Lista celor care ne otrăvesc zilnic
0Staţiile de epurare, firmele petroliere sau Regia Autonomă Buzău atentează în fiecare zi la sănătatea noastră. Multe dintre marile companii din judeţ nu respectă normele de poluare admise sau pot produce oricând poluări accidentale.
Marile companii petroliere care activează în ţara noastră, inclusiv în Buzău, precum Petrom SA şi Conpet SA, se află în fruntea celor care ne pot otrăvi pământul.
„Aceştia ar putea fi potenţialii poluatori ai solului care pot produce poluări accidentale din cauza ţevilor prin care se transportă combustibilul. Conductele sunt vechi şi, din cauza diferenţelor de temperatură, s-ar putea fisura", ne-a spus Vasile Parâncu, comisar şef interimar al Gărzii de Mediu Buzău.
Celor mai mari poluatori ai judeţului li se adaugă şi Ductil Steel şi Fermit, din cauza depozitelor de nămoluri tehnologice periculoase. Acestea sunt tot timpul monitorizate, însă ar putea produce oricând poluări accidentale.
Nici la capitolul ape nu stăm foarte bine din punct de vedere al poluatorilor. Construite iniţial în scopul colectării şi epurării apelor uzate, staţiile de epurare din oraşele Pogoanele, Râmnicu Sărat şi Pătârlagele au devenit în ultimii ani principalul factor de poluare.
„Staţiile de epurarea sunt acum în proces de modernizare pentru încadrarea în normele tehnice de procesare. Apele trebuie să aibă la evacuare anumiţi parametri care sunt depăşiţi, ceea ce înseamnă că nu funcţionează în parametri normali. Până acum, doar cea din municipiu nu depăşeşte aceste limite", a adăugat comisarul şeful Gărzii de Mediu.
Pe lângă noxele emanate de autoturismele care poluează aerul, se mai adaugă şi compuşii organici produşi de societăţile din Buzău. Cei care conduc într-un top al poluării aerului sunt firmele Bunge România, producător de ulei, Fermit SA, Alchim 93, producător de vopseluri, precum şi Regia Autonomă Buzău, din cauza cazanului de ardere foarte mare. Majoritatea societăţilor enumerate se află în zona industrială a oraşului, unde uneori se depăşesc limitele de poluarea admise, cel mai expus fiind cartierul Poştă.
Comisarii Gărzii de Mediu spun că toate firmele aflat în evidenţa instituţiei ca poluatori şi-au luat până acum toate măsurile prevăzute de lege şi de Uniunea Europeană pentru a evita producerea unor poluări accidentale.
La toate acestea se adaugă otrăvirea aerului provenită de la noxele autoturismelor care circulă în oraş, precum şi poluarea fonică provocată de acestea.