Nicio amendă pentru cei care au stat cu omătul la nas | adevarul.ro

Nicio amendă pentru cei care au stat cu omătul la nas

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Doar operatorii de la salubrizare au curăţat pe alocuri trotuarele
Doar operatorii de la salubrizare au curăţat pe alocuri trotuarele

Două zile cu ninsoare şi traficul a devenit haotic. Pe trotuare şi pe străzi neaua se aşezase într-un strat gros şi nimeni nu ieşea să o cureţe că „oricum se aşeza din nou". Însă buzoienii persoane fizice care nu îşi curăţă trotuarele din faţa caselor şi nu îndepărtează eventualii ţurţuri ce pot pune în pericol oamenii riscă să fie amendaţi.

Încă de anul trecut, Consiliul Local a aprobat o hotărâre prin care şi persoanele juridice, cum ar fi deţinătorii de magazine, sunt obligaţi să asigure degajarea zăpezii de pe căile de acces din faţa sediilor de firmă.


Să fie, dar să nu trebuiască


„Hotărârea s-a dat anul trecut pentru persoanele juridice, iar amenzile sunt cuprinse între 500 şi 2.000 de lei şi de regulă sunt aplicate de către poliţiştii comunitari. Anul trecut nu prea am avut zăpadă şi nu a fost aplicată nicio sancţiune, iar în aceste zile nimeni nu a primit o amendă", ne-a spus Marcel Ciolacu, viceprimarul Buzăului. Se pare că acesta este şi motivul pentru care puţini au fost cei care au avut bună voinţa să iasă cu lopata şi să cureţe în faţa firmelor.

Troienele de zăpadă au dat mari bătăi de cap şi buzoienilor pietoni care intrau cu greu într-un magazin sau într-un sediu de firmă. „Am vrut să intru la un magazin cu electronice că vreau să îmi iau un televizor. Când am luat-o pe aleea care ducea acolo, cu vreun metru în faţa magazinul, am alunecat şi am avut noroc că m-am ţinut de soţul meu şi nu am căzut. Sincer vă spun că nici nu am mai intrat în magazinul respectiv şi chiar mi s-a părut o lipsa de respect faţă de clienţii lor", spune Simona Paraschiv, o buzoiancă de 31 de ani.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite