Moarte suspectă în Buzău. O femeie de 55 de ani, descoperită într-o baltă de sânge, în propriul apartament
0Descoperire şocantă într-un apartament din Buzău, unde o femeie de 55 de ani a fost găsită moartă în casă, într-o baltă de sânge. Cazul este tratat ca moarte suspectă, iar medicii legiști încearcă să stabilească exact împrejurările decesului.

Alarma a fost dată de persoane apropiate, îngrijorate că femeia nu mai răspundea la telefon și nu mai fusese văzută. La sosirea echipajelor de intervenție, acestea au pătruns în apartament, unde au găsit-o fără semne de viață, înre-o baltă de sânge. Din păcate, medicii de pe ambulanță nu au mai putut face nimic pentru a o salva.
Presa locală citează surse apropiate anchetei care spun că femeia ar fi fost cadru didactic, însă informația nu a fost confirmată oficial de autorități. Tot din datele preliminare reiese că aceasta trecuse recent printr-o intervenție chirurgicală la nivelul glandei tiroide, aspect care este luat în calcul în anchetă, fără ca anchetatorii să excludă alte ipoteze.
În acest moment, anchetatorii nu exclud mai multe direcții de lucru, iar investigația este concentrată pe două scenarii principale. Pe de o parte, medicii legiști verifică ipoteza unei complicații medicale severe apărute în context post-operator, care ar fi putut duce la o hemoragie rapidă, cu evoluție fatală. Pe de altă parte, polițiștii iau în calcul și posibilitatea existenței unui eveniment traumatic, adică o leziune produsă accidental sau intenționat, care ar fi provocat pierderea sângelui și decesul, motiv pentru care sunt analizate urme din locuință și toate circumstanțele în care a fost găsită victima.
Pentru a lămuri exact cauza morții, trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști, care urmează să stabilească prin necropsie dacă este vorba despre o cauză medicală bruscă sau despre o intervenție externă.
Ancheta continuă, iar rezultatele expertizei medico-legale vor fi esențiale pentru clarificarea cazului.























































