Foto Cârnații de Pleșcoi, la întrecere cu wurștii, într-o mare expoziție internațională de la Berlin FOTO
0Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale participă la cea de-a 88-a ediție a expoziției „Săptămâna Verde 2024” de la Berlin (Germania), cu un stand în cadrul căruia sunt promovate produsele agroalimentare românești recunoscute la nivel național și european.
Printre exponatele românilor se află vestiții cârnați de Pleșcoi, produse specifice județului Buzău, realizate după rețete locale vechi.
În 2019, cârnații de Pleșcoi au devenit al şaselea produs românesc cu indicaţie geografică protejată în UE. Aceștia au la bază un amestec de carne de oaie, de vită, şi uneori şi de capră, şi sunt afumaţi şi condimentaţi cu ardei iute, usturoi şi cimbru.
Această combinaţie de ingrediente şi procesul specific de preparare le oferă un gust unic şi un nou statut alături de alte peste 1.400 de produse deja prezente în Registrul produselor protejate la nivelul UE.
Anul trecut, cârnaților de Pleșcoi li s-a dedicat și un festival, desfășurat în comuna Berca din Buzău, unde au sosit turiști din întreaga regiune. Legenda locului spune că pe vremuri, în zona dintre dealuri şi râul Buzău, şi-a aşezat tabăra o ceată de haiduci. Ei prindeau oile muntenilor bogaţi şi făceau din ele pastramă şi cârnaţi pentru sărmani.
Expoziția internațională Săptămâna Verde 2024 a înregistrat un număr record de aproape 100.000 de vizitatori în primul weekend.
„Săli aglomerate, discuții dinamice la standuri și o gamă largă de oferte pentru vizitatori reprezintă bilanțul primului weekend al Săptămânii Verzi. Cel mai important târg internațional de produse alimentare, agricultură și horticultură își întâmpină oaspeții la Berlin până duminică, 28 ianuarie”, comunică Ministerul Agriculturii pe pagina proprie de Facebook.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, standul României și-a propus să promoveze și să ofere spre degustare mostre din produse înregistrate pe scheme de calitate europene sau în curs de înregistrare: Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Telemea de Ibăneşti, Scrumbie de Dunăre afumată, Cârnaţi de Pleşcoi, Telemea de Sibiu, Caşcaval de Săveni, Salată cu icre de știucă de Tulcea, Salată tradițională cu icre de crap, Plăcintă dobrogeană, Pită de Pecica.
Din categoria băuturilor spirtoase, România oferă spre degustare pălincă și țuică, precum şi vin alb şi roşu. De asemenea, merele și prunele afumate de Vrancea vor putea fi degustate de vizitatori.
„Expoziția Săptămâna Verde 2024 reprezintă atât o platformă de afaceri, cât și un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice cu impact mediatic de anvergură în Europa, cât și pe plan mondial. În anul 2023, peste 300.000 de vizitatori au trecut pragul expoziției, 1400 de expozanți din 61 de țări, pe o suprafață de expunere de 118.000 mp”, se mai arată în comunicatul de presă al MADR.