Peste 1.000 de copii din Buzău au rămas nevaccinaţi împotriva bolilor copilăriei, majoritatea din mediul rural
0
Medicii din teritoriu vor merge, zilele acestea, la familiile cu copii neimunizaţi şi vor încerca să îi convingă pe părinţi despre importanţa vaccinării. Totul va avea loc în cadrul Săptămânii Europene a Vaccinării.
La nivelul judeţului Buzău, au fost identificate opt localităţi cu un număr foarte mare de copii care au rămas neimunizaţi împotriva rujeolei, rubeolei, oreionului şi poliomielitei. Este vorba despre cel puţin 1.000 de copii, potrivit Compartimentului Evaluare şi Promovarea Sănătăţii al Direcţiei de Sănătate Publică Buzău, coordonr la nivel judeţean al activităţilor din cadrul Săptămânii Europene a Vaccinării.
Anul acesta, la a 10-a aniversare, se organizează Săptămâna Europeană a Vaccinării. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Buzău au tras, astăzi, un semnal de alarmă în ceea ce priveşte vaccinarea în rândul minorilor, oragnizând o conferinţă cu această temă, eveniment la care au participat medici din localităţile în care există un număr mare de copii ai căror părinţi au refuzat imunizarea. Majoritatea dintre ei sunt cetăţeni de etnie romă şi, chiar dacă vaccinarea este gratuită, părinţii invocă, de cele mai multe ori, motive materiale.
În această perioadă, medicii din fiecare localitate vor merge la domiciliile familiilor care nu au fost de acord cu vaccinarea copiilor, încercând să îi convingă pe părinţi despre importanţa imunizării.