La Sărata Monteoru murăturile cu tradiţie se fac cu apă sărată de la izvor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Staţiunea buzoiană Sărata Monteoru şi-a conturat în timp renume pentru efectele curative ale băilor cu apă sărată, de care au beneficiat strămoşii noştri, încă de pe vremea romanilor. Localnicii au profitat din plin de  izvoarele saline care ţâşnesc din dealurile de la Monteoru şi au folosit apa sărată chiar şi la bucătărie.

Gospodinele continuă şi astăzi să pună murăturile în saramura luată din izvor pentru că, spun ele, acriturile împrumută un gust bun de la mineralele din apă şi rezistă până la vară.

Pensiunile din zonă au împrumutat şi ele tradiţia locală şi, de câţiva ani, respectă cu sfinţenie ritualul conservării legumelor în apa sărată izvorâtă in pământ.

Staţiunea Sărata Monteoru este situată între dealurile din Curbura Carpaţilor, la o distanţă de 20 de kilometri de municipiul Buzău. Cu milioane de ani în urmă, aici era fundul mării sarmatice, care s-a transformat într-o crustă de roci şi fosile sărate.Asta face ca izvoarele care ies la suprafaţă să aibă o concentraţie puternică de sare şi fier.

Saramura care ţâşneşte din pământ este o adevărată mană cerească atât pentru localnici cât şi pentru clienţii pensiunilor ANTREC din staţiune. Legumele murate în apa de izvor, care se servesc de câţiva ani încoace la pensiunile din Monteoru, sunt din ce în ce mai apreciate de turişti, pentru gustul deosebit şi consistenţa legumelor conservate.

Toamna, patronii acestora respectă un adevărat ritual al conservării legumelor. În prima etapă, bărbaţii merg la cele mai apropiate izvoare saline pentru aprovizionarea cu apă. Datorită conţinutului foarte mare de sare, această apă este folosită de noi şi pentru murături. Am auzit de la bătrâni că aceste obiceiuri datează de sute de ani. Apa sărată de la Monteoru este ideală pentru conservele de toamnă. .Proba care arată că această apă este bună pentru bucătărie este oul care se ridică la suprafaţă” a declarat Liviu Niţă, patronul unei pensiuni din localitate .

Administratorii pensiunilor ANTREC din Sărata Monteoru obişnuiesc la mijlocul toamnei să se adune în gospodăria unuia dintre ei şi să se ajute reciproc la punerea murăturilor pentru cămara de iarnă.

În timp ce bărbaţii se ocupă de aprovizionarea cu saramură, femeile îndeasă pătlăgelele verzi, castraveciorii, morcovii şi conopida în borcane, alături de fructe aromate. Nu de alta, dar mulţi turişti şi-au propus deja să petreacă iarna aici şi să se răcorească cu acriturile speciale.“Până acum patru pensiuni au lucrat la pregătitul reţete şi dorim ca de la anul să facem o sărbătoare unde turiştii să poată învăţa secretele noastre” a declarat Cristina Partal, preşedinte ANTREC Buzău.

Pentru sezonul rece, pensiunile din Sărata Monteoru promit turiştilor meniuri deosebite, în care legumele murate în apa de izvor vor fi garnitura ideală pentru mâncăruri delicioase, dar cam condimentate, precum tochitura cu cârnaţi de Pleşcoi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite