Hoţ de cablu de internet, prins în timp ce îşi căra "prada" acasă
0Sâmbătă noapte, în jurul orei 23.00, un buzoian a prins, pe strada Col. I. Buzoianu, un bărbat care a sustras cablu de la reţeaua de internet. A fost alertată Poliţia, un echipaj de siguranţă publică sosind imediat la faţa locului.
Poliţiştii au stabilit că autorul este un buzoian în vârstă de 34 de ani, din municipiul Buzău. Suspectul a fost condus la sediul Poliţiei, iar din primele verificări a rezultat că acesta a acţionat împreună cu fratele său, în vârstă de 28 de ani.
Cablurile au fost ridicate, urmând a se stabili atât societatea păgubită, cât şi valoarea prejudiciului cauzat. Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale.