Ninge ca-n povești în zona de munte a județului Buzău. Ce părere au meteorologii VIDEO

0
Publicat:

Un strat de zăpadă de câțiva centimetri s-a depus, sâmbătă dimineață, în zona de munte a județului Buzău. Mai multe clipuri postate pe rețelele de socializare surprind frumusețea peisajelor peste care s-a așternut mantia albă a iernii.

În timp ce localnicii și turiștii din Bisoca, Lopătari sau Siriu se bucură de fulgii mari de nea care le completează tabloul hibernal așa cum și l-au dorit, acum, în perioada Crăciunului, autoritățile au motiv de îngrijorare.

Asta, deoarece meteorologi ANM au emis pentru aceste zile mai multe avertizări Cod portocaliu și galben de ninsori și viscol puternic, care vizează aproape toate județele țării.

La Siriu, angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri intervin pe DN 10, pe raza localității Colțu Pietrii, comuna Siriu, cu utilaje cu lamă și material antiderapant. Zona de munte a Buzăului se află zub incidența alertelor meteo.

Prima avertizare meteo Cod portocaliu este valabilă în intervalul 23 decembrie, ora 10:00, 24 decembrie, ora 03:00.

În zona înaltă a Carpaților Meridionali și Occidentali (în general la peste 1500 m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110...120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă și zăpadă troienită.

A doua avertizare meteo Cod portocaliu este valabilă în intervalul 24 decembrie, ora 03:00, 24 decembrie, ora 20:00.

image

În zona înaltă a Carpaților Meridionali (la peste 1500 m) va fi viscol puternic, vântul va avea viteze ce vor depăși 110...120 km/h, vizibilitatea foarte redusă și zăpada troienită.

A treia avertizare meteo Cod portocaliu este valabilă în intervalul 24 decembrie, ora 20:00, 25 decembrie, ora 10:00.

În zona înaltă a Carpaților Orientali (la peste 1500 m) va fi viscol puternic, vântul va avea viteze ce vor depăși 110...120 km/h, vizibilitatea foarte redusă și zăpada troienită.

Luni, 25 decembrie, vântul va continua să prezinte intensificări, local în nord-vest, centru, est și sud-est, precum și la munte.

A patra avertizare meteo Cod galben este valabilă în intervalul 24 decembrie, ora 03:00, 25 decembrie, ora 10:00.

În intervalul menționat vântul va avea intensificări în sudul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei și în dealurile subcarpatice ale Moldovei, cu viteze în general de 55...65 km/h, iar la munte, rafalele vor depăși 80…90 km/h.

În zonele montane și local în Transilvania pe parcursul zilei de duminică (24 decembrie) va ninge viscolit, iar noaptea se vor semnala precipitații mixte. Intensificări ale vântului vor fi pe arii mai restrânse și în celelalte regiuni.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite