Omul care trăieşte înconjurat de 3.000 de ceasuri. „Am renunţat să le mai întorc fiindcă niciodată nu terminam“

Ştefan Turcea are peste 7.000 de ceasuri în casă şi în garaj FOTO Iulian Bunilă

Pasiunile puternice ne fac viaţa mai frumoasă. Ne-o dovedeşte buzoianul Ştefan Turcea, un colecţionar de ceasuri vechi, care 24 de ore din 24 trăieşte cu ticăitul orologiilor în urechi. Este înconjurat de peste 3.000 de ceasuri care îi tapetează pereţii din trei camere şi-i ocupă mai toate sertarele locuinţei. Le ia din târguri, le repară, apoi le vinde pe internet.

Ştefan Turcea are 46 de ani. Este fiu de ceasornicar şi fratele unui împătimit depanator de motociclete, oameni iscusiţi din naştere. A moştenit şi el plăcerea de a face şi desface lucruri, aşa că s-a apucat să repare electronice. 

”La început am fost pasionat de electronică. Reparam televizoare, casetofoane, tot ce era pe atunci. Pentru că nu a mai mers electronica, m-am reprofilat pe ceasuri. Mereu mi-au plăcu ceasurile, pentru că am crescut printre ele, tata fiind ceasornicar. Ţin minte că atunci când pierdea tata piese mici, noi ne plimbam printre picioarele lui şi cu un magneţel căutam piesa. După mult timp, fratele meu a descoperit trusa tatălui care acum îmi este nelipsită”, spune Ştefan Turcea.

Mărturiseşte că pasiunea de a restaura ceasuri l-a cucerit în urmă cu cinci ani. L-a contaminat fratele său, care atunci repara ceasuri cu trusa bătrânului Turcea, mare ceasornicar pe vremuri.

”După tata, fratele meu a încercat şi el să repare ceasuri, dar i-a trecut repede această pasiune. Eu nu m-am rezumat la reparat ci mi-a plăcut să cumpăr, să strâng, să le repar. Pasiunea a început printr-un ceas cu pendul, rusesc, defect, care rămăsese nereparat de tatăl meu pentru că se îmbolnăvise cu vreo doi ani înainte şi a stat mult şi bine pe un perete, la ţară. Într-o zi mi s-a făcut milă de el şi am zis să îl iau şi să încerc să îl repar, să văd ce este în el. De acolo a pornit totul. Sunt de atunci cinci ani de zile”, povesteşte Ştefan.

În scurt timp, ceasurile au început să-i invadeze casa dar şi viaţa. A început să cumpere orologii, unele stricate, altele nu, din târguri, de pe internet, de pe Facebook sau de la amici. Dacă observa că are acasă dubluri, le punea imediat în vânzare pe site-urile specializate. Aşa a rulat banii şi marfa, până a ajuns ca acum să aibă mii de ceasuri vechi, de toate tipurile, în casă şi într-un depozit.

”Am ajuns mai mult să cumpăr, să colecţionez, decât să dau mai departe. Sunt în jur de 3.000 de ceasuri funcţionale numai în casă şi alte 4.000 depozitate în garaj pentru piese, rezerve sau care urmează să fie reparate. Am de la ceasuri mici, de mână sau de buzunar, până la cele de perete, cu pendul sau cu greutăţi, chiar şi cu baterii, dar tipurile mai vechi, apărute până în anii 90 când au apărut cele cu cuarţ”, spune ceasornicarul buzoian.

Pentru el este o provocare aceea de a resuscita un ceas despre care ştie că a trecut prin casele mai multor generaţii de oameni, că este parte din istoria unor familii sau instituţii, pentru că unele au fost ceasuri de poştă, de exemplu.

”În felul lor sunt opere de artă, carcasele fiind foarte atent meşteşugite. Pentru mine orice ceas desfăcut este o provocare pentru că niciodată nu ştii ce e înăuntru. Am foarte multe ceasuri nemţeşti, model Johann, am de asemenea multe Gustav Becker, nişte ceasuri de poştă, pendule Mautte, ceasuri de şemineu cu bătaie din sfert în sfert de oră. Am primit din Franţa ceasurile Vedette, frumoase dar incomparabile la calitate cu cele germane”, spune Ştefan Turcea.

