Daune de 250.000 de euro pentru bărbatul care, dintr-o culpă medicală, a rămas fără penis. Ce spune pacientul VIDEO
0Printr-o decizie definitivă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău e obligat, alături de mai mulţi medici, la plata sumei de 250.000 de euro, cu titlu de daune morale, unui pacient care a suferit o inflamaţie a organului sexual, ca urmare a unor manevre greşite de montare a unei sonde urinare, ulterior medicii de la o altă unitate spitalicească fiind nevoiţi să i-l amputeze pentru a-i salva viaţa, potrivit Agerpres.
Decizia definitivă a fost publicată de Curtea de Apel Ploieşti.
Iniţial, Judecătoria Buzău stabilise cuantumul daunelor morale la 500.000 de euro, decizia fiind atacată cu apel de către părţile civile din dosar şi SJU Buzău.
„Soluţia, din punctul meu de vedere, este nedreaptă”
Cuantumul despăgubirilor este nesatisfăcător raportat la un alt caz similar pentru care instanţa a acordat despăgubiri de 500.000 de euro, spune avocatul pacientului.
„Soluţia, din punctul meu de vedere, este nedreaptă şi discriminatorie faţă de precedentul judiciar creat. În cazul 'Ciomu' s-au acordat 500.000 de euro şi, mai mult decât atât, victima a suferit acel incident anesteziat. (...) Despre aprecierea probelor şi sumele pe care instanţa le-a apreciat că ar fi îndreptăţită persoana vătămată să le primească - este o apreciere subiectivă. Din păcate, în sistemul nostru de drept nu sunt reglementate anumite valori care să conducă la o justă despăgubire a persoanelor care sunt victimele unor astfel de situaţii, aşa cum se întâmplă în Franţa", a declarat, pentru Agerpres avocatul Cristina Moiseanu.
Potrivit acesteia, starea pacientului buzoian ar fi fost alta în situaţia în care personalul medical ar fi dat dovadă de empatie.
„Ceea ce nu ne-am învăţat minte este să încercăm să mai lăsăm aceste motivări că sistemul este de vină, pentru că oamenii sunt în principal de vină şi trebuie să fim mai empatici indiferent de situaţie. Nimeni nu neagă importanţa medicului şi a muncii sale, nimeni nu pune la îndoială faptul că om fiind la rândul lui poate greşi, în schimb mai multă empatie nu poate strica nimănui. Practic, domnul Maroleanu a ajuns în situaţia în care este datorită lipsei totale de empatie. Nimeni nu a spus că medicii nu aveau dreptul la concedii, în schimb aveau cea mai mică posibilitate să informeze pacientul şi aparţinătorii că există şi posibilitatea externării la cerere şi să se adreseze unei instituţii în care să existe un medic urolog care să îi acorde atenţia necesară pentru problema pe care a avut-o”, a subliniat Cristina Moiseanu.
„Nu i-au acordat niciun fel de atenţie, deşi el a reclamat tot timpul că există dureri"
Potrivit acesteia, bărbatul a ajuns în situaţia amintită din cauza unei chestiuni banale.
„El a fost diagnosticat cu parafimoză. Parafimoza este rezultatul probabil al unei infecţii, o sondă urinară care a fost montată incorect, evacuată incorect, dar asta e mai puţin relevant. Pacientul putea să vină şi de acasă, problema e că nu i-au acordat niciun fel de atenţie, deşi el a reclamat tot timpul că există dureri", a mai spus Cristina Moiseanu.
„Ajunsesem la un moment dat îmi doresc să protestez public”
Faptele s-au petrecut în urmă cu 10 ani.
După decizia definitivă a Curţii de Apel Ploieşti, pacientul Costică Maroleanu apreciază că procesul a fost unul greu şi stresant.
„Procesul a fost unul greu, stresant, ajunsesem la un moment dat îmi doresc să protestez public, dar asta este. Despre decizie nu ştiu ce să spun, corectă zic eu. Cu sănătatea nu sunt chiar extraordinar de bine, am diabet, sunt pe insulină de doi ani tot pe fondul stresului, din pricina supărărilor. Am 63 de ani împliniţi în toamnă. În 2014 s-a întâmplat, de Crăciun, şi în primăvară cred în 2015 s-a făcut plângerea penală. Au trecut aproape 10 ani", a declarat, pentru Agerpres, Costică Maroleanu.
Reprezentanţii SJU nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere privind decizia Curţii de Apel Ploieşti.