Cum s-a făcut ţăndări sticlăria decorativă Galle din Buzău, cea mai frumoasă din lume. Istoria unei industrii de milioane de euro, care s-a prăbuşit peste noapte

Dan Măiţă a fost unul dintre zecile de investitori în sticlăria decorativă

Timp de 15 ani, municipiul Buzău a fost principala sursă de sticlărie tip Galle pentru tot globul. La finele anilor '90, peste 4.000 de buzoieni lucrau în aproximativ o sută de ateliere care produceau Galle-uri. Aproape toate au falimentat după 2008, când, din cauza crizei economice, piaţa tradiţională a preferat variantele chinezeşti.

Domeniul sticlăriei decorative a înflorit la Buzău încă din vremea comunismului. În anii '70, statul român a strămutat din zona Transilvaniei, cu tot cu familii, mai mulţi artişti sticlari care cunoşteau secretele meseriei. Aceştia au reuşit în scurt timp să pună pe picioare la Buzău o fabrică de sticlă, numită Perla, care avea să devină cunoscută în toată lumea.

Faima a crescut după ce un meşter bătrân, Archi Zoltan, de la Perla a început să fabrice sticla multistratificată în trei sau patru culori, procedeu inventat de celebrul artist francez Emile Galle. 

Tehnologia are la bază suprapunerea mai multor straturi de sticlă de diverse culori. Prin repetarea unui set de operaţiuni - desenarea cu un lac protector a formelor dorite şi introducerea vasului într-o baie de acid fluorhidric, pentru decopertarea straturilor neprotejate de lac - se obţine un vas de sticlă decorat în relief cu motive florale sau peisaje.

O piesă realizată în ţara noastră în această tehnică purta semnătura ”tip Galle", pentru a scăpa de efectele legilor privind drepturile de proprietate, şi costa de la 25 de dolari, în cazul celor mici şi mai puţin complicate, până la 3.000 de dolari pentru cele care aveau complexitate maximă. La o piesă medie lucra 50 de ore o echipă formată dintr-un pictor, un acidator şi un gravor, plus o altă echipă de sticlari de minimum şase oameni.

În 1990, fabrica de prelucrare a sticlei Perla avea o piaţă de desfacere fabuloasă, cu ramificaţii în toată lumea. Imediat după Revoluţie, câţiva muncitori de la Perla au deschis afaceri pe cont propriu. Pentru că firmele de Galle-uri erau percepute ca fiind cea mai bună reţetă de afacere bănoasă, mulţi întreprinzători au intrat în acest domeniu. Aşa se face că după anul 1995 existau peste o sută de firme, unele cu câte doi, trei pictori, axate pe producerea sticlăriei decorative în tehnica Galle. 

Stilart Buzău a fost prima fabrică privată de sticlărie decorativă din România. La deschidere, în 1990, firma înfiinţată de artistul sticlar Nicolae Coman, un fost angajat al fabricii Perla, avea 192 de angajaţi. În atelierul firmei se produceau, în tehnica Galle, lămpi, unele de doi metri înălţime, vaze, aplice, sticluţe de parfum, casete de bijuterii, bomboniere, plafoniere, candelabre, carafe, fructiere, platouri, scrumiere, boluri, pahare sau tăvi, toate fiind unicat sau de serie foarte scurtă.

Desfacerea produselor s-a făcut la început numai pe pieţele străine, o pondere importantă a exportului fiind direcţionată către Statele Unite ale Americii, Japonia, Franţa, Canada, Israel, Grecia, Liban, Spania şi Italia. 

Un deceniu şi jumătate a durat perioada de vârf a sticlăriei decorative, afacere care a dus faima artiştilor sticlari buzoieni peste ocean. Firmele din Buzău erau prezente la expoziţii de profil peste tot în lume, din Japonia, până în Statele Unite ale Americii, pentru a încheia contracte cu noi clienţi. Lămpile şi vazele tip Galle produse în Buzău ajungeau chiar şi în casele unor vedete de la Hollywood.

După 2005, pieţele externe au început să se orienteze către producătorii chinezi care, având mână de lucru foarte ieftină, îşi permiteau să vândă sticlăria decorativă la jumătate din preţul practicat de români. Ulterior, criza economică a amplificat tendinţa de reorientare a vechilor clienţi spre produsele ieftine ale asiaticilor. 

”La o expoziţie din New York, în 2005, am întâlnit pentru prima oară concurenţa chineză. Produsele lor semănau cu ale noastre însă era o diferenţă mare de preţ,  dar şi la calitate. Peste câţiva ani unul dintre clienţii noştri din America ne-a sunat şi ne-a spus că toate produsele luate de la chinezi s-au tensionat, adică s-au crăpat, iar ale noastre au rămas intacte şi la fel de frumoase”, ne-a declarat Jeni Coman, fost investitor în domeniul sticlei Galle. 

Domeniul distrus şi din interior

Aproape toate firmele care produceau vase tip Galle au fost închise de patroni ori s-au reprofilat după 2008. Piaţa de desfacere devenea din ce în ce mai greu de accesat, mulţi producători acceptând să îşi vândă produsele la preţuri foarte mici. ”Niciodată nu a existat o unitate de breaslă, fiecare practicând preţul care-i convenea. Totul s-a făcut fără cap şi din cauza concurenţei neloiale s-a ajuns în situaţia de a nu mai avea ce investi în producţie. Ieşeai în pierdere şi mai bine închideai”, a declarat Viorel Dorojan, fost patron de atelier de sticlărie decorativă. 

Unele firme au încercat să se salveze, introducând în producţie alte tipuri de sticlărie decorativă, precum Daum-Nancy sau Schneider, însă totul a fost în zadar. Au mai rezistat pe piaţă doar câteva luni, din inerţie, cât au mai avut produse în stoc.

În 2010, la numai câţiva ani de la intrarea în declin a domeniului, mai funcţionau în Buzău doar cinci ateliere de Galle-uri, iar două dintre acestea reuşeau să mai producă doar câteva piese pe lună. „În Buzău mai sunt doar vreo cinci firme de acest gen. Două dintre ele mai funcţionază cu cinci pictori, una mai lucrează numai cu sticlari, iar alte două fac doar câteva piese pe lună, fie că sunt cu bronz sau ceva mai deosebite. În acest an există şanse mari ca şi din cele cinci să se mai închidă, dar asta depinde de cât de repede se reiau exporturile”, declara Dănuţ Măiţă, în 2010, administratorul uneia dintre firmele care mai rezistau la acea vreme. De atunci, încă trei firme au dat faliment.

Scumpirea gazelor, combustibil necesar la suflarea vaselor de sticlă, a fost de asemenea o piedică în evoluţia acestei afaceri. Cuptoarele de topit sticlă erau numeroase în anii '90, peste 15, însă majoritatea au fost închise după 2005 iar în prezent mai funcţionează doar unul. Acesta supravieţuieşte cu puţinele comenzi de sticlă stratificată de la ultimele două ateliere de Galle din Buzău, dar şi prin suflarea de produse din sticlă albă.