Foto Imagini cu părintele paraşutismului militar, în galeria care va înfrumuseţa un bulevard din Buzău VIDEO
0Buzoienii vor avea, din acest an, o nouă arteră modernă. Este vorba despre „Calea aviatorilor şi paraşutiştilor militari” de la intrarea în oraş, între podul peste râul Buzău şi rondul din zona centrelor comerciale.
Anunţul a fost făcut zilele trecute, de către primarul Constantin Toma, în cadrul unei festivităţi de omagiere a celebrului paraşutist român Grigore Baştan, cel care şi-a desfăşurat o mare parte a carierei la Buzău.
Edilul Buzăului spune că artera va fi o replică aproape fidelă a Căii Eroilor, care a fost reabilitată în 2018.
„Avem pe Calea Eroilor o galerie care a devenit celebră şi care a început să fie copiată; mai sunt zece copii în România. La această sărbătoare a Buzăului va fi inaugurată o nouă galerie foto, după modelul existent pe Calea Eroilor, unde va fi prezentată viaţa generalului Grigore Baştan”, a spus primarul Constantin Toma.
Constantin Toma spune că pe lângă panourile foto cu aviatori şi paraşutişti renumiţi, în zonă va fi amplasat şi un monument dedicat paraşutiştilor militari buzoieni.
„Calea aviatorilor şi paraşutiştilor militari”, aşa cum s-ar putea denumi tronsonul dintre podul Mărăcineni şi rondul de la mall-uri, va fi inaugurată în vară, atunci când vor fi gata şi lucrările de reabilitare a bulevardului Unirii.
Generalul-maior Grigore Baştan s-a născut la 23 ianuarie 1922 în localitatea Coşcodeni, jud. Bălţi (azi în Republica Moldova) şi a decedat la 8 februarie 1983 la Bucureşti.
A făcut parte din prima companie de paraşutişti militari din armata română şi a adus o contribuţie esenţială la reînfiinţarea primului batalion de paraşutişti.
A avut preocupări în dezvoltarea materialelor de desant, iar spiritul său de inventator şi inovator a dus la realizări notabile, inclusiv prin realizarea completului de paraşute BG-7M (principală) şi BG-3m (de rezervă), folosite pe o perioadă îndelungată în Armata României.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO