Modernizarea a trei artere rutiere din Buzău, în sarcina unor firme gălăţene
0
Trei artere rutiere importante din municipiul Buzău vor fi modernizate anul viitor. Contractul a fost adjudecat, prin licitaţie, de un consorţiu închegat în jurul unei mari companii din Galaţi.
Lucrările de reabilitare a străzii Iazul Morilor şi a bulevardelor 1 Decembrie 1918 şi Republicii presupun refacerea carosabilului, a trotuarelor, realizarea unor piste de bicicletă şi îngroparea cablurilor de telecomunicaţii.
Lucrările vor începe la primăvară, iar finanţarea este asigurată printr-un împrumut contractat de Primăria Buzău. Valoarea totală estimată este de aproximativ 26 de milioane de lei fără TVA.
Licitaţia pentru reabilitarea celor trei artere a fost câştigată de o asociere de firme, al cărei lider este o companie din Galaţi, Tancrad, specializată în modernizarea de drumuri. Alte patru firme vor contribui la modernizarea celor trei străzi, între care şi o societate din Buzău, Troia Premium.
Între timp, autorităţile Buzăului au dat undă verde reabilitării a două dintre cele mai deteriorate străzi din municipiu. Este vorba despre Parâng şi Aleea Pictor Adina Paula Moscu.
Vă mai recomandăm şi:
FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii