Destinul tragic al unui copil deştept. Şefa de promoţie a clasei a opta din Şcoala nr. 15 Buzău a murit în urma unui anevrism cerebral
0
Diana Florentina Radu avea toată viaţa în faţă. Trebuia să devină, la sfârşitul acestui an şcolar, şefă de promoţie cu media 10 de absolvire a clasei a VIII-a, la Şcoala ”George Emil Palade”, însă destinul i-a rezervat o cu totul altă direcţie. Cea a morţii. Copila a părăsit această lume miercuri dimineaţă, din cauza unui anevrism cerebral.
Duminică noapte, fata a fost găsită de părinţi întinsă pe gresia din baie. Au dus-o la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău, unde a fost diagnosticată cu anevrism cerebral.
Dată fiind gravitatea afecţiunii, bolnava a fost transferată la o unitate spitalicească din Bucureşti.
Situaţia s-a agravat, din păcate, iar miercuri dimineaţă Diana şi-a dat ultima suflare. Decesul adolescentei, un copil vioi, plin de viaţă, i-a şocat pe colegii, profesorii şi cunoscuţii ei. Era în clasa a VIII-a, la Şcoala ”George Emil Palade”.
Diana Florentina Radu a fost o elevă eminentă, obţinând rezultate bune la mai multe olimpiade şcolare la care a participat.
Potrivit specialiştilor, anevrismul cerebral este o formaţiune vasculară cu aspectul unei tumori, localizată pe traiectul unui vas de sânge de la nivelul creierului. În majoritatea cazurilor nu generează simptome.