judeţ. Este vorba despre alunecările de teren care au afectat drumuri comunale dar şi un pilon al unui pod peste râul Buzău care face legătura între Berca şi Sătuc.

Aseară, autorităţile locale din Berca au intrat în alertă după ce au fost anunţate că la unul dintre picioarele podului care face legătura între Berca şi Sătuc s-a produs o alunecare de teren. La faţa locului au ajuns imediat forţele de intervenţie care au găsit, lângă unul dintre pilonii podului, un crater produs de o alunecare de pâmânt, de cinci metri adâncime şi doi metri diametru.

"Ne-am deplasat la locul indicat şi am găsit o alunecare de teren care descoperise şi două ţevi, una de apă şi una de produse petroliere care face legătura între Schela Berca şi depozitul de la Sătuc. Am intervenit imediat pentru că exista pericolul ca acea ţeavă să se rupă şi să polueze râul Buzău", ne-a declarat Dănuţ Nicolae, inspector şef ISU Buzău.

Autorităţile locale urmează să astupe craterul produs de alunecare şi să ia măsuri pentru consolidarea pilonului.

Tot din cauza alunecărilor de teren, drumul care face legătura între comuna Odăile şi satul Lacuri s-a surpat pe o porţiune de 15 metri. Comitetul Local pentru Situaţii de urgenţă a blocat şi traficul pietonal în zonă pentru evitarea accidentelor. Zeci de familii rămân izolate până la refacerea drumului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite