Parada soldaților și a tehnicii militare, prin ochii unor indieni dintr-o comunitate războinică VIDEO
0Câteva figuri exotice au putut fi zărite, joi, printre spectatorii care au ținut să asiste la parada militară de pe Calea Eroilor din municipiul Buzău. Este vorba despre un grup de indieni, unii cu turbane specifice comunității Sikh, care fluturau stegulețe tricolore și purtau cocarde în piept. Ei s-au bucurat la fel ca românii de spectacolul oferit de soldații și armele din defilare.
Joi, pe Calea Eroilor din Buzău, au defilat peste 450 de militari din MApN, MAI, SRI și Poliția Locală, sub privirile a peste 3.000 de persoane. În coloana de vehicule militare admirate de spectatori s-a aflat sisteme moderne, precum HIMARS, modernul lansator de rachete, aflată de aproximativ doi ani în dotarea Armatei Române.
Printre miile de admiratori ai paradei s-au aflat și șapte indieni care aveau cocarde tricolore în piept și fluturau cu entuziasm stegulețele. Aceștia au fost aduși de angajatorul său, proprietarul unui service din satul Spătaru, județul Buzău, la rugămintea acestora.
„După ce le-am spus că avem paradă cu soldați și armament, au fost curioși și mi-au spus să-i aduc să vadă și ei”, ne-a declarat Marian Bichir, proprietarul firmei angajatoare.
Trei dintre exoticii spectatori au stârnit, la rândul lor, curiozitatea românilor din jur prin aspectul fizic și vestimentația diferite: bărbi îngrijite și turbane pe cap. Sunt elementele distinctive ale unei comunități religioase, Sikh, o minoritate de războinici din zona Asiei. Unul dintre aceștia este Manpreet, un indian de 30 de ani, sosit în România de câteva luni pentru a munci în service-ul din Spătaru.
„Este foarte bine în România, avem un șef de treabă, condiții bune și salarii mai mari decât în India. Am venit să vedem militarii și armele, deoarece eu am un respect deosebit pentru așa ceva. Seamănă mult cu armata indiană, ca ținută. Armele sunt moderne și ne place ce vedem”, ne-a mărturisit Manpreet.
Câteva sute de asiatici lucrează în Buzău, în turism, servicii și construcții, între care și cei șapte muncitori de la service-ul auto din Spătaru. Un alt grup de indieni lucrează de câțiva ani la renovarea Colegiului Național „Mihai Eminescu”.
Venitul lor lunar este de patru, cinci ori mai mare decât ar fi câștigat în țara natală. De aceea, cred mulți dintre asiatici, România este un tărâm al făgăduinței.