Spune că cel mai vechi ceas din colecţie este un Gustav Becker, din anul 1886, ”care e dovedit prin seria mecanismului, aflat în catalogul unui colecţionar cu care am luat legătura şi mi-a spus vechimea”. Cele mai noi sunt din anii 1970. 

Restaurarea bătrânelor orologii necesită multă atenţie şi răbdare. Unele intervenţii sunt extrem de solicitante, mărturiseşte Ştefan, pentru are de-a face cu piese foarte mici, greu de procurat.

”Sunt probleme care nu pot fi remediate uşor. Spre exemplu, la cele cu pendul şi arc în carcasă, se pot rupe nişte dinţişori foarte uşor şi sunt foarte greu de găsit, de înlocuit carcase la ceasuri aşa de vechi. Înainte erau oameni care le secţionau, tăiau, luau din altele defecte şi le sudau. Intervin mai mult la mecanism decât la carcasă. Carcasa impune mai multe tratamente pe care încă nu le stăpânesc însă norocul e că de cele mai multe ori ceasurile sunt în condiţii satisfăcătoare. Oricum, eu le lustruiesc, le curăţ cât de cât şi le aduc la o stare convenabilă”, spune Ştefan.

Are o pagină de Facebook, ”colecţionaruldeceasuri”, prin intermediul căreia ţine legătura cu alţi colecţionari sau furnizori de piese. De curând a găsit o sursă inepuizabilă de ceasuri preţioase din Elveţia, pe care le cumpără la preţuri simbolice.

”Am un colaborator din vestul ţării, din Bihor, care umblă foarte mult prin Elveţia. L-am cunoscut pe internet şi periodic îmi treimite câte un microbuz de ceasuri. Ultima oară mi-a trimis vreo douăsprezece la preţuri modice. Le vinde practic ca şi defecte şi sunt numai ceasuri de valoare, ceasuri elveţiene. I-am făcut o ofertă pentru mai multe, mi-a lăsat mult la preţ şi l-am transformat în principala mea sursă de ceasuri”, spune Ştefan Turcea, buzoianul care trăieşte înconjurat de peste 3000 de ceasuri.

Şi-a transformat locuinţa într-o împărăţie a ceasurilor. Le are pe pereţi, pe mese, în sertare. La început, se încăpăţâna să aibă grijă ca toate să arate ora exactă însă a renunţat repede, pentru că nu făcea faţă ritmului în care trebuia să le întoarcă sau să tragă greutăţile. Ticăitul ceasurilor şi gongul orologiilor compun acum un cor de sunete obişnuite urechilor sale.

”Cunosc sunetul fiecăruia, cum bate, când bate. La început le întorceam însă am renunţat. Pe unele aveam bileţele, ca să ştiu când le-am întors. Le verificam când se opreau ca să văd ce perioadă de funcţionare au. M-am lăsat păgubaş pentru că niciodată nu terminam. Zgomotele scoase de ceasuri fac parte din universul meu şi deja simt că ceva nu este în regulă abia atunci când e linişte. Înainte să am această pasiune aveam un simplu ceas de perete, din acela cu cuarţ şi mă deranja foarte tare. Acum nu aş putea să mai dorm dacă nu le-aş auzi”, mărturiseşte Ştefan.

Ceasornicarul buzoian spune că se desparte greu de ceasurile pe care le vinde. Are clienţi din rândul unor alţi colecţionari, ori persoane care vor să îşi mobileze casele în stil clasic, vintage. Se plânge că îi este din ce în ce mai greu să găsească ustensile speciale pentru ceasuri, deoarece piaţa a fost invadată de produse de proastă calitate. Lentilele folosite de el, de exemplu, dacă nu sunt la parametri recomandaţi, pot strica vederea.